Trenduri 2020: transparenţe, culori vibrante, mix între anii '70 şi '90

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentările din cadrul Săptămânilor Modei au debutat, ca de obicei, cu New York, iar dezvăluirea tendinţelor pentru sezonul primăvară-vară 2020 vor continua cu Londra, Milano şi Paris.

Pentru început, designerii care şi-au prezentat viziunea în metropola americană s-au axat pe un melanj între stilul anilor ʼ70, ʼ80 şi ʼ90, prin includerea unor detalii vestimentare specifice, cum ar fi imprimeurile florale, umerii bufanţi, culorile intense şi materialele strălucitoare, de tip disco, pe alocuri cu accente futuriste. 

La Săptămâna Modei de la New York, denimul a fost materialul folosit din plin în colecţia Brandon Maxwell, cu modele amintind de feminitatea croielilor din anii ʼ70. Convins că „femeia obişnuită are mai des nevoie de o pereche de jeans decât de o rochie de bal extravagantă“, aşa cum a declarat pentru revista „Harper’s Bazaar“, designerul a preferat o abordare practică până şi în cazul rochiilor elegante, pe care le-a croit sub forma unor trene ataşate de pantaloni. Blazerele purtate relaxat peste o bluză cu nasturi, cu jeanşi skinny sau mai largi au fost propunerile pentru ţinutele de zi, în vreme ce pentru seară au fost preferate rochiile sau fustele mulate, de tip bodycon, cu vedere către abdomen şi crăpate generos până sus pe coapsă.

Kitsch vestimentar sau „neon rock opera“

Jeremy Scott, pe de altă parte, a dorit o colecţie de primăvară-vară amuzantă, colorată, stridentă, menită să ne scoată din cotidianul plin de griji. Acesta şi-a descris creaţiile ca fiind „neon rock opera“, inspirate de filmul clasic al anilor ʼ80 „Liquid Sky“, un science fiction kitsch, cu extratereştri punk, care s-a regăsit în rochiile cu imprimeuri în culori neon, volane şi umeri bufanţi, peruci şi bijuterii în toate nuanţele curcubeului.

Explozia de culoare a fost şi tema colecţiei Area, iar directorii de creaţie Beckett Fogg şi Piotrek Panszczyk au creat piese cu accente haute couture evidente, cum ar fi rochia-colivie aurie, îmbrăcată peste o cămaşă cu mâneci lungi, dar şi lanţurile de diverse grosimi care au decorat  multe dintre ţinute. Editorul „Vogue“ Steff Yotka a punctat faptul că femeia Area este, în mod evident, genul de persoană care doreşte să se afle în centrul atenţiei, iar bijuteriile tribale prezentate de modele nu au făcut decât să întărească această observaţie.

Creaţiile 3D devin obişnuinţă

La Christina Siriano, modernismul creaţiilor a rezultat şi în urma folosirii tehnologiei 3D, care a făcut posibilă obţinerea unei dantele speciale, sub forma unor buze roşii ca focul. Apoi, materialele strălucitoare, în culori metalizate, de la verde la roz, au fost create cu participarea pictoriţei Ashley Longshore, renumită pentru modul de a combina nuanţele pastel cu cele neon. Multe dintre jachetele prezentate au avut un efect iridescent, la fel şi rochiile de tip curcubeu. Colecţia a avut şi o secţiune aparte, ultimele zece ţinute fiind demne de covorul roşu, cele mai multe create din tul transparent, inclusiv un costum cu sacou şi pantaloni, decorat cu volane.

Relaxare americană

Ulla Johnson şi Khaite sunt două dintre brandurile care şi-au bazat creaţiile pe abordări tipic americane. Astfel, creatoarea de modă Cate Holstein, director de creaţie la Khaite, s-a raportat la casa bunicilor săi din Woodstock, Vermont, de unde şi aerul rural al rochiilor amintind de fetele crescute în preerie, dar şi alura hippie a ţinutelor formate din jeanşi largi, sandale cu talpa joasă şi bluze cu umerii dezgoliţi. Ulla Johnson a vrut, pe de altă parte, să celebreze diversitatea etnică a SUA, ţara sa adoptivă, ea fiind copilul unei imigrante din fosta Republică Iugoslavă. Textilele folosite în colecţia sa au fost realizate în India, genţile şi bijuteriile din sticlă reciclată – în Africa, pentru ca pe podium să fie prezentate imprimeuri africane combinate cu printuri obţinute cu ajutorul procedeului de vopsire japonez shibori. Rochiile, fie mini sau midi, au avut un aer proaspăt şi tineresc, datorită amestecului inedit de culori, pentru ca sandalele din împletituri să întregească conceptul relaxat al colecţiei.  

Imagine indisponibilă

După o absenţă de trei ani din cadrul Săptămânei Modei de la New York, brandul Rag&Bone a avut o revenire triumfală. Modelele au defilat pe melodiile interpretate live de Corul Tinerilor din Brooklyn, pentru a sublinia hainele în stil clasic american, de la blazere la pardesie, cămăşi purtate cu veste şi rochii comode de sub care s-au zărit pantaloni, dar şi jeanşi cu talia joasă, care amintesc de începutul anilor 2000.

Echilibru între creativ şi practic

În ceea ce priveşte brandul Tibi, directorul de creaţie Amy Smilovic a încercat, ca de fiecare dată, să echilibreze abordările stilistice pur creative cu aspectele practice, care fac o haină să fie agreabilă. „Mereu vorbim despre cum putem face lucrurile pentru a nu fi mediocre şi, în acelaşi timp, să nu fie atât de nebuneşti încât să nu ne mai reprezinte. În ceea ce îi priveşte pe clienţii noştri, dacă hainele nu includ şi un detaliu mai bizar, atunci nu le vor cumpăra“, a explicat designerul dorinţa sa de a le oferi femeilor haine purtabile, dar ieşite din comun. Prin urmare, ciudăţeniile au fost prezente, dar cu măsură: un corset de nylon purtat peste o rochie, rochii largi, de tip sac, pantaloni cargo din nylon, pardesie din satin combinate cu pantaloni safari etc.

Imprimeuri florale de primăvară

Motivele florale nu vor lipsi nici din repertoriul vestimentar al următorului sezon, astfel că acestea s-au regăsit în colecţiile Jason Wu şi Prabal Gurung. Jason Wu şi-a reîncărcat bateriile după o pauză de un an şi jumătate, timp în care s-a odihnit şi şi-a regăsit inspiraţia, aşa cum a declarat pentru revista „Vogue“. Creaţiile sale feminine, sexy şi pline de culoare au dovedit că uneori un moment de respiro este mai mult decât necesar. Rochiile diafane, din tul transparent, albe sau negre, apoi cele în nuanţe de roşu intens sau galben, urmate de creaţiile înflorate au făcut deliciul publicului iubitor de modă. Designerul a mărturisit după prezentare că multe dintre materialele fine folosite la realizarea colecţiei au fost spălate pentru a căpăta un aer mai prietenos, fiind puţin şifonate, ceea ce a sporit farmecul romantic al creaţiilor. Prabal Gurung a prezentat, de asemenea, rochii cu imprimeuri florale superbe. Diversitatea culturală a fost şi preocuparea lui Prabal, care a trimis pe catwalk modele cu panglici de miss pe care a stat scris „Cine are dreptul să fie american?“, o trimitere clară la politica antiimigraţie a preşedintelui american Donald Trump.

Imagine indisponibilă
Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite