Țara din Europa considerată de români un adevărat model. Avea cea mai liberală constituție și ne-a influențat decisiv
0Prima constituție modernă din istoria României a fost promulgată în anul 1866, odată cu înscăunarea regelui Carol I. Acest act fundamental al sistemului democratic românesc a fost inspirat aproape în totalitate de cea mai liberală constituție europeană de la aceea vreme.
La 13 iulie 1866 era promulgată prima constituție modernă a României, fără aprobarea și implicarea Marilor Puteri. A fost prima manifestare de independență, cel puțin din punct de vedere juridic, a României, independență care va fi câștigată și pe câmpul de luptă 11 ani mai târziu. Aceast act fundamental care marca oficial intrarea României în lumea modernă, în concordanță cu principiile și aspirațiile europene, a fost influențat decisiv de un alt act constituțional revoluționar pentru aceea vreme, Constituția Belgiană.
Cea mai liberală constituție europeană a secolului
Belgia a fost un stat tânăr, cu o istorie zbuciumată, care în doar câțiva ani a devenit un adevărat model de dezvoltare la nivel european. Mai mult decât atât, actul său constitutiv, Constituția Belgiană, reprezenta atât de bine aspirațiile democratice și dorința de libertate a europenilor încât a devenit un model pentru multe state tinere care se formau pe Bătrânul Continent. Constituția Belgiană aducea vântul schimbării într-o Europă aflată la răscruce de vremuri și în care vechile sisteme imperiale, feudale, își trăgeau ultima suflare. Istoria modernă a Belgiei începe în anul 1789. În aceea perioadă, teritoriul de astăzi al Belgiei făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Neam Germanic și era împărțit între Țările de Jos și Episcopia de Liege. Din anul 1794, teritoriul Belgiei a fost ocupat de forțele revoluționare franceze și incorporat în Republica Franceză și, ulterior, în Imperiul Napoleonian până în 1815.
Din acel an, conform deciziilor luate în urma Congresului de la Viena, Belgia revenea Regatului Unit al Țărilor de Jos. După 15 ani, belgienii s-au revoltat și au cerut crearea propriului stat. Este vorba așa numita Revoluție Belgiană din anul 1830. Belgia și-a declarat independența și a obținut-o abia după nouă ani. Noul stat devenea o monarhie parlamentară și se baza pe o constituție elaborată pe 7 februarie 1831. A fost considerată cea mai liberală constituție de pe continentul european de la acea vreme, fiind o sinteză între constituțiile franceze din 1791 , 1814 și 1830, la care se adăugau elemente din constituția olandeză din 1814, dar și din legea constituțională britanică.
Baza constituției belgiene era, evident, separarea puterilor în stat. Cele trei puteri erau: legislativă, executivă și judecătorească. Puterea legislativă era deținută de Parlamentul bicameral care aprobau legile, dar și de rege care le proclama și ratifica. Membrii Parlamentului erau aleși prin intermediul votului cenzitar. Puterea executivă era exercitată de rege și miniștrii săi.
Niciun document semnat de rege nu era valabil dacă nu exista contrasemnătura unui ministru. La rândul lor, miniștrii răspundeau în fața Parlamentului. Puterea judecătorească era reprezentată de curțile de judecată, cu sesiuni publice. Actul fundamental al Belgiei garanta cetățenilor o sumedenie de libertăți și drepturi. În primul rând, era stabilit faptul că fiecare cetățean belgian era egal în fața legii, iar dreptul la proprietate și confidențialitatea corespondenței erau inviolabile. Fiecare cetățean era liber să-și exprime opinia pe marginea oricărui subiect și să practice orice cult religios. Era garantată libertatea educației și a presei, dar și a întrunirilor și asocierilor. Belgia, deși o țarǎ tânărǎ, s-a dezvoltat rapid, devenind cel mai industrializat stat din Europa continentală.
Românii s-au inspirat din constituția belgiană
La mijlocul secolului al XIX-lea, pentru români, Belgia devenise un reper. Era un stat tânăr care reușise să-și obțină independența și totodată să se dezvolte incredibil. Românii, la rândul lor, se aflau la cumpăna existenței lor ca națiune. După Războiul Crimeei, apăruse o șansă unică în istorie pentru români. Dorința Marilor Puteri Occidentale de a crea o zonă tampon în calea expansiunii rusești a făcut vizibilă chestiunea românească. S-a pus problema constituirii unui stat barieră, Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Românii au reușit să profite de moment, au pus lumea în fața faptului împlinit alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova cât și în Țara Românească.
Principatele Unite conduse de Cuza au fost însă doar prima fază a proiectul românesc, imaginat de intelectualii și politicienii vremii. Dorința cea mai mare era independența și toți erau constienți că acest lucru era posibil doar sub oblăduirea unei dinastii europene cu legături puternice. După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, într-un moment critic al existenței statului român modern, oamenii politici români s-au îndreptat către Belgia. Mai precis, pe 11 februarie 1866, Locotenența Domnească care ținea locul domnului îl proclamă principe pe Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, comite de Flandra şi Duce de Saxonia.
Acesta ar fi trebuit să-i conducă pe români sub numele de Filip I. Propunerea era făcută de prim-ministrul Ion Ghica iar o delegație era pregătită pentru a merge în Belgia și a-i oferi lui Filip tronul României. Această alegere l-a nemulțumit însă pe împăratul Franței, Napoleon al III-lea. Pentru a evita orice complicație, Filip i-a refuzat pe români. În locul lui a fost ales Carol de Hohenzollern Sigmaringen, viitorul rege Carol I. Așa s-a născut, Constituția din 1866, de inspirație belgiană.
Cu o constituție liberală, belgienii au încălcat drepturile omului în Africa
În ciuda constituției lor inspiraționale, regele Belgiei a făcut ravagii în colonii. Este de notorietate cazul regelui Leopold al II-lea care a creat o colonie personală în Africa, Statul Liber Congo. Evident, denumirea era în totală contradicție cu tratamentul aplicat de belgieni localnicilor. Inițial, acest stat trebuia să aducă civilizație și bunăstare triburilor africane din zona Congo.
În realitate, administrația lui Leopold al II-lea nu a făcut decât să exploateze economic zona, aducând cantități impresionante de fildeș, cauciuc și minerale din bazinul Congo pentru a fi vândute pe piața mondială. În tot acest timp, localnicii erau exploatați în mod barbar, uciși, mutilați. Politica colonială a lui Leopold al II-lea în Congo a stârnit cel mai mare scandal internațional de la începutul secolului XX. Prin intermediul „Raportului Casement” au fost date în vileag toate atrocitățile făcute asupra populației.
Se încarcă comentariile...
