Rețeta perfectă a dictaturii și a extremismului. Ce l-a ajutat pe Hitler să ajungă la putere și ce metode a aplicat
0Pe 30 ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar. Era momentul în care dictatura începea să se instaureze în Germania declanșând ulterior crimele și războiul. Ascensiunea la putere a lui Hitler a fost posibilă în anumite condiții, care de altfel reprezintă mediul perfect pentru orice dictatură.
Pe 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler, liderul Partidului Nazist, era ales cancelar al Germaniei de președintele Paul von Hindenburg, după îndelungi presiuni. Era ziua în care răul a triumfat în Germania, iar Hitler ajungea dictator. Peste numai șase ani, Hitler va porni asaltul asupra Europei, stârnind coșmarul Celui de-al Doilea Război Mondial. Cum a fost posibilă ridicarea la putere a unui dictator precum Adolf Hitler într-o țară ca Germania, în secolul XX? Specialiștii au identificat câteva condiții esențiale în societatea germană, dar și europeană care au favorizat răspândirea extremismului.
O Germanie umilită și sărăcită, mediul perfect pentru extremism
În general, mediul propice al dictaturii și al extremismului este o zonă sau o țară afectată de sărăcie, umilită și cu resentimente puternice, revanșarde, o națiunea care se simțea nedreptățită. Aceasta era Germania anilor 20. După Primul Război Mondial, Wilhelm al II lea ultimul împărat german a abdicat și a fugit în Olanda. În 1919, Germania era o țară învinsă, grav afectată economic și demografic de războiul care tocmai se terminase. După abdicarea împăratului, vidul de putere a dus la numeroase lupte politice, puciuri, încercări de lovitură de stat. În cele din urmă socialiștii germani au reușit să se impună proclamând Republica de la Weimar. În 1919, Adunarea Constituantă reunită la Weimar a adoptat o constituţie prin care Germania devenea republică federală, împărţită în landuri şi condusă de Reichstag, un Parlament bicameral. Friedrich Ebert era preşedintele noii republici.
Proclamarea Republicii Federale Germane nu a rezolvat însă niciuna dintre problemele cu care se confrunta Germania. Guvernul de la Weimar a acceptat capitularea necondiționată a Germaniei. Pe 28 iunie 1919 când a avut loc semnarea Tratatului de la Versailles, Germania devenise marele perdant. Era obligată la o plata unor despăgubiri de 270 de miliarde de mărci germane, sumă diminuată ulterior la 226 de miliarde de mărci germane. În plus, bazinul Ruhr, forța economică a țării era ocupată de belgieni și francezi. În plus, Germania a fost umilită, demilitarizată și lăsată fără o seamă de teritorii importante. În aceste condiții, inflația a atins cote mari, șomajul la fel. Germania era o țară insolventă, cufundată în datorii, cu probleme sociale greu rezolvabile. Tot mai mulți germani ajungeau datori la bănci sau la cămătari. Mulți își pierdeau proprietățile fiindcă nu putea plăti datoriile. Societatea fierbea și aștepta un salvator. Mai ales după 1929 atunci când criza economică mondială a făcut praf Germania, numărul șomerilor și al oamenilor care nu aveau efectiv cu ce trăi crescând de la un an la altul.
Partidul care a coagulat nemulțumiții și le-a vândut sacul cu iluzii
În această Germanie umilită și sărăcită, a apărut un partid care începea treptat să coaguleze toți nemulțumiții societății. Se numea Partidul Muncitoresc German și a fost fondat de un muncitor german care avea sentimente revanșarde și anti-guvernamentale. Ca majoritatea muncitorilor germani, mulți dintre ei ajunși șomeri. Foarte mulți germani doreau să se răzbune pe statele care-i umiliseră și sărăciseră. Nu acceptau umilința înfrângerii și nici sărăcia. Denunțau tratatul de al Versaiiles. În acest partid a fost trimis pentru a spiona și Adolf Hitler, un tânăr caporal care tocmai ieșise din spitalul militar după ce fusese rănit pe front. În loc să-i spioneze, în 1920, Hitler își dă demisia din armată și devine un membru al Partidului Muncitoresc German viitorul Partid Nazist.
Hitler avea un talent aparte la oratorie și identificase slăbiciunile ascultătorilor. Le livra exact ce-și doreau să audă, atingând coarda sensibilă. A găsit și vinovații pentru situația în care se afla Germania: socialiștii, comuniștii și evreii. Străinii care doreau să facă rău Germaniei. Discursurile sale ținteau clar problemele care-i afectau pe oamenii de rând din Germania: șomajul, umilința la care au fost supuși, bancherii și bogătașii străinii care-i sărăceau, lumea întreagă care se aruncase asupra Germaniei și o băgase în datorii. În plus, milita pentru recâștigarea teritoriilor pierdute de Germania în Primul Război Mondial și îndemna la recâștigarea statului de mare putere a Germaniei. Vorbea despre punerea intereselor poporului german în fața oricărui străin. În plus, începuse cu teorii mesianice prin care băga în capul ascultătorilor că nemții sunt un popor ales, superior tuturor celorlalte și că au nevoie de un spațiu vital.
Propagandă, iluzii și forță
Hitler devine lider al partidului și îi schimbă numele în Partidul Național-Socialist Muncitoresc German. Elaborează o platformă ideologică cu 25 de puncte, printre care și măsuri extremiste, precum alungarea tuturor străinilor din țară, epurarea etnică, anularea tratatului de la Versailles, redobândirea teritoriilor pierdute. Pe toată perioada anilor 20, Hitler a reorganizat partidul. A înțeles că acolo unde nu merge cu propaganda și poveștile frumos ambalate, merge cu pumnul și bâta. Tocmai de aceea a organizat unități paramilitare, teroriste. Practic în jurul partidului a coagulat și foști militari cu vederi de extremă dreaptă, bătăuși, soldați din Freikorps, trupe militare de elită. Hitler începe colaborare cu Ernst Ruhm, ofițer în comandamentul districtual al armatei.
Acesta îi organizează lui Hitler grupurile de bătăuși. În 1921 ia naștere Sturmabteilung sau SA, batalioane de asalt. Aceste grupări erau folosite de Hitler împotriva opozanților, dar mai ales a comuniștilor. Acolo unde nu mergea cu propaganda, Hitler folosea violența. Era o combinație de fascinație și intimidare. În 1923, cu ajutorul acestor trupe de asalt, Hitler a încercat să dea o lovitură de stat violentă. Este așa numitul „Puci de la Berărie”. Lucrurile nu au mers prea bine iar Hitler a fost arestat și a primit 9 luni de detenție în castelul Landsberg din Germania. Aici și-a definitivat ideologia și mesajul său criminal. S-a întors mai pregătit. Dincolo de o ideologie cristalizată și un public tot mai numeros, Hitler a adunat tot mai multe trupe de șoc. Era vorba despre SD și mai apoi de Schutz Staffeinel( SS), temutele gărzi de elită ale partidului.
Ultima etapă, momentul potrivit pentru a pune mâna pe putere
După ce a vândut iluzii și propagandă, după ce a devenit un Mesia al partidului și a reușit să strângă grupări paramilitare tot mai puternice, Hitler a găsit și momentul potrivit pentru a ajunge la putere. În ciuda propagandei și a violențelor nu reușise să-i convingă pe germani la mijlocul anilor 20. La alegerile din 1924, Partidul Nazist a reușit să obțină doar 14 mandate, în comparație cu 131 ale socialiștilor și 45 ale comuniștilor germani. În 1928, doar 3% dintre germani i-au votat pe naziști. Hitler nu s-a lăsat bătut și a așteptat momentul potrivit. A adunat în jurul său antisemiți și naționaliști fanatici. În principal Goebbels și Himmler. Numărul membrilor creștea constant, prin recomandări și racolări.
Între 1929 și 1933 s-a conturat perioada perfectă pentru a încerca preluarea puterii. Germania era lovită de criza economică mondială. Sărăcia era fără precedent, țara în colaps. Corupția la cote mari, la fel și gradul de îndatorare al populației. În Germania era patru milioane de șomeri. Hitler le promitea germanilor sărăciți, creștere economică, locuri de muncă, renașterea națiunii, hrană și mai ales onoare și răzbunare împotriva celor care-i sărăciseră.
Le prezintă și vinovații împotriva cărora trebuia îndreptată toată ura. În tot acest timp trupele de asalt ale lui Hitler ajung la 400.000 de membrii, de patru ori mai mulți decât armata germană. La alegerile din 1930, poporul german s-a lăsat sedus de iluziile vândute de Hitler iar Partidul Nazist ajungea a doua formațiune politică din Germania.
În 1931 începea asaltul asupra democrației. Paul von Hindenburg, președintele german avea 82 de ani. Hitler candidează împotriva lui. Pierde. Heinrich Bruening, cancelarul german încearcă să scoată în afara legii Partidul Nazist. Începe însă violențe fără precedent. Trupele SA terorizează toți adversarii politici. Un tânăr a fost înjunghiat în faţa mamei sale, iar altuia i-au fost scoşi ochii cu un tac folosit la biliard. Şi toate acestea fiindcă erau simpatizanţi fie ai socialiştilor, fie ai comuniştilor. Temându-se de naziștii Paul von Hindeburg îl înlocuiește pe Bruening cu Franz von Papen, un simpatizant al naziștilor. Hitler îi cere lui Hindeburg să-l numească cancelar. Președintele refuză.
Urmează un nou val de violențe și o propagandă agresivă. Hitler îi speriase pe nemți. Tocmai de aceea, în 1932, Partidul Comunist German a câștigat 100 de mandate. Germania se îndrepta tot către extrem, către un partid salvator, dar de această dată de stânga. În acel moment, Hitler i-a convins pe industriașii germani de pericolul comunismului și de ce ar însemna naționalizare și economie comunistă. Pe unii i-a speriat cu trupele SA.
Mai mult decât atât, prin canalele de propagandă a lansat o temere falsă și știri false. Anume că se pregătea o revoluție bolșevică în Germania. O revoluție precum cea petrecută în Rusia în anul 1917 . Industriașii, în acele condiții s-au raliat naziștilor și au făcut presiuni asupra lui Hindenburg pentru a-l numi pe Hitler cancelar. În cele din urmă, pe 30 ianuarie 1933, Hindenburg a acceptat. Germania intra pe mâna naziștilor.
Se încarcă comentariile...
