Momentele decisive care au făurit România de azi. Eroismul și diplomația în momente de rascruce

0
0

România de astăzi datorează aproape totul efortului considerabil făcut de înaintași. Aceștia au reușit în momente de răscruce ale istoriei să să acționeze decisiv și să profite de conjunctură pentru a obține independența și transformarea României în stat modern.

Regele Ferdinand I alături de regele Angliei FOTO romaniaregală.ro
Regele Ferdinand I alături de regele Angliei FOTO romaniaregală.ro

Constituirea statului român modern a fost un proces de lungă durată marcat de efortul a generații întregi de boieri patrioți, intelectuali și militari. România s-a format ca stat într-o conjunctură favorabilă. În același mod s-a constituit și România Mare de la 1 Decembrie 1918. Și totul cu ajutorul unor oameni providențiali care au știu să profite de fiecare moment prielnic oferit de istoria și politica Europei.

Începând cu secolul al XIX-lea și până la începutul celui următor, românii au avut parte de momentele lor glorioase, atât din punct de vedere diplomatic, dar și militar, momente care au construit bazele României de astăzi. 

O generație de patrioți revoluționari

Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, societatea românească, din ambele Principate Române, suferea schimbări profunde. Aflate sub suzeranitate otomană și în preajma marilor puteri precum Imperiul Habsburgic sau Imperiul Țarist, Principatele Române deveniseră câmp de luptă, cu teritorii pasate de la un imperiu la altul, în funcție de mersul războaielor ruso-austro-turce din zona Balcanilor.

În acest context, în Moldova și Țara Românească se formau noi generații de patrioți, boieri pământeni din „Partida Națională“ sau intelectuali care deja creionaseră proiecte de constituții și visau la independența și chiar unirea Principatelor într-un singur stat. De la memoriile boierești adresate Marilor Puteri, în încercarea de a scăpa de sub jugul otoman și de a merge pe drumul modernizării și până la celebra Constituție a Cărvunarilor de la începutul secolului al XIX-lea, se închega conștiința națională și un nou ideal. 

„Diaspora“ avea influența sa

Fii boierilor trimiși în țările civilizate ale Occidentului au venit acasă cu un suflu nou, un suflu revoluționar și reformator. Ei sunt generația de la 1848, cea care a profitat de „primăvara popoarelor“, mișcarea revoluționară care a străbătut Europa de la un capăt la celălalt, ca un semn că vremea marilor imperii și a vechilor reminiscențe medievale ajunsese la apus.

Vasile Alecsandri, Lascăr Rosetti, Grigore Romalo, Manolache Costache Epureanu sau Alexandru Miclescu în Moldova, dar și Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu și Christian Tell, cei care au participat la mișcările revoluționare din Principate în 1848, au fost motorul unei noi generații care avea să înfăptuiască aproape imposibilul: Unirea Principatelor Române și apoi obținerea Independenței.

Deși Revoluția de la 1848 a eșuat din punct de vedere politic și militar, la nivelul ideologic a reușit să creeze noi idealuri și un nou scop. În plus a coagulat o mare parte din intelectualii și boierii progresiști ai vremii. Generația de la 1848 a deschis de fapt drumul României moderne.

O uriașă victorie diplomatică

Momentul de glorie a noii generații de patrioți români, inspirați de ideologiile europene a fost anul 1856, odată cu Congresul de Pace de la Paris, cel care marca sfârșitul Războiului Crimeii, un război pan-european declanșat între Rusia și Imperiul Otoman. Acest război care a implicat Marile Puteri europene și state care aveau interese naționale a fost marea șansă a românilor de a obține recunoașterea și apoi unirea.

A fost o victorie diplomatică a noii generații de intelectuali români, o victorie unde s-au remarcat și foști pașoptiști, dar și diplomați de geniu precum Theodor Callimachi. Iscusința diplomaților români la masa tratativelor și în relații cu Marile Puteri au fost decisive, inclusiv pentru modernizarea și schimbarea societății românești.

„A fost o şansă unică în condiţiile în care occidentalii doreau organizarea unei bariere în faţa expansionismului rus în Europa. Principatele au fost văzute ca o extensie a Europei moderne în estul Europei. Practic, începând cu 1856, spaţiul românesc extracarpatic se regăseşte pe harta politică europeană. Principatele nu mai sunt un teritoriu otoman în sensul strict al cuvântului, ci un teritoriu european intrat în garanţia colectivă a Marilor Puteri. Problema reorganizării Principatelor la Congresul de Pace a reprezentat o oportunitate extraordinară. Refugiaţii, în special cei munteni, au făcut un lobby insistent pe lângă Napoleon al III-lea (n.red. împăratul Franţei) pentru unirea Principatelor sub garanţie franceză, văzută drept unica modalitate de a scăpa de sub protectoratul rus sufocant”, a precizat profesorul doctor în istorie Iulian Nechifor.

Totul a culminat cu momentul 1859. Deși trebuiau să aleagă domnitori separați în fiecare Principat, intelectualii și diplomații români au găsit o chichiță care avea să schimbe fundamental istoria României. Nicăieri nu se preciza că domnitorul trebuie să fie o persoană diferită. Așa că printr-un efort considerabil, muntenii și moldovenii s-au pus de acord și l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza și la Iași dar și la București. Nu fără momente de maximă tensiune și de cumpănă. 

Uriașa victorie a independenței

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat prima încercare de reformare și modernizare consistentă a Principatelor - mai ales prin reforma agrară. Noua clasă politică formată în Principatele Unite a reușit să continue drumul deschis de generația pașoptistă.

Cuza a fost apoi înlăturat tocmai pentru a trece la o nou etapă în constituirea statului român și anume găsirea unui domnitor cu prestigiu internațional. A fost ales Carol I, din celebra familie prusacă Hohenzollern. La un deceniu de domnie a lui Carol I avea să se ivească un nou prilej unic în istoria românilor: și anume războiul ruso-turc din 1877, purtat în zona balcanică, mai precis la frontierele Principatelor, pe teritoriul de astăzi al Bulgariei.

La acest război au participat și trupele române, fiind luată o decizie istorică în Parlamentul României de la aceea vreme. Inițial ca trupe de sprijin pentru armata rusească, soldații români s-au acoperit de glorie, în ceea ce în istoriografia românească a rămas drept Războiul de Independență de la 1877-1878.

În bătăliile de la Grivița și Plevna, aportul trupelor românești a fost esențial, soldații-țărani reușind să cucerească redutele turcești.

„Ofiţerii ruşi vorbeau cu o profundă admiraţie despre virtuţile militare ale aliaţilor lor români”, scria istoricul rus Vinogradov.

În plus, curajul și forța combativă a „curcanilor“ români au fost apreciate și în presa europeană a vremii. „Armata română a luat dintr-un singur pas locul său între armatele europene”, scria în cotidianul Daily News. În urma acestui război, Principatele Române și-au obținut independența față de suzeranitate otomană. În plus a fost constituit Regatul României, un stat tânăr ce trăia o autentică ”belle epoque” la finele secolului al XIX-lea. 

Pe câmpurile însângerate de la Mărăști, Mărășești, Oituz

În anul 1916, după doi ani de neutralitate, Regatul României intra în Primul Război Mondial de partea Antantei, aliată a Franței, Angliei și Rusiei contra statelor Puterilor Centrale printre care și Germania, Austro-Ungaria, Turcia și Bulgaria. Primul obiectiv era Transilvania.

Marele Război a început cum nu se poate mai prost pentru români. Din cauza corupției și a contractelor preferențiale pentru dotări militare, Armata Română a plecat tot nepregătită la luptă. S-a trezit rapid atacată din trei părți, cu inamici puternici și bine dotați din punct de vedere al tehnicii militare, în special nemții. În doar câteva luni, România pierdea tot sudul țării, dar și capitala - Bucureștiul.

Totul s-a concentrat în Moldova, inclusiv armată, refugiați, Guvernul și familie regală.

Prin aportul misiunii franceze și a armamentului primit de la statele aliate occidentale, Armata Română a fost gata, în vara lui 1917, de bătălia pentru supraviețuire. În plus, motivarea țăranilor cu promisiunea împroprietăririi printr-o nouă lege agrară a avut efectul unui miracol.

A urmat un mare moment glorios al Armatei Române. Din nou țăranii-soldați și-au arătat eroismul și valoarea pe câmpul de luptă. În bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, românii au câștigat victorii importante înregistrându-se momente legendare. Este vorba despre rezistența companiei de mitraliere a maiorului Ignat, despre atacul eroic al „cămășilor albe“, compania de soldați care a atacat la baionetă doar în cămașă. 

„Românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldaţii germani au fost atât de violent atacaţi încât aruncau armele pentru a fugi mai iute. Această înfrângere este lovitura cea importantă pe care au primit-o germanii în Răsăritul Europei”, scriau jurnaliștii britanici în ziarul The Times, în vara lui 1917.

Eroismul soldaților pe câmpul de luptă ar fi fost în van mai ales după încheierea păcii separate, cu Germania, de la Buftea-București, pentru a salva supraviețuirea statului român, ceea ce a nemulțumit pe aliații occidentali. Atunci a intervenit din nou priceperea diplomatică, în timpul negocierilor de pace, aportul reginei Maria fiind esențial în discuțiile cu Clemenceau, reprezentantul Franței, și cu președintele american Woodrow Wilson. 

Magazin


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri