„Diavolul“ merge la teatru

Anna Wintour

Anna Wintour, redactorul-şef al ediţiei americane „Vogue“, este mai degrabă femeia care s-ar duce la o piesă de teatru în defavoarea unei prezentări de modă, fie ea şi a casei Prada.

Un interviu recent acordat de Anna Wintour publicaţiei britanice „The Telegraph“ a demonstrat, încă o dată, că imaginea publică a celebrităţilor nu are legătură cu realitatea, de cele mai multe ori. În cazul de faţă, redactorul-şef al celei mai prestigioase publicaţii de modă din lume, catalogat drept o „scorpie“ fără scrupule în numele modei. În realitate, Wintour nu a reuşit să-şi păstreze 24 de ani funcţia şi să schimbe faţa industriei prin prisma mofturilor sale. 

Moştenirea britanică

Charles Wintour a fost redactorul-şef al ziarului „London Evening Standard“ între 1959 şi 1976. A fost şi tatăl Annei Wintour, cel care i-a stabilit ordinea principiilor în viaţă. „Toţi ştiam că tata ne iubeşte, dar la fel de bine ştiam că iubeşte şi ziarul. Nu este vorba că a fost un tată absent, doar că a fost un mod de ne învăţa ce înseamnă etica muncii şi cât de important este să iubeşti ceea ce faci în viaţa ta“, s-a confesat Anna Wintour.

Îşi aminteşte cum în copilărie obişnuia să meargă în redacţia ziarului de pe Fleet Street, unde i-a cunoscut pe toţi editorialiştii, într-o atmosferă cu miros de cerneală. „Mergeam la tipografie să vedem cum muncesc toţi oamenii de acolo, parcă eram într-un film vechi. Încă de atunci am înţeles cât de mult i-a păsat, cât de mult a iubit jurnalismul şi hârtia imprimată“, spune Wintour.

De aceea, după moartea lui Charles Wintour, în 1999, Anna şi fraţii săi, Patrick şi Nora, au ales să celebreze viaţa tatălui lor prin înfiinţarea premiului Charles Wintour pentru Cea Mai Promiţătoare Piesă la fundaţia ziarului britanic, fondată chiar de tatăl ei în urmă cu 58 de ani. Premiile reflectă o altă pasiune a familiei: teatrul. „Tatăl meu şi mama au iubit teatrul, ne duceau în permanenţă la toate piesele de teatru din Stratford“. La ediţia din an acest an, Anna Wintour va înmâna premiul alături de Christopher Bailey, directorul creativ de la Burberry, unul dintre prietenii săi, oamenii cu care Wintour se înconjoară zilnic.

Din 1988, de când este redactor-şef la „Vogue“, printre „locotenenţii“ ei se numără figuri proeminente ale modei şi artei, precum roşcata Grace Coddington, flamboaiantul André Leon Talley şi mofturosul Hamish Bowles, caractere totemice ale industriei.

„Vreau oameni puternici lângă mine, nu aprobatori de meserie. Vreau oameni care pot argumenta sau refuza, dar, mai ales, care să aibă o viziune asupra revistei. Tatăl meu credea în cultul personalităţii, motiv pentru care a adus scriitori şi editorialişti extraordinari la ziar. Am încercat să fac acelaşi lucru aici“, a mărturisit Anna Wintour.

Refuză celebritatea

Acelaşi principiu a ghi­dat-o în toţi anii în care a stat la conducerea revistei devenite „Biblia modei“. Moda nu este divertisment şi nici un instrument al ridicolului de orice fel. „Nimeni nu ar vrea ca moda să fie ridicolă sau prostească sau în afara timpului ei, dar nu doar asta este ideea. Ci să aibă reprezentanţi, designeri care să te facă să o vezi diferit, aşa cum nu puteai până acum cinci minute. Aşa schimbă moda lumea. Dacă nu schimbă, înseamnă că nu-şi face efectul. Şi asta este foarte important pentru mine“, a explicat Wintour viziunea ei. Poziţia pe care a ocupat-o timp de 24 de ani i-a adus notorietatea şi peste ocean, chiar şi în rândul oamenilor care nu au o apetenţă pentru modă. În special prin prisma filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada“, un tablou comercial şi uşor pueril, adaptat după cartea scrisă de o fostă asistentă a lui Wintour.

Anna are un motiv bine întemeiat pentru exigenţa ei, iar purul stil britanic nu-i permite să se aşeze prea mult pe acest subiect. Nu-i place să vorbească despre sine ca despre o celebritate recunoscută, fiind uşor jenată de statut. „Sunt aici să-mi fac treaba, factorul celebritate este ceva la care nu mă gândesc. Ce aduce faima? Poate o masă bună la restaurant sau un bilet la o piesă de teatru“, spune Wintour, mutând accentul pe oamenii pe care îi întâlneşte datorită meseriei, designerii pe care îi ajută, dar mai ales, pe lumea fascinantă a modei pe care încearcă să le-o prezinte cititorilor.

1-0 pentru America

Născută în Anglia şi crescută în rigorile educaţiei britanice, Anna Wintour a avut mereu ceva american în sânge. Iubeşte Londra, unde se simte ca acasă, chiar dacă a plecat acum 37 de ani, în favoarea Statelor Unite ale Americii.„New York este un oraş al oamenilor care vor să muncească. Iubesc locul acela pentru că este un oraş unde toată lumea este din altă parte, acolo nu eşti judecat pentru accentul tău, cine este tatăl tău sau orice alt englezism de acest fel“, a spus ea.

Cel mai proeminent redactor-şef englez din New York a devenit un model de afacere în publishing: ediţiile americane ale revistelor pentru femei „Cosmopolitan“ şi „Harper’s Bazaar“ sunt conduse de redactor-şefi britanici. A început jurnalismul în Anglia, devenind editor de modă la revista „Harper’s Bazaar“, iar apoi la ziarul american „The New York Times“. Îşi aminteşte de entuziasmul când îi urmărea pe prietenii şi pe colegii de astăzi, precum Grace Coddington, muncind la pictoriale. În schimb, munca ei de atunci este respinsă fără menajamente. „Eram tânără şi nu eram deloc bună la asta. Nu aveam răbdarea necesară să-mi fac munca aşa cum trebuie“, spune ea, dovedind că exigenţa începe cu sine.

În ultimele luni, s-a concentrat pe campania publicitară a lui Barack Obama, al cărui susţinător recunoscut este. Michelle Obama este, de altfel, una dintre prietenele apropiate ale redactorului-şef, în jurul căruia circulă tot mai intens un zvon. Presa internaţională susţine că Wintour ar putea fi următorul ambasador american la Londra. Privind retrospectiv, „diavolul“ n-ar recunoaşte acest lucru decât din scaunul de ambasador.

Tot aşa, despre Wintour s-au scris multe, în special în ultimii ani. Zvonuri care au trecut pe lângă ea fără o schimbare în viaţa personajului citit greşit de public. Dar Wintour nu pare să aibă o problemă cu asta, în fond, nu aprecierea publicului este ţinta ei, acum sau vreodată. 

Vreau oameni puternici lângă mine, nu aprobatori de meserie. Vreau oameni care pot argumenta sau refuza, dar mai ales, care să aibă o viziune asupra revistei. Anna Wintour redactor-şef „Vogue“ America