Cum s-a transformat o răfuială balcanică într-un război cu 40 de milioane de morți. Cine a fost de vină pentru izbucnirea Primului Război Mondial
0Primul mare conflict global, și unul dintre cele mai devastatoare din istoria umanității a fost provocat, în realitate, de o cascadă de bâlbâieli diplomatice, de incompetență dar și de ambițiile ultimilor împărați din Europa. A fost un conflict care a închis o eră din istoria umanității.
Primul Război Mondial a început pe data de 28 iulie 1914. A fost un conflict traumatizant pentru cei care l-au trăit, ceva ce nu mai văzuse nimeni până atunci. A angrenat 70 de milioane de combatanți, dintre care 60 de milioane erau europeni. În anul 1918, când s-a încheiat, Primul Război Mondial a lăsat în urmă 40 de milioane de morți, atât combatanți cât și civili. Unii au fost răpuși de gloanțe, obuze, gaze toxice, alții de foamete, boli și genocid. La începutul conflictului nimeni nu și-a imaginat că se va ajunge la așa ceva. Dacă majoritatea cunosc destul de bine modul în care s-a desfășurat conflictul, fie și numai din manualele de istorie, puțin cunoscut publicului larg este jocul diplomatic de dinainte izbucnirii războiului, dar și adevăratele motive care au condus la această conflagrație mondială. Mulți s-au întrebat cine a fost de vină pentru provocarea acestui cataclism. Diferiți specialiști au răspunsuri diferite iar vina este de obicei împărțită între marile puteri imperiale, țărilor verilor care nu au știut să gestioneze un eveniment sensibil și o emoție de moment.
Moartea tragică a unui prinț moștenitor, pretextul perfect
Pe 28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand moștenitorul tronului Austro-Ungariei făcea o vizită la Sarajevo, capitala Bosniei, o provincie pe care Imperiul Austro-Ungar o anexase în anul 1908, ancorându-se bine în Balcani. Vizita avea loc de ziua Sfântului Vitus, patronul spiritual al sârbilor. În onoarea prințului moștenitor au fost organizate parade și o multitudine de evenimente. În timp ce se deplasa pe străzile ticsite cu lume, în urma unei manevre greșite a șoferului, naționalistul sârb Gavrilo Princip, membru al organizației teroriste sârbești „Mâna Neagră„ s-a apropiat de mașina decapotabilă a prințului moștenitor și l-a împușcat. Franz Ferdinand și soția sa au murit la scurt timp. Incidentul a șocat opinia publică în Austria dar și în Germania, mai ales că împăratul Wilhelm al II-lea era prieten al prințului moștenitor austriac. Având în vedere că gruparea din care făcea parte Gavrilo Princip era sârbească și milita pentru eliberarea Bosniei de sub ocupație austriacă, guvernul Austro-Ungar a dat un ultimatum umilitor sârbilor. Mai mult decât atât le-a declarat război. Statele aflate în sisteme de alianțe au intrat rând pe rând, conflictul devenind global. Aparent motivul începerii Primului Război Mondial a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand.
Butoiul cu pulbere european și dorința surdă de supraviețuire a imperiilor
Evident, asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand a fost doar un pretext. În realitatea Primul Război Mondial a fost pregătit de o serie de acumulări conflictuale dar și de realitățile politice europene. Pe de o parte erau marile imperii care se străduiau să supraviețuiască într-o lume din ce în ce mai modernă. Industrializarea, noile ideologice politice și sociale scoseseră Bătrânul Continent din Evul Mediu. Singurele rămășițe ale vechii orânduiri feudale erau împărații și regii care visau la împărțirea lumii în sfere de influență conform propriilor interese. De exemplu regele Angliei era văr cu împăratul Germaniei dar și cu țarul Rusiei. Imperiul Austro-Ungar la fel ca Imperiul Otoman erau niște uriași cu picioare de lut, o anomalie politică într-o lume în care deja funcționa automobilul, orașele erau legate prin căi ferate și erau iluminate cu electricitate.
Colonialismul ascuțise antagonismul dintre aceste mari puteri europene. Anglia și Franța era două mari imperii coloniale. Imperiul German format în jurul Prusiei visa deasemenea la gloria colonială. Imperiul Țarist, un alt gigant care abia se mai ținea în picioare visa de asemenea la glorie și se lupta cu japonezii pentru Extremul Orient. Pe continetul european Imperiul Austro-Ungar era la cuțite cu Imperiul Țarist pentru stăpânirea Balcanilor. Imperiul German poftea la Franța și Belgia. Interesele fiecăruia a pornit o cursă a înarmărilor dar și constituirea unor alianțe politico-militare.
În 1882 se forma Tripla Alianță, adică Germania, Austro-Ungaria și Italia. În anul 1907 se năștea și Antanta, alianță dintre Anglia, Franța și Imperiul Țarist. Pe lângă aceste vise imperialiste și colonialiste, în Europa luase naștere ideea națională. Popoarele altădată subjugate își doreau independență și liberate. Precum statele din Balcani care luptau împotriva Imperiului Otoman. Printre aceste și România. La începutul secolului XX majoritatea s-au constituit în state independete și suverane. Problema este că le nemulțumeau granițele și mereu exista un teritoriu pe care-l considerau de drept al lor. De exemplu, România dorea Transilvania de la Imperiul Austro-Ungar sau Bucovina și Basarabia de la ruși. Europa devenise un butoi cu pulbere
O greșeală împărătească și un război care nu trebuia să aibă loc
S-a pus mereu problema, cine este de vină pentru izbucnirea Primului Război Mondial? Mai mulți specialiști au elaborat mai multe ipoteze. Istoricul militar Max Hastings spune că vina pentru izbucnirea Primului Război Mondial o poartă Germania. Și asta în condițiile în care, împăratul german Wilhelm al II lea a oferit „un cec în alb” Austro-Ungariei. Mai precis i-a asigurat de sprijinul militar necondiționat dacă vor să declare război Serbiei pentru asasinarea arhiducelui Franz Joseph. Decizia împăratului a fost luată emoțional, afectat de moartea prietenului său, arhiducele. Practic, poziția Germaniei, spune Max Hastings, a dus la implicarea în cascadă a marilor puteri care nici măcar nu-și doreau neapărat un conflict.
„ Nicio națiune nu merită întreaga responsabilitate pentru izbucnirea războiului, dar Germania mi se pare că merită cea mai mare parte. Numai ea a avut puterea de a opri prăbușirea spre dezastru în orice moment în iulie 1914, retrăgându-și „cecul în alb” care oferea sprijin Austriei pentru invazia Serbiei. Mă tem că nu sunt convins de argumentul că Serbia era un stat necinstit care merita să fie atacat de Austria. Și nu cred că Rusia dorea un război european în 1914 - liderii ei știau că ar fi fost într-o poziție mult mai puternică pentru a lupta doi ani mai târziu, după ce și-ar fi finalizat programul de reînarmare. Întrebarea dacă Marea Britanie era obligată să se alăture conflictului european, care a devenit inevitabil până la 1 august, este aproape o problemă separată. În opinia mea, neutralitatea nu era o opțiune credibilă, deoarece o Germanie victorioasă pe continent nu ar fi putut niciodată comodă”, preciza Max Hastings.
De cealaltă parte, Sir Richard Evans, profesor de istorie la Cambridge spune că Serbia poartă cea mai mare parte din vină. În special naționalismul sârbesc trecut cu vederea și chiar încurajat de autorități. Vinovați, din punctul de vedere al lui Sir Richard Evans sunt și Franța și Germania, care în loc să tempereze situația nu au făcut decât să pună paie pe foc, în mod inconștient.
„ Serbia a purtat cea mai mare responsabilitate pentru izbucnirea Primului Război Mondial. Naționalismul și expansionismul sârb au fost forțe profund perturbatoare, iar sprijinul sârb pentru teroriștii Mânii Negre a fost extraordinar de iresponsabil. Austro-Ungaria a purtat o responsabilitate mai mică, mai ales pentru reacția sa exagerată de panică la asasinarea moștenitorului tronului Habsburgic. Franța a încurajat agresivitatea Rusiei față de Austro-Ungaria, iar Germania a încurajat intransigența austriacă. Marea Britanie nu a reușit să medieze așa cum făcuse în criza balcanică anterioară, de teama ambițiilor europene și globale ale Germaniei - o teamă care nu era în întregime rațională, deoarece Marea Britanie câștigase în mod clar cursa înarmărilor navale până în 1910”, precizează Sir Richard Evans.
În concluzie, împăratul Germaniei, Wilhelm al II lea a reacționat emoțional la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. A dat „cecul în alb” Austro-Ungariei. Bâtrânul împărat habsburgic, un perdant de războaie în timpul domniei sale a ezistat să atace Serbia. Consilierii militari și ministrul de extrene au decis însă pentru el. Avea peste 80 de ani și sănătatea șubrezită. Contele von Berchtold, ministrul de extrene austriac, încurajat de sprijinul militar german necondiționat, a trimis ultimatumul umilitor Serbiei.
Apoi împreună cu comandantul suprem austriac au declarat și război. Împăratul german nu s-a așteptat la așa ceva. Rușii, aliați ai sârbilor au protestat pentru declarația de război austriacă și au început mobilizarea. Împăratul german a încercat să-și convingă vărul, pe țarul Rusiei, Nicolae al II lea, să-și demobilizeze armata cu promisiunea că va limita manevrele militare austriece. Era prea târziu, miniștrii și comandanții militari au pornit tăvălugul războiului. A urmat o cascadă incredibilă de erori diplomatice. Nimeni nu și-a dorit de fapt războiul. Nici măcar împăratul Germaniei care credea că va fi un conflict locale între austrieci și sârbi. Și totuși s-a întâmplat.
Se încarcă comentariile...
