Care este cea mai veche cruce din Cimitirul Bellu. Piatra de mormânt este inscripționată cu litere chirilice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociația „Călător prin România“ a anunțat că a descoperit cea mai veche piatră. Ea aparține unei tinere care a murit în anul 1851.

Piatra de pe mormântul Eufrosinei Vizula FOTO Asociația Călător prin România
Piatra de pe mormântul Eufrosinei Vizula FOTO Asociația Călător prin România

O piatră veche de mormânt, inscripționată cu litere chirilice, a fost desemnată ca fiind cea mai veche operă de artă din Cimitirul Bellu, un adevărat muzeu în aer liber.

„Dragi vizitatori, Eufrosina Vizula (X-1851) este considerata persoana cu cea mai veche cruce din cimitir. Aceasta cruce a fost adusa dintr-un cimitir parohial, acolo unde tanara Eufrosina si-a dormit somnul de veci inainte de a ajunge la Cimitirul Bellu - Muzeu în aer liber langa familia sa“, anunță reprezentanții asociației.

Cimitirul poartă numele baronului Barbu Bellu, cel care a donat terenul în anul 1852 către municipalitate pentru a amplasa un loc de veci în afara oraşului. În cei peste 150 de ani de existenţă, cimitirul Bellu a devenit un loc încărcat de istorie, o expoziţie de artă în aer liber. Specialiştii estimează că 50% din patrimoniul cultural bucureştean este găzduit aici.

Din 2010, Cimitirul Bellu este înscris pe lista monumentelor istorice. Personalităţi culturale şi politice şi-au găsit odihna veşnică aici: Mihai Eminescu, George Bacovia, Ion Luca Caragiale, Mina Minovici, Ana Aslan, Lia Manoliu, C. A. Rosetti, Spiru Haret, Maria Tănase etc.

Sculptori şi arhitecţi de renume, cum ar fi Ion Mincu sau membrii familiei Storck, şi-au legat, de asemenea, numele de acest colţ de oraş, prin monumentele funerare de mare valoare artistică realizate aici.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite