Caleașca luxoasă pe care o va folosi Charles al III-lea la încoronare: cea mai confortabilă trăsură din istoria regală, o „capsulă a timpului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La festivitățile de încoronare a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii va fi folosită, pe lângă vechea caleașcă regală și una nouă, mult mai confortabilă și cu dotări uluitoare, un adevărat muzeu ambulant.

Diamond Jubilee State Coach - Caleașca de stat de la Jubileul de diamant al reginei. FOTO AFP
Diamond Jubilee State Coach - Caleașca de stat de la Jubileul de diamant al reginei. FOTO AFP

Regele Charles va fi încoronat la Westminster Abbey din Londra în cadrul unei ceremonii fastuoase care va începe pe 6 mai. Două trăsuri impresionante îi vor purta pe Charles și Camilla de la Palatul Buckinglam la Catedrala Westminster.

 De ce o nouă trăsură

 La ducere, vor folosi cea mai nouă trăsură a casei regale și abia la întoarcere se vor urca în vechea caleașca regală construită acum mai  bine de două secole și jumătate, în care și regina Elisabeta a II-a a mers la încoronarea sa și în care nu s-a simțit tocmai confortabil.

„M-a făcut să mă simt rău de călătorie", ar fi mărturisit Regina Elisabeta unui angajat al  grajdurilor regale despre cum a călătorit la încoronare, în vechea trăsura aurită, potrivit The Sun.

În călătoria lor spre Westminster Abbey pe 6 mai, Charles și Camilla nu vor suferi de discondortul invocat de fostul monarh datorită aceluiași angajat loial, Jim Frecklington, care a construit, acasă, în Australia, cea mai confortabilă trăsură din istoria regală,

Diamond Jubilee State Coach - Caleașca de stat de la Jubileul de diamant al reginei. FOTO AFP
Diamond Jubilee State Coach - Caleașca de stat de la Jubileul de diamant al reginei. FOTO AFP

Noul rege și noua regină au ales personal această nouă trăsură construită de el pentru a-i duce la încoronare, în ciuda tradiției care datează din 1831 privind folosirea vechii calești, Gold State Coach, care, de data aceasta, va fi utilizată doar pentru călătoria de întoarcere a cuplului regal la Palatul Buckingham, scrire The Sun. 

Piesa de rezistență, Diamond Jubilee State Coach, are o suspensie hidraulică despre care creatorul său spune că îl face pe călători să se simtă ca și cum ar merge într-un Rolls-Royce.

Diamond Jubilee State Coach - Caleașca de stat de la Jubileul de diamant al reginei. FOTO AFP
Diamond Jubilee State Coach - Caleașca de stat de la Jubileul de diamant al reginei. FOTO AFP

Cotiere făcute din balustradele de pe iahtul regal Britannia

Trăsura e dotată cu geamuri electrice, aer condiționat și încălzire. Cotierele care ascund comenzile pentru iluminat, încălzire și aer condiționat sunt realizate din balustradele de pe iahtul regal Britannia, de care Regina Elisabeta era îndrăgostită. 

Mii de ani de istorie britanică în interior 

Cea mai modernă și luxoasă trăsură regală încorporează mii de ani de istorie britanică  datorită celor peste 100 de artefacte pe care Jim Frecklington le-a colectat cu grijă și le-a integrat în interiorul său, inclusiv o bucată din Piatra Destinului, blocul de gresie care a fost folosit la încoronarea monarhilor scoțieni timp de secole și care a fost furat de la Westminster Abbey în 1950, recuperat patru luni mai târziu..

Printre obiectele care îi sporesc valoarea se numără o bucată de lemn de pe nava amiral a lui Henric al VIII-lea, Mary Rose, o parte din sania folosită de căpitanul Scott la Polul Sud la începutul anilor 1099 și o bucată de fuselaj de la un bombardier Lancaster care a luat parte la raidurile Dambuster din al Doilea Război Mondial.

„Am vrut să fac ceva care să fie o capsulă a timpului”

Potrivit The Sun, există și o bucată din scara folosită de Sir Edmund Hillary când a escaladat Everestul în 1953, un fragment din Hut 6 din Bletchley Park, unde a fost păstrată mașina germană Enigma din Al Doilea Război Mondial, un lemn de la un descendent al celebrului măr al lui Sir Isaac Newton și o bucată din rama originală din 1760 a ușii de la numărul 10 de pe Downing Street.

„În general, capsulele timpului sunt puse sub pământ, unde nimeni nu le vede niciodată. Am vrut să fac ceva care să fie o capsulă a timpului pe care să o putem vedea cu toții acum", a spus Jim.

O muncă de un deceniu 

Cu aprobarea Majestății Sale Elisabeta a II-a, Jim a început să construiască în 2004 ceea ce avea să devină capodopera sa pentru Jubileul de Diamant la reginei. 

Ar fi vrut să i-o prezinte reginei cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a acesteia, în 2006, însă a fost finalizată abia în 2013 (când a fost predată pentru Jubileul ei de Diamant).

Construcția a durat zece ani tocmai pentru că Jim și-a dorit să transforme trăsura într-un muzeu ambulant, plin de istorie.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite