Foto Alin Dimăncescu, președintele Cercetașilor Tradiționali: „Nu suntem trupe militare, dar organizarea și disciplina sunt obligatorii“
0Alin Dimăncescu, nepotul unuia dintre liceenii care au purtat prima dată cu mândrie uniforma de cercetaș în anul 1913, conduce, în prezent, Asociația Cercetașilor Tradiționali din România (ACT-RO).
Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, acesta ne povestește ce înseamnă să fii cercetaș în prezent și ce înseamnă să scoți un copil sau un tânăr din zona de confort pentru a-l pune în situații reale: să urce muntele cu un rucsac în spinare, să își aprindă un foc la care să se încălzească sau să doarmă într-o grotă sau sub cerul liber lângă un foc de veghe.
„Weekend Adevărul“: Visul liceenilor de altădată, al bunicului dumneavoastră, merge mai departe. Faceți parte dintr-o familie cu tradiție în lumea cercetășiei, dar cum ați ajuns aici?
Alin Dimăncescu: Sunt inginer de profesie. Am crescut cu poveștile de familie pe care tatăl meu ni le spunea mie și surorii mele, când eram mici. Arhiva de documente a familiei, din care fac parte jurnale, fotografii, decorații și brevete, mi-a trezit interesul. În ultimii ani de viață ai tatălui meu, l-am ajutat să își scrie amintirile. Una dintre secțiunile acestei arhive era legată de bunicul meu patern, Ioan D. Dimăncescu, și cuprindea într-o capsulă a timpului, gata să fie deschisă, documente legate de cercetășie și mișcarea sportivă interbelică, respectiv sporturile de iarnă. La un moment dat a trebuit să decidem dacă păstrăm aceste amintiri în familie sau le facem cunoscute și altora, lucru care s-a întâmplat. Am considerat că poate vor inspira tânăra generație, un demers care a fost apreciat în anul 2013 de către echipa internațională a proiectului „Europeana“, inițiativă care sprijină sectorul patrimoniului cultural european în transformarea sa digitală.
Când ați pășit pe drumul cercetășiei?
În urmă cu 15 ani am simțit că am o datorie de onoare în a duce mai departe visul fraților Dimitrie și Ioan Dimăncescu, cei cu care a început cercetășia noastră. În 2019 am publicat jurnalul bunicului meu. Ulterior, am creat un blog, cercetasia.ro, care, pornind de la documente din arhiva personală, a adunat pe parcursul timpului informații legate de istoria cercetășiei. Sunt articole, fotografii si filme de arhivă, decorații, documente si analize, cărți, reviste și regulamente. Am dorit să merg mai departe ca implicare și împreună cu Dan Dimăncescu, consul onorific al României în Statele Unite, fiul lui Dimitrie D., și un mic grup de voluntari adulți, am înființat ACT-RO acum zece ani, în mai 2014, într-un moment în care am aniversat și 100 de ani de la înființarea primei asociații. Am considerat că putem să revigorăm cercetășia pe coordonatele ei firești, tradiționale. Ne confruntăm cu dependența excesivă a copiilor și tinerilor de tehnologie și rețele sociale, implicit o translație a activităților din timpul liber spre o zonă de suficiență și confort pasiv. Noi am ales să nu ne ducem după public, în ideea de a fi populari și moderni cu orice preț, ci să folosim resursele formatoare inițiale ale cercetășiei, adică oferim educație în aer liber și în natură, dar toate acestea adaptate zilelor noastre.
„Nu suntem trupe militare, dar avem disciplină“
Dați-mi un exemplu efectiv cum se derulează o excursie, o aventură de-a dumneavoastră cu copiii. Cum reușiți să-i ridicați de la calculator, din fața televizorului, și cum îi convingeți să lase telefonul jos din mână?
Metoda noastră este bazată pe „aventură“, aceasta fiind singurul mijloc prin care putem să-i scoatem pe copii din fața ecranelor. Dacă le dăm niște provocări soft, cum ar fi jocuri generice de interior, nu le vom atrage atenția. Cercetășia tradițională înseamnă „educație prin aventură“ într-un „cadru organizat“. Cadrul organizat înseamnă că avem patrule, semnale, formații de adunare și deplasare, o organizare pe care a avut-o cercetășia încă de la început. Nu suntem trupe militare, dar organizarea și disciplina sunt obligatorii pentru siguranța activităților, cât și pentru formarea copiilor.
Ce fel de activități țintiți?
Activitățile sunt pentru trup, minte şi suflet. De la condiție fizică, elemente de instrucție și jocuri sportive până la noțiuni de igienă și alimentație, de la cunoaștere în natură, spirit de observație și orientare, campare, gestionare situații speciale, la lucrul în echipă, organizare și conducere. Țintim spre fapte bune și dezvoltare spirituală. Prin activitățile noastre, copiii dobândesc cunoștințe pe care nu le află de la școală, de cele mai multe ori nici de la părinți.
Care este prima lecție?
Îi învățăm în primul rând cum să se echipeze când ies în teren, la pădure, când pleacă într-o excursie sau într-o tabără, ce echipament să aibă, de la bocanci la haine impermeabile, iarna cum să se îmbrace ca să nu le fie frig, cum să-și organizeze hainele într-un rucsac. Când plecăm într-o excursie de scurtă durată, luăm un rucsac mic, de tură, iar dacă mergem într-o tabără alegem un rucsac mai mare. Vorbim apoi de apă și hrană. Importantă este trusa de supraviețuire pentru cei mai mari, care conține elemente care pot să-i ajute în situații speciale, începând cu busola, cuțitul, o lumânare, brichetă sau chibrituri, o cordelină etc. Apoi, există o trusă sanitară individuală care conține pansamente sau dezinfectante și o trusă de igienă personală.
A doua lecție care este?
Îi învățăm ce este o hartă, să se orienteze, să știe cum să meargă pe un traseu, de unde trebuie să plece, unde trebuie să ajungă, cum să-și calculeze un timp între două puncte, ce trasee să aleagă, ce înseamnă curbele de nivel, cum să urmeze marcajele. Ce facem dacă pierdem marcajul? Ne întoarcem la marcajul de dinainte. Dacă mergem pe un drum, trebuie să ținem minte puncte de referință, astfel încât dacă am avut un accident și sunăm la 112, să putem indica salvatorilor un anumit reper, spre exemplu că am trecut de un stâlp de înaltă tensiune, sunt lângă un vârf sau ceva de genul acesta. Deci, asta ar fi partea de orientare.
Pentru adulți, sunt probleme și cu orientarea urbană. Dacă nu avem GPS, nu mai știm să ajungem dintr-o parte în alta a orașului.
Facem și orientare urbană fără Google Maps, adică le dăm copiilor anumite trasee pe care să meargă, spre exemplu, îi punem să găsească anumite obiective din oraș, fiindcă în ziua de astăzi, copiii, din pricina stilului de viață, a comportamentul lor, a dependenței de tehnologie, nu mai pot să ridice capul sus să vadă indicatoare, numele străzilor, socializează mai greu ca să întrebe pe cineva unde este o adresă.
Cercetaș pe o insulă imaginară
Cum se derulează lecția de supraviețuire în natură?
Ceea ce oferim copiilor nu se duce într-o zonă extremă. Sunt asociații de bushcraft care merg spre o zonă de supraviețuire extremă, să zicem, foarte apropiată de armată. Noi le oferim niște noțiuni la nivel de introducere sau nivel mediu. La partea de campare îi învățăm cum să se protejeze de ploaie, să-și facă un adăpost improvizat dintr-o folie sau o prelată pe care o au cu ei, sau să-și facă un adăpost din niște crengi, să se adăpostească undeva, să nu stea în câmp deschis. De asemenea, îi învățăm să-și monteze corect și să-și demonteze un cort: să urmeze instrucțiunile, să aibă grijă de materiale, să nu le distrugă, să strângă cortul în ordine etc. Pe cei mai mari îi învățăm cum să facă un foc, pornind de la strângerea unor lemne uscate și la aprinderea lor cu un chibrit, o brichetă sau un amnar. Legat de prepararea hranei, ne place să bem un ceai cald pregătit la un primus, la 2.200 de metri altitudine, lângă un lac glaciar.
În primăvară, unul dintre grupuri a fost într-o excursie la Constanța, pe Plaja Modern, unde am stat de dimineața până seara. După ce am montat corturile, ne-am dus pe dig să pescuim. Am avut gută, plută si cârlige, bețe de undiță am găsit, dar n-aveam momeală. Copiii ne-au întrebat cum pot să pescuiască fără momeală. Și le-am spus să se gândească și și-au dat seama că pot să folosească scoicile, carnea de la scoicile de pe plajă. Sigur că e un moment de reținere pe care îl au la vârsta lor și se gândesc de două ori înainte să pună o scoică în cârlig, dar încercăm să le spunem că, asemenea eroilor din cărțile copilăriei, mă refer la „Doi ani de vacanță“ a lui Jules Verne, care este cadrul simbolic pentru cercetașii mai mari, ei trebuie să știe să se organizeze pe o insulă imaginară, să-și salveze proviziile, să se pună în adăpost și să vâneze sau să pescuiască. Și au reușit să prindă niște pești pe dig fără să aibă o pregătire de pescar și au fost foarte mândri de lucrul ăsta. Aici intervine a treia componentă a educației cercetașilor, pe lângă trup și minte, respectiv sufletul: în momentul în care ai reușit ca să-ți pui la încercare trupul și să-ți folosești cunoștințele și ai o reușită. Este vorba de o reușită personală, dar mai cu seamă o reușită în echipă. În patrulă este un sentiment de împlinire, care vine pe zona de suflet, pe lângă alte activități care țin de acest palier, cum ar fi civismul şi acțiunile caritabile.
Îi învățați pe copii și tineri cum să acorde primul ajutor?
Pe zona sanitară, un prim pas ar fi noțiunile de igienă, să se spele și să se dezinfecteze pe mâini înainte să mănânce, sau după ce au fost la toaletă în natură. Apoi cum să panseze, să dezinfecteze o rană superficială, sau ce facem dacă suntem mușcați de o căpușă. Ne-am confruntat cu o astfel de situație, dar, cum eram lângă o localitate, ne-am dus la dispensarul din apropiere, unde s-a făcut tratamentul standard, care include și un antibiotic. Am fi îndepărtat noi căpușa daca nu aveam o altă soluție. Astăzi, o persoană care a fost mușcată de un șarpe veninos nu mai intervine direct, ci solicită ajutor calificat, la fel și la noi, în cazul unor evenimente, să spunem mai complicate, cum ar fi o fractură, nu mai punem atele, decât într-un caz de forță major, ci așteptăm ajutor calificat. Toate taberele se desfășoară având cel puțin un cadru medical în echipa de lideri, avem și cercetași care au absolvit diverse cursuri de prim ajutor, aceștia conduc în prima zi un atelier de prim ajutor și prevenție.
Ce aventuri le oferiți copiilor pe munte?
Orice traseu de munte este o provocare. La școala de vară din acest an am avut și elemente de via ferrata, care implică trasee cu asigurare pe cablu, cu echipament de protecție. Un alt atelier a fost legat de noțiuni de alpinism, unde s-au făcut urcare și coborâre în rapel, cu ajutorul unei corzi, pe un versant stâncos. Aventura a fost întregită de o tură în care s-a dormit în grotă sau sub cerul liber. Cina s-a pregătit la foc. Plantoanele au avut grijă ca un foc de veghe să nu se stingă până dimineața.
„Cercetășia este un teritoriu non-bullying, nu avem șicanări între copii și descurajăm glumele proaste“
Cum poate un copil să ajungă cercetaș?
În momentul în copiii vin pentru prima dată la cercetași, le arătăm ce putem să facem și lor, și părinților lor. Avem un concept care se numește „Cercetaș pentru o zi“, care exemplifică la mai multe ateliere ceea ce facem noi. Dacă acel copil dorește să participe la activități, putem să-l luăm mai apoi într-o excursie și, dacă totul este bine, mai departe, în tabere. Pentru a deveni cercetaș cu acte în regulă, aspirantul trebuie sa parcurgă un sistem de progres, bazat pe provocări specifice vârstei. Când a trecut prin toate probele stagiului de inițiere își primește eșarfa, care se acordă la prima activitate mai importantă. Atunci cercetașul depune un Legământ, cum că va urma o Lege, care reprezintă un fel de cod al cavalerilor, transpus în valori de urmat în viața de zi cu zi. Programul de educație prin cercetășie este un program de durată. El se desfășoară pe structura anului școlar, adică începem anul cercetășesc la începutul lui octombrie, avem vacanțe, vacanță de iarnă cu tabără de iarnă, vacanță de vară cu tabăra de vară când se încheie anul, după care continuă.
Care este vârsta minimă la care copiii pot să devină cercetași?
Cei mai mici au 7 ani. Aceștia sunt „pui de lup“, vorbim de toți cei din clasele primare, iar activitățile lor se desfășoară într-un cadru simbolic inspirat din „Cartea junglei“, în care învață cum să fie solidari, să spunem într-o haită, și să asculte de cei mari. Aici există o lege a puiului de lup care are două articole foarte simple pentru nivelul lor. Primul: puiul de lup ascultă de lupul înțelept, care suntem noi, în pădure sau la orice activitate. Acasă, lupii înțelepți sunt părinții, iar la școală, doamna învățătoare. Al doilea articol sună cam așa: puiul de lup nu se pune pe el însuși deasupra celorlalți, așa cum e într-o haită de lupi: dacă mergem undeva pe traseu mergem toți, când ne oprim, ne oprim și bem apă sau mâncăm și nu după ce plecăm mai departe, în mijlocul deplasării. Sunt elemente de solidaritate și când ajungem la o cabană și mâncăm. Aici, niciun pui de lup nu începe să mănânce până nu a primit ultimul dintre ei porția în față, iar în acel moment le spunem „Poftă, poftă!“, iar ei răspund foarte bucuroși „Bunăăă!“ și abia în acel moment încep să mănânce. Cabanierii și personalul sunt foarte surprinși că există solidaritate și disciplină, fiindcă la taberele școlare nu este mereu așa.
Toți au același meniu?
Da, meniul este același pentru toți și nimeni nu poate să cumpere supliment, papanași, de exemplu, dacă în meniu este doar o plăcintă cu mere, fiindcă cercetășia și-a dorit încă de la început să estompeze diferențele sociale. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a introdus și uniformă în cercetășie, iar cercetașii de oriunde să se recunoască între ei.
Când puii de lup cresc...
„Cartea junglei“ ne oferă un teritoriu în care avem personaje pozitive, personaje negative, jocuri, și mai puțin, să spunem, partea de supraviețuire sau orientare în teren sau campare. Elevii din clasa a V-a până în clasa a VIII-a sunt „cutezătorii“. Ei fac tranziția de la „puii de lup“ către copiii care încep să crească și răspund unor alte niveluri de provocări. Cei mari, elevii de liceu, se numesc „călăuze“, trebuie să fie și un exemplu pentru frații lor mai mici. Spre exemplu, avem un proiect „Trans-Carpați“, unde în fiecare an traversăm un munte. Anul acesta, am fost în Făgăraș și nu am luat decât copii antrenați (călăuze și cutezători mai mari), din București și din Vâlcea. Activitatea inițială a fost amânată din cauza unei alerte meteorologice de cod portocaliu (vânt foarte puternic pe creastă). Luăm în calcul și atenționările meteo, îndrumările Salvamontului sau ale meteorologilor, întrucât siguranța copiilor este pe primul loc.
Un teritoriu non-bullying
Cum se procedează dacă un copil vrea să devină cercetaș? Cum trebuie să procedeze? Unde aveți filiale?
Avem un formular pe site unde se pot înscrie pe o listă și noi îi ținem la curent cu informații legate de calendarul nostru de activități. După ce vin la o activitate, două, trei și doresc să rămână își fac o înscriere ca membri în asociație și apoi sunt repartizați la unul dintre grupuri. Avem opt unități sau grupuri, în principal sunt în zona de sud a țării: în București, Ilfov, Călărași, Vâlcea, Gorj și Hunedoara, căutăm să deschidem noi grupuri. Se merge pe recomandările personale, adică sunt copii care își aduc colegi sau prieteni, sau părinți care își recomandă unii altora activitățile noastre. De la înființare și până acum, peste 50 de voluntari adulți s-au ocupat de educația a peste 2.500 de copii. Am observat însă că există o receptivitate mai mare la nivelul „puilor de lup“, la cei de clasele primare, care vin încurajați și de părinții care își dau seama de valoarea activităților pe care le realizăm. Sunt și copii din familii monoparentale sau copii care au avut diverse experiențe și care își regăsesc aici un echilibru.
Ce este foarte important: cercetășia este un teritoriu non-bullying, adică nu avem șicanări între copii și descurajăm glumele proaste. Cercetașii își spun pe numele mic atunci când se adresează unul altuia și la fel ne strigă și pe noi. Nu există porecle, nu vorbesc urât între ei. Una dintre promisiunile pe care le-o facem copiilor este că aici își vor găsi prieteni reali cu care pot să vorbească, cu care pot să țină legătura în timpul liber. Spre deosebire de avatarurile din online, aici îl au în față pe celălalt, îl cunosc, știu că este mai înalt, șaten, mai subțirel, are un nume și este un prieten adevărat.
În afară de taberele de vară sau de iarnă, ce activități mai aveți?
Activitățile noastre se desfășoară în weekend, pe parcursul anului, cu excepția taberelor. Mergem la pădure sau în parcuri, vizităm rezervații, peșteri, saline, avem si un proiect, Patrula Văcărești, care a început odată cu demersurile de înființare a primului parc natural urban, la Văcărești. Vizităm și muzee, iar în 2023 am organizat o Școală de Vară în format cultural – Tabăra Dacilor, cu vizitarea cetăților. Participăm la activități cu cercetași, întâlniri sau programe de perfecționare cu instructori din alte țări în cadrul organizației mondiale unde suntem membri afiliați – „World Federation of Independent Scouts – WFIS“.
Ar mai fi de spus că avem un protocol de colaborare cu Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), prin care dorim să refacem parteneriatul istoric cercetășie-armată la nivel de sprijin și activități de interes comun. Toate acestea nu ar fi posibile fără implicarea liderilor voluntari adulți din asociație. Fie că sunt părinți sau prieteni care își oferă resursele de cunoștințe și timp liber pentru educația copiilor, fie că sunt călăuze care doresc să continue ca lideri, ne unește o idee frumoasă, iar răsplata noastră este că poate mâine unii dintre cercetașii care au trecut pe aici vor putea să conteze în destinul României.
Se încarcă comentariile...
