Foto Lady Banks, trandafirul legendar care este noua senzație a grădinilor de primăvară. Alte plante cățărătoare spectaculoase

0
Publicat:

Pentru cei care vor să își transforme grădina sau terasa într-un colț de rai primăvăratic, alegerea plantei perfecte este esențială. Deși bougainvillea rămâne o opțiune populară, există o alternativă care înflorește mai devreme, crește mai repede și îți va decora spațiile exterioare cu mult mai multă eleganță.

Trandafirul Banksiae este planta cățărătoare care îți va umple grădina de parfum și culoare în această primăvară și o va transforma într-un colț verde spectaculos. Cu flori delicate, albe sau galbene, adaugă un aer romantic și rafinat pergolelor, zidurilor sau gardurilor. Crește rapid și înflorește abundent, fiind ideal pentru a aduce un strop de prospețime și stil oricărei terase sau grădini, notează publicația El Español.

Un trandafir cu o poveste veche de peste două secole, adus din China în Europa drept omagiu adus unei doamne britanice, înfrumusețează de ani buni și grădinile publice și private din România.

Transformă-ți spațiile exterioare într-o oază de verdeață și frumusețe cu ajutorul acestei plante spectaculoase, care promite să îți aducă un decor vibrant și durabil, de primăvară!

Imagine cu Bougainvillea având pe fundal marea fiind o populară plantă meditareană Arhiva
Bougainvillea sau floarea de hârtie - una dintre cele mai populare plante ornamentale Foto Adevărul

Lady Banks, legendarul trandafir adaptat la grădinile din România

Delicat, dar incredibil de rezistent, trandafirul Rosa banksiae – cunoscut sub numele de Lady Banks – este considerat unul dintre cele mai spectaculoase soiuri de trandafiri cățărători din lume. Apreciat atât pentru dimensiunile impresionante pe care le poate atinge, cât și pentru florile sale mici, duble sau simple, acest trandafir înflorește abundent primăvara devreme, în buchete parfumate, cu un miros deosebit, ce adaugă un aer romantic oricărui spațiu.

Se remarcă și printr-un detaliu rar întâlnit la trandafiri: absența țepilor, ceea ce îl face ușor de întreținut și ideal pentru zonele frecvent circulate din grădină. În plus, frunzele sale verzi, lucioase, creează un contrast spectaculos cu nuanțele delicate ale florilor, amplificând farmecul său vizual.

Originară din Asia și introdus în Europa în secolul al XIX-lea de naturalistul Sir Joseph Banks, floarea poartă numele soției sale și a devenit rapid un simbol al eleganței în marile grădini europene. În ultimii ani, această specie legendară și-a făcut loc și în peisajul românesc, fiind cultivată pentru a decora spații private, cât și amenajări peisagistice urbane.

Adaptarea trandafirului Banksiae în România a fost posibilă mai ales în regiunile cu un climat blând. Este o plantă viguroasă și rezistentă, tolerantă la secetă, dăunători (precum moliile) și chiar la perioade scurte de neglijență. Preferă solurile fertile, bine drenate și locațiile însorite, având nevoie de cel puțin șase ore de soare pe zi de lumină solară directă pentru o înflorire generoasă. Cu o creștere rapidă și extinsă, are nevoie de spațiu amplu și de o structură de susținere robustă.

În România, trandafirul Banksiae poate fi achiziționat din magazine specializate în plante ornamentale, pepiniere online sau centre de grădinărit din marile orașe. Este disponibil uneori și sub denumirea Rosa banksiae alba (cu flori albe) sau Rosa banksiae lutea (cu flori galbene).

Este alegerea ideală pentru cei care vor un colț romantic și elegant în grădină, ce va deveni paradisul primăverii, fără eforturi mari de întreținere.

Cum să îngrijești trandafirul Banksiae

Deși trandafirul Banksiae este o plantă rezistentă, este important să știi cum să îl îngrijești corespunzător pentru a-i asigura o înflorire abundentă și sănătoasă. Iată câteva idei pentru o grădină primitoare și sfaturi esențiale pentru îngrijirea acestei plante remarcabile:

Locația și expunerea la soare: alegerea locului ideal

Plantează trandafirul Banksiae într-un loc însorit, dar dacă locuiești într-o zonă cu temperaturi ridicate, este recomandat să-l amplasezi într-o zonă cu umbră parțială. În plus, protejează-l de vânt, alegând o locație care să nu fie expusă direct la rafale de vânt puternic. Acesta are nevoie de spațiu pentru a crește în înălțime, având în vedere că poate ajunge la 6-8 metri înălțime, chiar mai mult. De aceea, este esențial să fie plantat într-un loc unde rădăcinile să se poată dezvolta corespunzător.

Solul și drenajul:  condiții esențiale pentru sănătatea trandafirului

Trandafirul Banksiae preferă un sol bine drenat, pentru a evita acumularea de apă în jurul rădăcinilor, care poate duce la probleme de sănătate, cum ar fi putrezirea rădăcinilor sau dezvoltarea fungilor. Asigură-te că solul este ușor și permite scurgerea eficientă a apei, evitând zonele cu apă stagnantă. Dacă solul tău este prea compact, poți îmbunătăți drenajul prin adăugarea de nisip sau materie organică. Un sol bine aerisit va încuraja dezvoltarea sănătoasă a rădăcinilor și va contribui la o plantă viguroasă și prolifică.

Irigația: menținerea unui echilibru optim de apă

Deși trandafirul Banksiae este rezistent la secetă, el necesită o irigare moderată pentru a se menține sănătos. Udă-l doar atunci când substratul este uscat la suprafață, evitând să-i oferi apă în exces.

Supra-udarea poate duce la probleme de sănătate ale rădăcinilor și poate favoriza dezvoltarea bolilor fungice. Asigură-te că apa se scurge rapid din sol, pentru a preveni acumularea de apă stagnată, care poate afecta rădăcinile.

Un sistem de drenaj adecvat, combinat cu o irigare controlată, va ajuta trandafirul să crească sănătos și să înflorească abundent.

Temperatura: protejarea plantei în condiții extreme

Trandafirul Banksiae este destul de rezistent la temperaturi scăzute, dar pentru o dezvoltare sănătoasă și o înflorire abundentă, este ideal să fie menținut într-un interval de temperatură între 20-25°C. Deși poate tolera frigul, expunerea prelungită la îngheț poate afecta negativ planta, așa că este important să o protejezi în timpul iernii, mai ales în zonele cu ierni aspre. Poți folosi materiale de protecție, cum ar fi pături de iarnă sau acoperiri de plastic, pentru a preveni înghețul rădăcinilor și a menține temperatura în jurul plantei.

Fertilizarea: îngrijire specifică pe anotimpuri

Pentru a sprijini dezvoltarea sănătoasă și înflorirea rapidă a trandafirului Banksiae, aplică îngrășământ mineral în lunile de primăvară și vară. Acesta va oferi nutrienții necesari pentru o creștere viguroasă și o înflorire abundentă.

În schimb, în perioada rece a anului, este indicat să folosești îngrășământ organic, care va hrăni solul în mod echilibrat și va ajuta planta să reziste mai bine în fața temperaturilor scăzute. Fertilizarea organică mai contribuie și la menținerea unui sol sănătos și la întărirea rădăcinilor pentru iarnă.

Prin urmare, cu o îngrijire corespunzătoare, trandafirul Banksiae poate deveni o plantă magnifică în grădina sau terasa ta, oferindu-ți o explozie de flori delicate și parfumate primăvara.

Alte plante cățărătoare pentru decorarea casei, a terasei sau grădinii

Pe măsură ce vremea frumoasă aduce grădina în centrul atenției, un mod ideal de a îmbrăca pereții casei, spalierele și pergolele este cu plante cățărătoare. Dacă îți dorești alternative la bougainvillea și trandafirul Banksiae, iată câteva sugestii:

  • Wisteria (Wisteria sinensis) sau Glicina

Perfectă pentru a crea o cascadă de flori în nuanțe de alb sau liliac, wisteria sau glicina este o plantă cu creștere rapidă și înflorire spectaculoasă, ideală pentru arcadele și pergolele însorite. Totuși, necesită spațiu, o structură robustă și o tăiere regulată pentru a controla dezvoltarea sa.

Imagine cu Glicina care împodobește fațada unei case Foto Arhiva Adevărul
Glicina este o altă plantă cățărătoare extrem de apreciată de iubitorii de flori Foto Adevărul
  • Bignonia (Campsis radicans) sau Luleaua turcului ori Trompețica

Cu flori în formă de trompetă, în tonuri roșii și portocalii, bignonia adaugă o notă tropicală grădinii tale. Este o plantă cu creștere rapidă, ideală pentru garduri și pereți, și rezistă bine la căldură și secetă.

  • Caprifoi (Lonicera japonica)

O plantă cățărătoare cu creștere rapidă și flori lungi, caprifoiul este rezistent și emite o aromă plăcută. Se adaptează foarte bine la soluri sărace și tolerează atât soarele, cât și semiumbra.

  • Dipladenia (Mandevilla spp.)

Potrivită pentru grădinile și terasele în stil mediteranean, dipladenia este o plantă elegantă, cu flori în nuanțe de roz, alb sau roșu. Este termorezistentă și se poate cultiva atât în ghivece, cât și în sol. Deși nu crește la fel de rapid ca altele, înflorirea sa continuă în lunile calde ale anului o face o opțiune deosebită.

  • Iasomie stea (Trachelospermum jasminoides) sau stelată 

Cunoscută și sub denumirea de fals iasomie, această plantă este o alternativă excelentă pentru climatele mediteraneene și temperate, având flori albe intense care încep primăvara și durează pe tot parcursul verii. Frunzișul său veșnic verde completează aspectul decorativ.

  • Pasiflora (Passiflora caerulea) sau Floarea pasiunii

Cu flori în nuanțe de violet și alb, pasiflora este ușor de întreținut și poate fi cultivată atât în ghivece mari, cât și în pământ. La unele soiuri, fructele sunt comestibile, adăugând un plus de versatilitate grădinii tale.

Aceste plante cățărătoare sunt doar câteva dintre opțiunile care pot adăuga un farmec deosebit grădinii sau terasei tale.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite