Insomnia, boala epocii moderne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii susţin că sedativele nu sunt o soluţie pe termen lung pentru cei care suferă de insomnie               FOTO Shutterstock
Medicii susţin că sedativele nu sunt o soluţie pe termen lung pentru cei care suferă de insomnie               FOTO Shutterstock

70 de milioane de americani au probleme cu somnul, iar 50% dintre cazurile acestea implică tulburări cronice. Prea multe probleme la birou, obezitate, diabet, depresie, probleme cardiovasculare, toate acestea pot duce la insomnie.

Zgomotul de afară, vecinii gălăgioşi, problemele de sănătate, chiar şi excesul de alcool pot crea insomnie, potrivit Huffington Post. 

În 2010 au fost prescrise mai mult de 66 de milioane de reţete pentru sedative, potrivit IMS Health. Au efect? Nu prea, numărul insomniacilor este în continuă creştere, iar efectele secundare pot fi destul de periculoase: medicamente ca Ativan sau Xanax dau dependenţă. 

Insomnia se poate întoarce când se renunţă la sedative, iar studiile arată că oamenii care le folosesc riscă să moară mai repede.

Este posibil totuşi să-ţi reiei obiceiurile legate de somn şi fără medicamentaţie. Ai nevoie de o nutriţie diferită şi multe schimbări în felul în care îţi trăieşti viaţa. 

Laura Henniger, doctor homeopat, a creat şi o listă cu cinci sfaturi care te ajută să dormi bine fără să mai ai nevoie de pastile.

1. Controlează-ţi cortizolul

Când eşti stresat sau agitat, glandele care produc adrenalina produc şi un hormon numit cortizol. Nu poţi să dormi pentru că ai mintea inundată de aceleaşi gânduri obsesive? Potrivit studiilor, acest comportament este determinat de un nivel ridicat al cortizolului.

Henniger recomandă ginsengul siberian, ginsengul indian sau rhodiola (n.r. Rădăcină aurită). Toate acestea ajută la detensionarea organismului şi calmează glandele producătoare de adrenalină.

Tensiunea elimină magneziul din corp, aşa că se recomandă suplimente de magneziu sau consumul de legume bogate în magneziu precum legume verzi, seminţe de dovleac şi migdale. 

În afară de alimentaţie, ai nevoie de un factor extern pentru a te detensiona total. „Caută-ţi un hobby, du-te în natură, fă ceva care-ţi place în fiecare zi“, explică Henniger.

2. Alimentaţie echilibrată şi sănătoasă

Elimină zahărul şi cofeina! Din păcate, acestea două, împreună cu nicotina, cresc nivelul cortizolului. Ai grijă la băuturile cu cofeină, nu doar cafeaua o conţine, ci şi unele sucuri şi chiar ceaiuri. 

Doctorul ne sfătuieşte să nu bem mai mult de o băutură cofeinizată pe zi, înainte de prânz, în special în cazul celor agitaţi şi anxioşi. 

Zahărul determină stări nervoase şi poate afecta somnul. Dacă consumaţi mult zahar, glicemia creşte şi stările de agitaţie se vor intensifica odată cu ea. 

Potrivit lui Henniger, consumul excesiv de zahăr declanşează stări anxioase, depresie, iar aceşti factori duc la insomnie. Este de preferat să se consume multe legume şi proteine, fructe, nuci şi seminţe, precum şi grăsimi sănătoase cum ar fi uleiul de măsline şi uleiul organic de nucă de cocos.

3. Fă-ţi un program

„Trupul şi mintea, dar în special glandele adrenalinei reacţionează bine la rutină. Îmi sfătuiesc pacienţii să încerce să doarmă chiar înainte de 11 noaptea, chiar şi în weekenduri. Deseori recomand o camera mai întunecată. Îi întreb când vin în cabinet dacă au un partner care sforăie, animale care fac zgomot sau vecini gălăgioşi. În acest caz, îi sfătuiesc să doarmă în altă cameră sau să-şi cumpere dopuri de urechi. Cel mai bine ar fi să se consume un ceai de tei înainte de somn. Teiul este sedativul naturii fără efecte secundare“, sfătuieşte doctorul homeopat Maura Henniger.

4. Nu strică puţină mişcare

Doctorul recomandă insomniacilor să facă mişcare chiar până la epuizare. Corpul uman este făcut să se mişte, nu să stea în faţa calculatorului toată ziua sau pe canapea în faţa televizorului. Plimbările sau puţină gimnastică te ajută să scapi de agitaţie, iar atunci când faci un efort semnificativ eliberezi endorfine care te ajută să dormi. 

Un studiu realizat anul trecut arată că mai mult de 2.600 de bărbaţi şi femei cu vârste între 18 şi 85 de ani care au făcut mai mult de 150 de minute pe săptămână de exerciţii moderate şi-au îmbunătăţit obiceiurile legate de somn.

5. Lasă grijile deoparte!

Este normal ca oamenii care îşi fac griji din orice să fie insomniaci, aşa că mai multe griji, mai puţin somn. Un studiu realizat pe 30 de persoane arată că oamenii care meditează de regulă nu au probleme cu somnul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite