Google Glass, spionul de pe nas
0
Capacităţile deosebite ale ochelarilor Google, aflaţi în faza de prototip, au generat deja o serie de scenarii realiste, dar şi teorii ale conspiraţiei care se referă mai ales la încălcarea vieţii private a utilizatorilor de către guverne sau corporaţii.
Ochelarii Google ar putea permite gigantului american să-şi extindă influenţa din lumea digitală în cea reală, aducând însă şi nişte implicaţii alarmante, scrie PCWorld.com, într-un comentariu unde se împletesc scenarii care par realiste cu idei care ţin mai degarabă de teoria conspiraţiei. Toate pleacă de la observaţia că ochelarii conectaţi non-stop la Internet sunt propuşi de Google, o firmă care, dominând Internetul, a ajuns una dintre cele mai bogate companii şi care ar deveni şi mai bogată dacă ar reuşi să transfere în lumea reală ceea ce a reuşit în domeniul digital.
Google a reuşit să acumuleze o putere uriaşă analizând şi catalogând Internetul, dar şi capitalizează această influenţă vânzând publicitate: practic, cei de la Google sunt „stăpânii universului" digital. La fel ca alte mari companii din domeniul tehnologiei, Google nu se mulţumeşte cu o sferă de influenţă limitată şi, de ani de zile, caută să spargă bariera care desparte lumea digitală de cea reală. Google încearcă să trateze lucrurile din lumea reală la fel cum a procedat în domeniul digital, şi anume prin numărarea, cartografierea, catalogarea şi analizarea lor.
Pe scurt, Google a devenit colosul care este pur şi simplu făcând posibilă căutarea pe Internet, iar PCWorld.com se întreabă dacă nu cumva gigantul american încearcă să-şi creeze un al doilea imperiu făcând posibilă căutarea şi în lumea reală.
Au existat şi până acum încercări de a sparge bariera dintre lumea reală şi cea virtuală: unele companii au introdus codurile QR, plasând astfel un marker digital pe diferite obiecte, cărora le-au conferit astfel un corepondent în cyberspaţiu. Codurile QR, care au cunoscut un succes limitat, reprezintă însă un truc ieftin pe lângă tehnologia de conectare la Internet oferită de ochelarii Google.
Conectaţi non-stop
Lentilele ochelarilor Google, concepute ca nişte ecrane de calculator în miniatură, suprapun peste câmpul vizual al utilizatorului informaţii transmise prin conexiune wireless DINSPRE un server de internet: mesaje, hărţi, fluxuri video etc. Alte componente, precum camera video, microfonul şi softul de recunoaştere vocală, generează un flux de informaţii SPRE server.
Când cauţi un anumit loc prin comandă vocală, aceasta e transmisă spre server, iar de acolo vin informaţii despre traseul urmat şi despre reperele de pe parcurs, care se suprapun pe lentilele ochelarilor. Utilizările sunt însă mult mai vaste: de pildă, în cazul unui accident, ochelarii pot afişa instrucţiunile de urmat în acest caz, completate cu indicaţii de resuscitare, la care se poate adăuga o comunicare video în timp real cu un medic.
Ce se vede prin ochelarii Google Foto: gooGle.inc
Un asemenea aflux uriaş de informaţii DINSPRE server nu poate fi decât benefic pentru utilizator, dar fluxurile de date care pleacă SPRE server sunt de natură să ridice semne de întrebare. De vreme ce ochelarii Google sunt conectaţi permanent la Internet, ei pot transmite în timp real ce vede, ce aude şi ce face fiecare utilizator.
Să nu uităm că Google a atins performanţe extraordinare în urmărirea şi studierea comportamentului celor care navighează pe Internet şi că foloseşte un sistem analitic uriaş pentru a inventaria zonele de interes, preferinţele şi disponibilitatea de cumpărare a utilizatorilor. În acest context, e justificat să ne întrebam dacă Google nu va utiliza ochelarii ca pe un instrument prin care ne poate urmări şi studia mişcările şi comportamentul în lumea reală, spun cei de la PCWorld.com.
Mină de aur pentru publicitate
Nu există nimic care să ne împiedice să ne gândim că ochelarii Google ne pot urmări mişcarea globilor oculari, asociind-o cu câmpul vizual pentru a descoperi ce obiecte ne atrag atenţia. Iar pentru a filtra aceste date, se poate pune la punct o tehnologie care să alcătuiască un soi de „hartă termică" a interesului pentru fiecare utilizator.
Aceste date sunt o mină de aur pentru publicitari, care ar avea astfel cele mai clare indicaţii despre tipul mesajelor publicitare ce trebuie transmise unui utilizator, precum şi despre momentul cel mai oportun pentru transmisie. Şi, aşa cum ne-am obişnuit deja de pe paginile de internet, din utilizarea acestor date va proveni cel mai probabil abuz publicitar din partea Google: ochelarii ar putea transmite mesaje contextuale. Mai exact, conţinutul anunţurilor ar putea fi determinat de obiectele care apar în câmpul vizual al utilizatorului sau, în general, de mediul în care se află acesta.
Sigur că în această ecuaţie ar putea fi introdusă şi tehnologia de geolocaţie deja existentă: de pildă, ochelarii Google ar putea afişa pe ecran un cupon de promoţie la cafea în momentul în care au detectat că utilizatorul trece prin apropierea unei anumite cafenele (GPS-ul îl va da de gol) şi că utilizatorul s-a uitat spre magazin de cel puţin două ori în decursul timpului.
Vom fi „ochii" Fratelui cel Mare
În fine, să luăm în discuţie şi prezenţa tehnologiilor de recunoaştere facială. Ele reuşesc deja să identifice persoane care apar în fotografii sau pe înregistrări video. Dar dacă o astfel de tehnologie ar fi implementată pe serverele la care sunt conectaţi ochelarii Google, recunoaşterea facială s-ar produce în timp real. Utilizatorul ar putea pur şi simplu să-şi rotească privirea peste o masă de oameni şi imediat vor apărea etichete desupra prietenilor din mulţime sau deasupra prietenilor acelor prieteni (pe baza relaţiilor pe care utilizatorul le-a stabilit în reţele ca Google+ sau Facebook).
Există deja aplicaţii pentru telefoanele mobile care fac aşa ceva, dar ochelarii Google vor simplifica utilizarea acestor programe în modul „non-stop". Toate acestea n-ar avea un mare impact dacă doar câţiva oameni dintr-un mare oraş ar purta ochelarii Google. Dar dacă dispozitivul va avea un succes uriaş, aşa cum s-a întâmplat cu iPhone, şi vor exista milioane de utilizatori? Atunci, din milioanele de ochelari vor curge către servere volume imense de date, inclusiv fluxuri audio şi video, în fiecare minut, iar dacă se pune problema stocării lor va fi nevoie de vaste „ferme" de servere. Astfel, în secolul 21, Fratele cel Mare se mută la o fermă.
Să nu uităm că trăim într-o epocă în care ameninţările teroriste au făcut naţiuni întregi să tremure şi să renunţe de bunăvoie la o parte din libertăţile lor, inclusiv o parte din dreptul la viaţă privată. Perpetuarea acestor ameninţări poate face parlamentele să decidă să renunţe la o parte din dreptul la intimitate, în schimbul unui sentiment de siguranţă.
Iar în cazul în care ameninţările se acutizează brusc, guvernele îşi pot aroga drepturi de acces nelimitat la informaţiile colectate de furnizorii de produse şi servicii precum companiile de telefonie sau Google. Iar ochelarii Google, purtaţi de mii de oameni şi transmiţând în timp real fluxuri audio şi video din toate colţurile planetei, vor deveni, incontestabil, cea mai performantă unealtă de supraveghere din lume.
Google deschide cutia Pandorei
Aceste scenarii cu parfum de teorii ale conspiraţiei ar putea să nu capete consistenţă niciodată, în primul rând pentru că marii jucători din lumea internetului, aşa cum este Google, au o politică încă sănătoasă în ceea ce priveşte respectarea anumitor limite ale vieţii private.
Dar gigantul american ar putea deschide o cutie a Pandorei: chiar dacă Google nu ar face ceva „rău" cu datele colectate de ochelari, pur şi simplu existenţa unui asemenea volum de informaţii ar stârni poftele unor personaje avide de putere. Iar companii mai mici, mai sărace şi mai avide de succes rapid ar putea trece fără scrupule peste limitele vieţii private.
De pildă, dacă Google va refuza să permită utilizarea ochelarilor ca sistem de supraveghere prin recunoaştere facială sau ca platformă mobilă pentru mesajele publicitare, e foarte posibil ca alte companii mai mici să vadă aici adevărate oportunităţi de afaceri, mai ales că banii primiţi de la o terţă parte, cum ar fi de la companiile de publicitate, le-ar permite să micşoreze preţul ochelarilor şi să acapareze segmente de piaţă mai mari.
Răspunsul la aceste temeri nu constă în interzicerea sau restricţionarea acestor tehnologii, pentru că multe dintre lucrurile pe care le fac ochelarii Google sunt utile sau distractive.
În ultimă instanţă, cel puţin deocamdată, puterea e în mâinile consumatorilor: de ei depinde să afle dacă un anumit produs poate prezenta pericole, inclusiv la adresa vieţii private, şi să atenţioneze producătorii şi instituţiile statului dacă s-au încălcat anumite limite.
1.500 de dolari este preţul la care vor fi comercializaţi ochelarii Google. Ei vor ajunge la publicul larg abia în 2014.
Un scenariu de coşmar: controlul minţii
Unul dintre scenariile „apocaliptice" care ar putea lua naştere din utilizarea ochelarilor Google a fost transpus pe peliculă în această vară de doi absolvenţi ai Academiei de Arte Bezalel din Ierusalim, Eran May-raz şi Daniel Lazo, într-un scurtmetraj SF cu titlul „Sight" („Vedere").
Filmul aduce în discuţie modul în care tehnologia Google, prezentată de gigantul american drept „modul în care vom interacţiona cu computerele în viitor", poate avea şi o latură întunecată, şi anume să permită ca un om să-şi controleze semenii.
Personajul principal, Patrick, e un tânăr angajat la compania Sight, o companie de tehnologie futuristă care se ocupă de dezvoltarea lentilelor de contact dotate cu proiecţie de realitate virtuală. Aici apare similitudinea cu Google, care are lentilele de contact în etapa de proiectare, spre deosebire de ochelarii cu realitate virtuală care sunt deja în faza de prototip.
Vieţi goale, umplute cu imagini
Filmul începe cu Patrick stând pe burtă, în mijlocul camerei, cu braţele desfăcute, angajat într-o simulare de paraşutism din realitatea virtuală, în care câştigă punct după punct. După care se aşază şi se uită la televizor. De fapt, el priveşte imagini proiectate pe lentilă, pentru că peretele e gol, nu există televizor, de fapt, tot apartamentul e gol - totul sugerează viaţa searbădă şi falsă a tânărului.
Apoi, se uită în frigider, unde o vedere de tip raze X îi permite să afle câtă mâncare şi de care tip e în cutiile de plastic, fără să le deschidă. Alege un castravete şi-l taie felii, dar operaţiunea devine un fel de joc asemănător cu „Fruit Ninjas", în care câştigă alte puncte. Când greşeşte o tăietură, pentru a nu pierde puncte, el aruncă la gunoi castravetele, ia altul şi repetă operaţiunea, în timp ce în câmpul vizual se afişează „Restart level". Cu punctele câştigate, Patrick şi-a procurat în timp diferite „grade", „trofee" şi aplicaţii, printre care şi un „Asistent" pentru întâlnirile amoroase.
Întâlniri manipulate
Când ajunge la întâlnirea cu bruneta Daphne, Patrick îşi dă seama rapid că lucrurile merg prost, iar conversaţia lâncezeşte. De aceea, îşi activează „Asistentul", care îi proiectează pe lentile informaţii relevante despre femeia întâlnită. Prima evaluare a „Asistentului": şansele de succes sunt de numai 29%, Daphne va fi „dificil" de cucerit. Aplicaţia îi sugerează să înceapă cu întrebări simple şi amabile - de genul „pot să-ţi ofer ceva de băut?" -, în timp ce, după ce a identificat-o prin recunoaştere facială, efectuează o căutare rapidă prin profilurile fetei de pe reţele sociale.
După câteva pahare, „Asistentul" îi indică lui Patrick că fata are „nivelul de alcool: 65% - Optim", astfel că tânărul poate să-i adreseze invitaţia de a merge la el acasă. Însă aici, Daphne, care poartă şi ea lentilele speciale, vede pe un perete proiecţia „Asistentului" şi îşi manifestă indignarea, taxându-l pe Patrick drept „ciudat" şi porneşte vijelios către ieşire. Aici survine momentul-cheie al filmului: Patrick îi spune să se oprească, iar ea încremeneşte, în timp ce o lumină îi sclipeşte pe lentile, sugerând că tânărul a preluat controlul asupra ei.
Cadrul se schimbă, înfăţişând perspectiva lui Patrick asupra camerei, dar peste câmpul vizual i se suprapun o tastatură virtuală şi câteva ecrane pe care curg coduri de programare, arătând că el a acţionat asemeni unui hacker şi a preluat controlul asupra fetei. Finalul acestei scene este şi finalul filmului: Patrick se apropie de fată cu un zâmbet înfricoşător pe faţă şi-i spune: „Şi acum să încercăm din nou".
Pe scurt, comentează „The Daily Mail", filmul „Sight" e un semnal de alarmă care arată că realitatea virtuală trebuie ţinută sub control, fiindcă ne poate invada viaţa reală într-o măsură în care să nu mai putem scăpa de ea.
Se încarcă comentariile...
