GALERIE FOTO Primele fotografii clare cu un trib violent din America de Sud
0Un arheolog spaniol a realizat primele poze clare cu un trib nevăzut până acum din Peru. Membrii Mascho-Piro erau cunoscuţi de câteva decenii, dar au opus mereu rezistenţă în faţa celor care au vrut să stabilească vreun contact cu ei, anunţă BBC.
De curând, grupul „Survival International" a publicat imagini cu cei care fac parte din trib pe site-ul uncontactedtribes.org. Aceştia au spus că Mascho-Piro a putut fi fotografiat pentru că defrişările şi proiectele de foraj după gaz şi petrol i-au făcut să se mute şi să se apropie de malurile râului.
Imaginile au fost realizate cu un aparat de fotografiat performant, de la o distanţă de 120 de metri. Arheologul Diego Coritjo nu a vrut să se apropie mai mult deoarece în trecut, tribul a aruncat cu săgeţi după turiştii care făceau croaziere pe râul Manu, din parcul naţional cu acelaşi nume. În plus, un membru al unui alt trib, Nicolas Flores, a fost omorât cu o săgeată otrăvită, în momentul când încerca să vorbească cu membri Mascho-Piro.
„Am avut parte de conflicte şi violenţe în momentul când străinii au dorit să calce pe pământurile lor istorice", a declarat o membră a „Survival Internaţional", Rebecca Spooner.În afară de aceste evenimente mai puţin plăcute, nu s
Tribul Mascho Piro numără aproximativ 600 de persoane. Primele filmări cu ei au fost realizate în 2007, cu ajutorul unui elicopter. Cercetătorii cred că tribul preferă să trăiască în colibe construite din frunze de palmier. Vara ei locuiesc pe malurile râurilor, iar vara în interiorul pădurii tropicale.
Vezi mai multe fotografii în galeria foto