Există viaţă după doliu?
0
„De ce eu? De ce mi s-a întâmplat mie“, se întreabă Sofia (41 de ani). „Am încercat mult timp să înţeleg, să caut răspunsuri. Probabil că aşa a fost scris în fişa postului“, a adăugat ea. Sofia şi-a pierdut fetiţa la cinci zile după ce a născut-o, iar la doi ani şi opt luni de la dispariţia ei, nu există zi în care să nu se gândească la ea.
Poveşti de viaţă, lacrimi şi încurajări, speranţă şi iubire, aşa s-ar putea descrie atmosfera surprinsă la sesiunea de terapie, desfăşurată sâmbătă, la sediul Bibliotecii „Marin Preda“, din Bucureşti. Întâlnirea, coordonată de psihologul Livia Căciuloiu şi colegul său Alex Căciuloiu, s-a desfăşurat într-un cadru intim menit să promoveze terapia prin lectură.
Biblioterapia este o formă complementară a psihoterapiei şi este recunoscută drept o metodă eficientă de a depăşi depresia. Pentru rănile sufletului nu există leac rapid, nu se prescriu medicamente, nu se fac internări sau perfuzii. Participanţii la întâlnirile de acest fel se susţin unii pe alţii şi comentează versuri sau fragmente din cărţi, împărtăşind împreună emoţii şi gânduri. Asociaţia „Există viaţă după doliu“ a lansat invitaţia pentru toţi cei care au fost părăsiţi prea devreme de către persoanele dragi.
Printre miile de cărţi, tablourile pictate în nuanţe calde şi ceşti aburinde, participantele la sesiunea de reculegere sufletească au ales să împărtăşească gândurile ce le-au măcinat în ultima vreme.
„Am creat această organizaţie pentru a oferi un sprijin persoanelor aflate în suferinţă“, a spus Livia. „Cu ajutorul biblioterapiei, oamenii îşi relatează unii altora povestea şi se pot identifica sau raporta la cazuri similare atunci când sprijinul familiei nu este suficient“, a explicat ea.
Copiii voştri nu sunt ai voştri, copiii sunt ai lui Dumnezeu
La ora 10, după ce tava cu biscuiţi şi bomboanele cu ciocolată au fost aşezate pe masă, psihologul a dat startul unei discuţii sensibile ce avea să aducă la lumină zbuciumul sufletesc.
„Mi-am pierdut soţul acum patru ani“, spune o participantă, ştergându-şi lacrimile. Deşi a mai luat parte la întâlniri deschise de grup, femeia încă pare bulversată şi intimidată. „În cadrul acestei asociaţii am cunoscut oameni cu diverse probleme şi am învăţat că durerea se depăşeşte în mai multe etape. Să accepţi că cineva nu mai există nu este tocmai cel mai uşor lucru“ , a explicat ea, rotind-şi inelul de pe deget.
De la stânga spre dreapta, Corina Vlaescu, Mihaela Costaş, Mihaela Vlad şi Livia Căciuloiu (membrii voluntari ai organizaţiei) FOTO Facebook
„Se numeşte Iarina şi acum e printre îngeri“, aşa a început povestea Sofiei, geolog de profesie. „În mai, după şapte luni de sarcină, a venit pe lume fetiţa mea, pe care am pierdut-o mult prea devreme“, spune ea cu greutate.
Iarina a reuşit să supravieţuiască cinci zile doar cu ajutorul aparatelor, pentru că problemele cu care s-a confruntat copila au fost majore. „I s-au pus cinci diagnostice: insuficienţă renală, hepatică, pulmonară, cardică şi edem cerebral. Chiar dacă supravieţuia, ar fi avut probleme grave toată viaţa. Totuşi, era copilul meu“, a concluzionat mama care şi-a pierdut copilul în mai 2010.
Au fost luni de zile în care nu s-a regăsit, şi-a neglijat soţul şi ceilalţi doi copii şi a început o revoltă contra tuturor. Lipsită de alinare şi sprijin moral, Sofia a ajuns să-şi urască familia şi prietenii, a declarat război umanităţii. „Am simţit furie pentru oamenii care au încercat să mă scoată din «dulapul meu cu nimicuri»“, explică ea gestul.
La insistenţele unei prietene, Sofia a acceptat să meargă în vizită la părintele Nicolae Tănase, cel care a fondat în Valea Plopului (Prahova) un aşezământ pentru copiii orfani. A urmat o spovedanie sinonimă unei reculegeri spirituale. Sofia găsise, la o lună de la moartea micuţei, pluta de salvare. Marcată de discuţia cu parohul Nicolae, femeia a hotărât ca parastasul de şase săptămâni al Iarinei să se facă chiar la biserica din Valea Plopului. Decizia Sofiei a fost încurajată şi de un vis premonitoriu.
„Mergeam pe un drum de ţară şi, din cauza frigului şi a ploii, am căutat adăpost în prima casă ce mi-a ieşit în cale. Am ajuns la uşile unei biserici şi am nimerit în mijlocul slujbei ţinută de un părinte cu barbă albă şi lungă care cânta angelic. La finalul slujbei, parohul m-a privit, având întipărit pe figură un zâmbet larg, după care m-a invitat la masă“, a relatat Sofia, explicând ulterior că lucrurile au urmat aceeaşi linie şi în realitate.
„Când am văzut biserica, molozul şi cărămizile din faţă mi-am adus aminte de visul meu. Atunci am realizat că decizia de a face pomana în acest loc nu e întâmplătoare. Iarina m-a ghidat acolo“, a adăugat ea.
Participanţii la întâlnirea desfăşurată sâmbătă, 9 februarie. FOTO Există viaţă după doliu
Povestea unei libelule
Sofia spune că şi-a găsit refugiul în simboluri şi semne venite, poate, de dincolo. „Am făcut o înţelegere cu mine şi mi-am spus că dacă voi accepta moartea, îi voi respecta memoria şi voi vorbi despre ea, Iarina va continua să trăiască prin mine“, a punctat mama.
„Sunt nenumărate semne care îmi vestesc prezenţa ei lângă mine, iar cel mai important este faptul că, de când copilul meu a plecat dintre noi, în fiecare zi, pe o floare, la geam sau în poze văd câte o libelulă“, a spus ea. Copleşită de semnificaţia acestor mesaje, femeia a căutat pe internet simbolurile asociate acestei insecte. „Am aflat că libelula este cea care însoţeşte sufletul dincolo şi mi-am spus: «Oare copilul meu nu este o libelulă?»“
„Mami, numele meu este Iarina“
Întrebată ce a determinat-o să-şi numească copilul aşa, Sofia ne-a mărturisit că micuţa şi-a ales singură numele. „Am avut un vis ce m-a impulsionat să optez pentru această denumire“, a explicat ea. „Mergeam pe un drum drept, ţinându-mi copilul de mână, iar lumina ne învăluia din toate părţile. La un moment dat, fetiţa mea a ridicat capul şi mi-a spus: «Mami, numele meu este Iarina»“, îşi aminteşte Sofia. „Ulterior, am aflat că numele provine din limba slavă şi înseamnă lumină. M-a avertizat încă de la început că avea să plece în lumea îngerilor“, spune mama îndoliată.
Refugiul în artă
Lipsită de alinarea şi mângâierile copilului, Sofia s-a implicat în foarte multe activităţi. În afara clubului de lectură, ea merge şi la o şcoală de copii nevăzători pentru a citi poveşti şi a aduce pe chipul piticilor zâmbete şi speranţă. „Ajutându-i pe micuţii care au nevoie, îmi exercit nevoia de a fi mamă, nevoia de a proteja şi iubi“, a explicat ea.
Pictura a fost un alt refugiu pentru mama al cărei suflet este plin de frustrări, aşa cum ea însăşi mărturiseşte. „Mi-am dat seamă că pictura mă ajută să mă eliberez. După fiecare curs, plec de acolo alt om, mult mai echilibrat şi mai liniştit. Pictura este pentru mine un dialog între mamă şi fiică“, a punctat ea.
Sofia mai face şi tricotaje pe care le oferă prietenilor şi cunoştinţelor care au copii. „Simt că prin aceste gesturi, îi fac Iarinei un cadou“, crede ea. Cu toate că Dumnezeu a luat-o pe Iarina la el, cum spune mama, Sofia nu a simţit revoltă sau furie faţă de divinitate. Din contră, în relaţia ei spirituală cu Cel de Sus a găsit voluptatea de care avea nevoie ca să continue. Şi chiar dacă viaţa i-a „servit” o dramă, ea a încercat să răspundă prin gesturi de milostenie. „În fiecare an, de ziua ei, încerc să-i serbez memoria, făcând diverse gesturi mici. Ofer prăjituri, cornuleţe şi dulciuri copiilor de pe stradă“, a mărturisit ea.
Sofia încearcă în fiecare zi să-şi continue viaţa, în absenţa fizică a Iarinei. Dar, în realitatea afectivă a mamei, copilul dispărut în mai 2010 nu s-a oprit să crească. „De la an la an, îmi imaginez cum creşte, se dezvoltă. Nu ştiu cum ar fi arătat în realitate, dar în mintea mea Iarina este brunetă, cu ochii negrii, migdalaţi şi părul scurt, uşor ondulat la vârfuri. Mi-o imaginez plină de graţie şi gingăşie… exact ca o libelulă“, încheie Sofia.
Asociaţia non-profit „Există viaţă după doliu“ este o organizaţie non-guvernamentală, fără afiliere politică sau religioasă, activă din 2010, cu misiunea de a mobiliza resurse din comunitate (donaţii, sponsorizări, 2% , voluntari, parteneri) pentru a asigura românilor acces la servicii gratuite de sprijin în perioada de doliu. Peste 5.000 de români au beneficiat până acum de informare şi sprijin specializat: consiliere psihologică individuală, grupuri de sprijin închise şi deschise.
*Sofia este un nume fictiv. Participanta a vrut să-şi păstreze anonimatul.
Se încarcă comentariile...
