De ce râdem?

0
0
Râsul
Râsul

Râsul urmat de contorsionarea întregului corp este parte din vocabularul universal al oamenilor, dar se manifestă în situaţii diferite, în funcţie de cultură. Fie că este o formă a limbajului nonverbal sau o manieră de exprimare a emoţiilor, specialiştii explică faptul că acest comportament rămâne o mare enigmă pentru ştiinţă.

Imaginaţi-vă că staţi în faţa unui prieten şi deodată faţa începe să i se convulsioneze involuntar. Muşchii faciali, în special cei ai buzelor, i se extind, iar în ochii lui vezi o anumită expresie... Glasul său vibrează şi se aude o serie de sunete expiratorii consecutive şi cadenţate.

În mod ciudat, nimeni din jurul vostru nu-şi întoarce privirea la prietenul respectiv, chiar dacă ar părea că se sufocă, în timp ce umerii lui tremură şi întregul corp i se contorsionează. Nu e un motiv de panică, asta se-ntâmplă când persoana de lângă tine râde cu poftă.

Citiţi şi:

Copiii nu ştiu de unde vine mâncarea
Fumatul „rupe“ dinţii

Motivele unui asemenea comportament sunt variate, dar mecanismul râsului este întotdeauna acelaşi: inspiraţie adâncă şi scurte contracţii spasmodice ale toracelui, în special ale diafragmei. De aici şi vorba: „râd de se ţin cu mâinile de burtă".

Cercetătorii spun că râsul se produce frecvent la om şi că, cel mai probabil, este cauzat de un lucru auzit la un moment dat, în conversaţie, indiferent dacă emiţătorului i s-a părut sau nu amuzant. În funcţie de educaţia şi de cultura fiecărui om, interpretarea realităţii, în general, şi conexiunile pe care le facem, în particular, explică de ce nu râdem toţi la aceeaşi glumă sau în aceleaşi situaţii.

Un mister pentru cercetători

„Trăim într-o lume în care cercetarea a atins un nivel de vârf. Cu toate acestea, râsul rămâne o enigmă, fiind unul dintre cele mai puţin cunoscute comportamente umane. Se ştiu foarte puţine lucruri despre mecanismele aparte ce se produc în creierul nostru înainte şi în momentul în care râdem. Un singur lucru este cert: faptul că râsul are la bază subconştientul şi foarte multe senzaţii şi asocieri de imagini reprezentative pentru propria noastră realitate", spune Robert Provine, un cunoscut profesor de psihologie şi neuroştiinţe din SUA.

El adaugă faptul că relaţia dintre râs şi umor sau dintre râs şi voioşie rămâne un mister la nivel ştiinţific, deşi există o legătură reciprocă evidentă între acestea.Cercetările profesorului american Provine mai arată că atunci când râdem, de obicei, transmitem existenţa unor intenţii jucăuşe. Asta înseamnă că glumele au de-a face şi cu apartenenţa indivizilor la un grup. „Asemenea cântecului unei păsări, râsul funcţionează ca un semnal social, fiind o formă de comunicare", mai spune Provine.

Mai rar apare râsul printre solitari

Alte studii au demonstrat faptul că în interiorul unui grup social, probabilitatea ca oamenii să râdă este de 30 de ori mai mare decât în cazul în care aceştia ar fi singuri şi nu s-ar afla sub influenţa unor stimuli pseudosociali precum televizorul. Chiar şi gazul ilariant (protoxidul de azot) îşi pierde mult din efect atunci când este încercat în solitudine, potrivit cercetărilor psihologului german Willibald Ruch.

Râsul este unul dintre indicatorii funcţionalităţii unui grup. „Există o mare diferenţă între a râde de cineva şi a râde cu cineva. Atunci când oamenii «fac mişto» de o anumită persoană, e posibil ca ei să încerce, de fapt, să se conformeze sau să se îndepărteze de valorile unui grup social", susţine Robert Provine.

Cunoscutul naturalist britanic Charles Dawin spunea că râsul pare să constituie, în primul rând, expresia simplei bucurii sau fericiri. În încercarea de a analiza caracterul înnăscut al râsului, cercetătorul a adus în discuţie cazul Laurei Bridgman, care după ce a orbit şi a surzit nu a mai putut dobândi vreo expresie prin imitare. Totuşi, atunci când i s-a comunicat prin limbajul gesturilor un mesaj de la un prieten iubit a râs şi a bătut din palme, iar obrajii au căpătat deodată culoare.

Comportament social

Râsul poate exprima o formă de simpatie, înţelegere reciprocă sau o atenuare a conflictelor, necesare unei bune convieţuiri. Unii cercetători consideră râsul ca o formă de comunicare între oameni care a existat înaintea apariţiei vorbirii.

Hohotele de râs isteric şi zgomotos

Un grup de persoane rămâne unit atunci când se râde  la acelaşi tip de glume

Un grup de persoane rămâne unit atunci când se râde la acelaşi tip de glume

Râsul forţat poate fi un semn destul de clar al poziţiei vulnerabile pe care o persoană o are într-un grup social. Pufnitul într-un râs isteric şi zgomotos înseamnă în multe cazuri eliberarea dintr-o inhibiţie anterioară. Specialiştii spun că râsul adolescenţilor în spatele profesorului, de exemplu, denotă vulnerabilitatea lor în faţa unei autorităţi care îi domină pe cei mai slabi.

Pentru că în mod normal sunt puşi la respect, tinerii izbucnesc în râs doar în spatele profesorului, potrivit cercetărilor sociologice, ei simţindu-se mai puternici şi reuşind să elibereze astfel o mare parte din tensiunea acumulată până în acel moment.

O perspectivă evoluţionistă

Multă vreme s-a crezut că plâng şi animalele, dar că râsul este specific omului. Totuşi, cercetările au arătat că râsul poate fi întâlnit şi la primate. Potrivit ipotezei lui J.A.R.A.M. van Hooff, râsul a derivat din comportamentul de „arătare a dinţilor", care constituie un semnal social primitiv. Dacă gâdilăm un cimpanzeu sau o gorilă, nu vom auzi un „ha, ha, ha" de la acestea, dar cu siguranţă vor scoate nişte sunete atipice pentru comportamentul lor de zi cu zi.

Maimuţele râd în aceleaşi circumstanţe ca oamenii, mai ales atunci când se produc mici lucruri neaşteptate în timp ce se joacă, precum căderi, bufnituri sau ciufuliri. Alte animale, cum sunt şobolanii, de exemplu, vocalizează în timpul jocurilor, dar sunetele sunt atât de diferite încât e foarte dificil să le asociezi râsului.

„La om, rânjetul tăcut şi gura deschisă relaxată par să fi convers pentru a forma doi poli într-o serie nouă, gradată, mergând de la un răspuns prietenos general - zâmbetul - la joc - râsul", spune americanul Edward O. Wilson, cercetător în sociobiologie.

Umorul este caracteristic fiecărei culturi

Valorile culturale pe care le împărtăşesc membrii unei anumite comunităţi sociale ne impun când şi în legătură cu ce ne este permis să râdem sau să zâmbim. Cercetătorul român în neuroştiinţe Radu Braga ne-a spus că educaţia românilor, de exemplu, este diferită de cea a japonezilor. Prin urmare, este normal ca o realitate interpretată în moduri diferite să genereze deosebiri între caracteristicile umorului.

Într-una dintre cărţile sale, specialistul în comunicare Septimiu Chelcea arată că limba română are peste 325 de epitete care redau particularităţile psihice ale persoanei care râde. Pentru a-l sancţiona pe cel care nu are dreptul să râdă de alţii, la români există zicala „Râde ciob de oală spartă".

„Foarte probabil că şi la alte popoare există proverbe care reglementează acest comportament complex ce exprimă o mulţime de sentimente, stări psihice normale şi patologice. Normele referitoare la râs variază de la o cultură la alta şi de la o epocă la alta, dar totdeauna râsul funcţionează ca un «gardian al ordinii publice»", scrie Chelcea în „Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura". În acest sens, romanii spuneau „Ridendo castigat mores" (Prin râs se îndreaptă moravurile).

Râsul pe post de medicament

Ştiinţa confirmă că veselia poate fi un leac la orice vârstă

Ştiinţa confirmă că veselia poate fi un leac la orice vârstă

Pentru dicţionar, râsul este manifestarea unui sentiment de veselie printr-o mişcare a buzelor şi a gurii acompaniate de aspiraţii sacadate mai mult sau mai puţin zgomotoase, traduse deseori în texte prin onomatopeele „Ha!Ha!Ha!" sau „Hi!Hi!Hi!". În opinia unui umorist, râsul este pentru om ceea ce este presiunea pentru bere. Iar pentru medic, râsul este un medicament capabil să prevină şi să vindece numeroase boli.

Încă din antichitate, înţelepciunea populară a asociat mereu râsul, veselia şi buna dispoziţie cu sănătatea, starea de bine şi longevitatea. Abia de curând însă s-a demonstrat că această constatare empirică poate fi considerată o informaţie medicală confirmată în urma cercetărilor ştiinţifice. Studiile doctorului Henri Rubinstein, neurologul care a asociat profesia cu natura sa jovială, au condus la concluziile din cartea sa, „Psihosomatica râsului", unde explică acţiunea pozitivă a râsului asupra sănătăţii. Potrivit specialistului, râsul este un fenomen uman complet care joacă un rol fundamental la intersecţia manifestărilor musculare, respiratorii, nervoase şi psihice ale individului.

Un exemplu celebru în ceea ce priveşte puterea râsului este cel al lui Norman Cousins, editorialist la celebra revistă americană „Saturday Review". Cousins a fost atins de o boală misterioasă a colagenului, medicii din SUA considerând-o ireversibilă.

S-a amuzat şi a scăpat de moarte

Jurnalistul a decis să se îngrijească singur, după propriile sale principii. Drept urmare, el s-a închis într-o cameră liniştită de hotel, iar pe post de medicamente a folosit casete video umoristice pe care le viziona în doze extrem de ridicate. S-a hrănit cu toate mâncărurile care îi plăceau şi care conţineau multă vitamina C, iar singurii săi „medici" erau oamenii care îi povesteau istorii amuzante.
În doar câteva luni, Cousins era complet vindecat, fenomen controlat şi confirmat medical.

Stil de viață


Ultimele știri
Cele mai citite