Timbuktu, oraşul de aur de la capătul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timbuktu, unul dintre cele mai vehiculate nume africane, a fost, vreme de secole, sinonim cu inaccesibilitatea misterioasă a Africii, cu ideea unui „capăt al lumii” mai degrabă aspaţial. Dar, în realitate, Timbuktu este un oraş african splendid, localizat în sudul statului Mali, în apropiere de fluviul Niger.

Toţi copiii ştiu că infamul majordom Edgar (foto jos) din animaţia Disney „Pisicile aristocrate” ajunge, în final, într-un cufăr cu destinaţia Timbuktu – departe, cine ştie cât de departe, pe tărâmul nimănui. Dacă ar fi să luăm în calcul o continuare, Edgar a ajuns într-un oraş splendid de pe malul fluviului Niger.

image

Timbuktu a fost fondat de populaţiile nomade de tuaregi, în secolul XII, şi a devenit rapid un centru comercial important, găzduind caravenele ce veneau sau plecau spre deşertul Sahara.În secolul XIV, faima oraşului s-a răspândit în întreaga lume.

Legenda oraşului african născut din nisip începe în 1324, când împăratul din Mali a plecat în pelerinaj la Mecca, via Cairo. În Cairo, toţi negustorii şi comercianţii au fost impresionaţi de cantitatea uriaşă de aur a împăratului, iar acesta le-a spus că aurul vine din Timbuktu.

Mai târziu, în 1354, marele explorator arab Ibn Battuta a scris despre vizita sa în Tibuktu, povestind despre bogăţiile şi aurul cu care este binecuvântată regiunea. Aşa se face că Timbuktu a devenit cunoscut ca El Dorado-ul african, un oraş de aur.

În secolul XV, importanţa oraşului a crescut, dar nici aici casele nu erau din aur. Timbuktu producea câteva din bunurile de care avea nevoie, dar, în principal, era un centru comercial pe ruta transportului de sare în regiunea deşertică. Treptat, a devenit şi un centru pentru studiul islamului, aici înfiinţându-se o universitate şi o bibliotecă impresionantă. Populaţia oraşului în anii 1400 se ridica la 50-100.000 de locuitori, iar un sfert dintre aceştia erau cărturari sau studenţi.

Timbuktu, greu de vizitat

În 1526, Leo Africanus, un musulman din Grenada, face o călătorie la Timbuktu, pe care îl caracterizează ca fiind un spaţiu comercial clasic. Popularitatea oraşului creşte, iar în 1618 este înfiinţată o companie londoneză pentru a menţine relaţii comerciale cu Timbuktu. Soarta lor a fost însă tragică: în prima expediţie, întreg echipajul a fost ucis, iar în a doua, au navigat pe râul Gambia şi nu au ajuns niciodată la Timbuktu.

În anii 1700 şi la începutul anilor 1800, mulţi exploratori au încercat să ajungă la Timbuktu, dar niciunul nu s-a mai întors. Numeroşi exploratori – mai mult sau mai puţin norocoşi – au fost forţaţi să bea urină sau sânge pentru a putea supravieţui în deşertul Sahara. Fântânile secau sau aveau prea puţină apă, apa fiind o resursă rară şi de preţ.

În 1805, doctorul scoţian Mungo Park a încercat să călătorească la Timbuktu. Din păcate, din  echipa sa – vreo doisprezece europeni şi nativi –, unii au murit, alţii au abandonat expediţia, iar Park a rămas singur. A navigat pe râul Niger, dar nu a vizitat niciodată oraşul, căci pe drum, sănătatea sa psihică s-a deteriorat considerabil şi a început să împuşte oameni şi diverse obiecte aflate pe malul râului.

În 1824, Societatea Geografică din Paris a oferit un premiu de 7000 de franci şi o medalie de aur în valoare de 2000 de franci primului european care putea ajunge la Timbuktu şi înapoi pentru a spune povestea miticului oraş african.

Un european la Timbuktu. Şi-apoi, încă unul

Primul european care a reuşit să ajungă la Timbuktu a fost exploratorul scoţian Gordon Laing. A plecat din Tripoli în 1825 şi a călătorit un an şi o lună până la destinaţie. Pe drum, a fost atacat de tuaregii nomazi şi a fost împuşcat, atacat cu săbii şi şi-a rupt o mână. După ce s-a însănătoşit, a continuat călătoria spre Timbuktu, unde a ajuns în august 1826. Nu a fost deloc impresionat de oraş, pe care l-a descris, aşa cum făcuse şi Leo Africanus, ca pe un centru comercial oarecare, plin de case cu pereţii din nămol, prins în mijlocul deşertului. Laing a stat în Timbuktu puţin peste o lună de zile. La două zile după ce a părăsit oraşul, a fost ucis.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite