Timbrul cultural nu se scoate, doar se transformă. Publicul e „vinovatul” care plăteşte

Soarta timbrului cultural va fi decisă în curând

La sediul Uniunii Teatrale din România (UNITER) a avut loc astăzi la prânz o întâlnire la care au participat preşedinţii celor şase uniuni de creatori din România, Ion Caramitru, Nicolae Manolescu, Adrian Iorgulescu, Viorica Curea, Laurenţiu Damian, Petru Lucaci, scopul fiind acela de a dezbate problema timbrului cultural care agită de câteva zile mass-media.

Cei şase preşedinţi care conduc Uniunile de creatori ce fac parte din Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori (ANUC) – mai exact Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Cineaştilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Teatrală din România – au încercat la conferinţa de presă desfăşurată astăzi la sediul UNITER să sublinieze în primul rând importanţa existenţei uniunilor pe care le conduc. Iar în al doilea rând, s-au străduit să inducă ideea că respectivele uniuni, fiind esenţiale existenţei culturii în România, trebuie finanţate cu bani din timbrul care a stârnit în ultima săptămână numeroase polemici, cea mai puternică opoziţie venind de la Asociaţia Editorilor din România.

Noul proiect de lege privind instituirea timbrului cultural, aflat acum pe agenda Camerei Deputaţilor, cameră decizională în cazul acestei iniţiative legislative, şi care îşi propune să amendeze Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, a fost puternic atacat în ultima săptămână, fiind aduse în discuţie argumente multiple, de la traseul banilor astfel colectaţi, până la legitimitatea unei asemenea taxe de 1 leu aplicată oricărui produs cultural.

Întâlnirea de azi a avut ca scop declarat să limpezească lucrurile, de faţă cu mass-media, iar ca scop nedeclarat să le dea prilej celor şase preşedinţi să-şi sublinieze pe rând realizările, în aşa fel încât necesitatea unui asemenea timbru, la sfârşitul întâlnirii să fie de la sine înţeleasă. Preşedintele USR Nicolae Manolescu a manevrat discuţia spre o latură sentimentală. La sediul USR e frig, pentru că n-au existat bani suficienţi să se plătească facturile, iar sumele în general se duc pe înmormântări şi la persoane din Uniune a căror situaţie materială este deficitară. De asemenea, revistele culturale, susţinute din aceşti bani care ar trebuie colectaţi de la edituri, conform opiniei lui Nicolae Manolescu, sunt importante pentru că le fac editurilor respective un mare serviciu, prezentându-le cărţile în paginile lor...

Toţi cei prezenţi la masa de discuţie şi-au subliniat realizările şi, de asemenea, un fapt extrem de important: că aceşti bani urmează să fie plătiţi de consumatori. De public. Deci de cei care sunt beneficiarii actului cultural. Fapt care a stârnit discuţii în sală, cei şase preşedinţi fiind întrebaţi dacă sunt siguri că publicul consumator e de acord să plătească o taxă în plus.

În lipsa unei forme de susţinere a culturii în România, în lipsa unei legi a sponsorizării, singura soluţie pentru existenţa acestor Uniuni de creaţie (care a fost ea însăşi pusă în discuţie) este taxarea în plus a cititorilor şi, în general, a consumatorilor de cultură.

„Editorii fac de peste 15 ani eforturi financiare proprii uriaşe de a susţine cultura naţională, în absenţa unor strategii guvernamentale de salvare a domeniului”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Editorilor din România, care au contestat vehement această măsură. „În acest context, noua taxă pe cultură va avea urmări grave pe toate planurile, mai ales în ce priveşte educaţia şi instrucţia noilor generaţii - conform statisticilor oficiale, din ce în ce mai îndepărtate de fenomenul lecturii şi implicit de pregătirea profesională. În consecinţă, numărul de cărţi - şi aşa foarte mic - se va reduce drastic, iar autorii tineri şi debutanţii vor avea mai puţine şanse să ajungă la public”, se mai spune în respectivul comunicat.

O altă problemă dezbătută astăzi în acest context a fost de ce anume editurile, instituţii private, care nu funcţionează cu fonduri de la stat, aşa cum e cazul teatrelor, şi care prin însăşi rezistenţa lor pe piaţă fac un act de cultură sunt obligate şi „pedepsite” să plătească în plus o taxă. Răspunsul celor prezenţi a fost clar: „care e problema, efortul îl vor face cumpărătorii”. Cu alte cuvinte, soarta publicului de carte, care şi aşa e foarte scăzută şi care face oricum eforturi să cumpere acest produs, este decisă în acest fel, argumentele fiind că sumele astfel plătite sunt infime pentru cumpărător, dar esenţiale pentru Uniuni.

După ce, în urmă cu două zile, Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, a declarat, pentru Mediafax, că parlamentarii au hotărât ca timbrul cultural să rămână la procentul de 2%, afirmând că niciun produs cultural nu se va scumpi, în urma elaborării propunerii legislative 583/2014, concluziile parţiale ale discuţiei de astăzi au fost că „nu se schimbă nimic”, vorba lui Caragiale. Mai exact, că timbrul cultural va rămâne la procentul de 2 la sută şi că nu va fi plătit în avans de edituri, aşa cum se preconiza în proiectul de lege. Cu alte cuvinte, banii tot vor ajunge la Uniunile de creaţie, dar după ce îi vor scoate din buzunar consumatorii. Întru sprijinul culturii...