Sfântul Antonie cel Mare, întemeietor al monahismului, a fost sărbătorit pe 17 ianuarie

Sfântul Antonie cel Mare este sărbătorit pe 17 ianuarie în tradiţia bisericii creştine

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugăreşti. Este considerat de tradiţia monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine.

În satul Come, Egiptul de Sus, într-o familie înstărită a fost născut Sfântul părinte Antonie, în anul 251. Acesta a fost crescut după învăţătura creştină şi de mic a căutat calea Bisericii. Când avea 18-20 ani, după moartea părinţilor săi, în timp ce merge către biserică acesta se gândea la faptele bune ale altor creştini, la sfinţii apostoli şi la drumul său în viaţă. 

Când a intrat în a Casa Domnului, atunci erau citite cuvintele Mântuitorului: ” De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează ” (Matei; 19, 21). Astfel Antonie a împărţit averea sa săracilor, şi-a lăsat sora mai mică în grija unor fecioare credincioase şi a ales calea rugăciunii, unei vieţi retrase.

Mai întâi Antonie a fost în nevoinţă alături de un bătrân, lângă satul natal, apoi a ales să se adopostească într-un mormânt gol, timp în care a dus o viaţă de rugăciuni şi aspră,  cu pâine, sare, apă.  Pe la 35 de ani, Sfântul a mers în Pispir, o cetăţuie părăsită, un loc la marginea deşertului, pentru a fi cât mai retras. După 20 de ani, Sfântul Antonie merge către alt loc pe malul drept al Nilului, în deşert, unde se stabileşte până la sfârşitul vieţii, anul 356.

 Sfântul Antonie este primul călugăr care a mers în pustie, a fost povăţuitor pentru mulţi călugări, pentru învăţaţi şi împăraţi, a vindecat mulţi oameni, a combătut arianismul, iar tradiţia îl dă ca întemeietor al monahismului. 

Profeţia  Sfântului Antonie cel Mare istorisită ucenicilor săi: ” Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinţilor, căci mă văd singur chemat de Domnul; i ar voi treziţi-vă, ca pustnicia voastră cea veche să nu o pierdeţi, ci ca şi cum aţi face început de pustnicie, aşa sîrguiţi-vă să păziţi osîrdia voastră întreagă. Că ştiţi pe diavolii cei ce vă bîntuiesc, ştiţi cum sînt de sălbatici, dar neputincioşi cu puterea; deci, nu vă temeţi de dînşii, ci mai vîrtos să credeţi în Hristos de-a pururea. Apoi, ca şi cum fiecare aţi muri, aşa să vieţuiţi, luînd-aminte şi pomenind sfătuirile pe care le-aţi auzit de la mine. Nici o împărtăşire să nu aveţi cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, că ştiţi că şi eu mă abăteam şi mă feream de aceştia pentru eresul lor cel de Hristos urîtor şi rău credincios; ci sîrguiţi-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întîi cu Domnul, apoi cu sfinţii; ca astfel după moarte, întru veşnicele locaşuri, ca pe nişte prieteni cunoscuţi să vă primească şi sfinţii pe voi.

Acestea gîndiţi-le, acestea cugetaţi-le şi de aveţi vreo purtare de grijă pentru mine, mă veţi avea ca pe un părinte al vostru; dar să nu lăsaţi pe nimeni să ia trupul meu şi să-l ducă în Egipt, ca nu cumva să-l pună în casele lor, după cum au obicei, căci pentru aceasta am venit aici în munte.
Ştiţi cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta şi le porunceam să înceteze un obicei ca acesta; deci, voi îngropaţi trupul meu şi sub pămînt ascundeţi-l. Apoi să păziţi taina între voi, ca nimeni să nu ştie locul, afară de voi singuri. Iar eu la învierea morţilor îl voi lua nestricăcios de la Mîntuitorul. Împărţiţi hainele mele şi daţi lui Atanasie episcopul un cojoc şi haina pe care o aşterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosită, iar la mine s-a învechit. Celălalt cojoc daţi-l lui Serapion, episcopul; voi ţineţi haina cea de păr, şi mîntuiţi-vă fiilor, fiţi sănătoşi; că Antonie acum se mută şi nu mai este împreună cu voi".

După ce zise acestea şi aceia l-au sărutat, ca pe nişte prieteni au văzut îngerii care veniră la dînsul şi, bucurîndu-se de dînşii, el şi-a întins picioarele şi zăcînd cu faţa în sus, se arăta vesel; după aceea şi-a dat sufletul, şi s-a dus la Sfinţii Părinţi. Iar ucenicii lui, precum le dăduse poruncă, înfăşurîndu-l şi îngropîndu-l, au ascuns trupul lui sub pămînt. Şi nimeni nu ştie pînă acum unde este ascuns, afară de cei doi ucenici ai lui. Deci, luînd ei cojocul fericitului Antonie şi haina cea purtată de dînsul, ca pe un mare odor o păstrau. Căci, văzîndu-le cineva, ca pe însuşi Antonie le vedea. Apoi îmbrăcîndu-se cu ele, ca şi sfătuirile lui le purtau cu bucurie.”  

Viaţa Cuviosului părinte Antonie cel Mare este povestită de Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei în cartea ”Vita Antonii” – Viaţa lui Antonie.