Radu Paraschivescu: „Sunt sceptic că în imediat se va întâmpla ceva bun pentru noi, mai ales că văd că justiţia e în continuare într-un pericol mortal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul Radu Paraschivescu                                                                                  FOTO: Eduardd Enea
Scriitorul Radu Paraschivescu                                                                                  FOTO: Eduardd Enea

Radu Paraschivescu a vorbit marţi, Adevărul Live, despre cel mai recent volum al său, „Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani şi trei premieri”, apărut la editura Humanitas. Cartea va fi lansată şi la Târgul Internaţional de carte „Gaudeamus”, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 15.30.

 

„Orice îmi este teamă. Un partid, doi ani şi trei premieri” este titlul celui mai recent volum semnat de scriitorul Radu Paraschivescu, o radiografie a politicii româneşti prin intermediul unei analize a limbajului folosit de politicienii din actuala coaliţie de guvernare. 

 Îşi numeşte volumul şi „cartea-parastas” a României ultimilor doi ani, în care PSD-ul s-a aflat la cârma ţării. „Orice om îi este teamă” este, conform autorului, „o amendă simbolică pentru partidul care mai are puţin şi îşi îngenunchează ţara”, fiind văzut şi ca un instrument de măsură pentru „trei decenii de speranţe înşelate şi de iluzii pierdute”. 

„Adevărul”: Două capitole ale cărţii sunt dedicate Vioricăi Dăncilă şi lui Petre Daea. De ce un capitol dedicat premierului e de la sine înţeles. Dar de ce unul dedicat ministrului agriculturii?

Radu Paraschivescu: Este bunicul arhetipal al guvernului. Nu şi al PSD-ului, acolo avem alt bunic arhetipal. Este o combinaţie stranie de duioşie, călcat în străchini, bonomie, semi-competenţă, declaraţii smucite. E un om..care cred că are o anumită dexteritate în chestiuni legate de agricultură şi  se deosebeşte de alţi componenţi ai guvernului prin aceea că e simpatic. Deşi uneori calcă pe bec, îşi păstrează acea jovialitate şi acea atitudine de bunicuţ gata să-şi răsfeţe nepotul, care te face să-i treci cu vederea nişte lucruri.

Nu ştiu dacă e bine sau rău să treci cu vederea, mai degrabă rău, pentru că, în momentul în care îţi exerciţi spiritul critic, e bine să nu faci concesii legate de temperamentul omului, de şotiile pe care le face sau le spune, ci să pui conul de lumină strict pe performanţa lui.

Ce s-a întâmplat cu discursul politic? Când s-a produs o astfel de rupere la nivelul său?

El cunoaşte o deteriorare produsă de câteva lucruri. Unul dintre ele este dispariţia sistemului de exigenţe presupus de o apariţie publică. Un altul este dispariţia auto-exigenţei. Sunt oameni care pot să apară oricum şi să vorbească în orice loc despre orice, nemaţinând la ştachetă, nemaifixându-şi o înălţime a discursului. Ceea ce pe vremuri, nu se întâmpla.

Acum, de trei decenii încoace, surdina a dispărut, cenzura a dispărut şi ea...şi putem vorbi liber. Vorbitul liber presupune nişte cunoştiinţe în materie, un nivel de oratorie, un nivel de lecturi, un nivel de instrucţie pe care ar trebui să-l arate şi aleşii, nu doar alegătorii.

Pericolul constă tocmai în pleazna în care luăm noi acest tip de exprimare, preluând greşelile şi ajungând la un moment dat să nu mai ştim cum e corect. Asta s-a întâmplat cu „succesuri”, există oameni şi acum care ezită.

În „Orice om îi e teamă”, spuneţi să râdem, dar şi să ne indignăm. Când se opreşte râsul?

Râsul trebuie dublat nu numai de o atitudine critică, ci şi activă, pentru că e bună şi chibiţăreala, e bun şi statul pe margine şi arătatul cu degetul. Dar aici e un alt pericol, de a ne inocenta pe noi şi a ne crede boreali şi fără cusururi, prin contrast cu cei de la guvernare. Să nu împărţim lumea în tabere...ei monstruoşii...noi, diafanii.

Spuneţi că avem o veste bună: au trecut doi ani de guvernare PSD, respectiv una proastă: au mai rămas doi. Ce aşteptări aveţi cu privire la aceşti viitori doi ani?

Eu nu sunt un optimist din fire şi viaţa m-a învăţat să nu fiu aşa. Sunt o fire solară în continuare, dar întâmplările din ultimii ani mă obligă la circumspecţie. Prin urmare, sunt sceptic că în imediat se va întâmpla ceva bun pentru noi, mai ales că văd că justiţia e în continuare într-un pericol mortal, că oameni din afara ţării atrag atenţia guvernului...iar atitudinea este de întors spatele. Atitudinea de tipul „nu doamna Merkel  votează”.

Singura umbră de speranţă este apariţia- într-o lună, două- a unui personaj care să fie cunoscut, care să fie carismatic, în jurul căruia să coaguleze cam tot ce poate oferi societatea civilă la ora asta. În aşa fel încât să ai şansa măcar teoretică a unei lupte cu şanse de reuşită peste doi ani. Altfel, dacă vom bălti în aceeaşi apă stătută şi scăzută în care se scalddă acum opoziţia, cu figuri mai degrabă triste şi câteodată compromise, mă tem că legănăm un copil mort.

Sunt 90 la sută sceptic şi 10 la sută rozaliu.

Interviul integral cu Radu Paraschivescu poate fi urmărit aici.

„Nu e o carte resentimentară”

 

„Este o carte care pune în discuţie câteva dintre mecanismele de guvernare ale oamenilor care compun actualul executiv şi guvernele de dinainte, din decembrie 2016 şi până la guvernul Dăncilă.

Nu e o carte resentimentară, nu e scrisă în orizontul ranchiunei, al revanşei sau al ostilităţii, este scrisă ironic şi, în acelaşi timp, îndurerat. Deci, este o ironie dublată de tristeţe şi îngrijorare pe de o parte, pe de altă parte este râsul- că este şi mult râs acolo- râsul unui om care începe să adulmece înfrângerea. Şi alţii lângă el simt cam acelaşi lucru, indiferent că e vorba de oameni din cultură, din politică, din management, din toate domeniile. 

E o carte scrisă din materia primă pe care o oferă PSD-ALDE şi o carte care se desebeşte de cele cinci colecţii de năzbâtii pe care eu le-am publicat până acum...pentru că aici sunt texte comentate”.

Imagine indisponibilă

Radu Paraschivescu  trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar(2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani(coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi(Humanitas, 2015).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite