Proiectul „Tonitza la Muzeul Hărţilor” îi învaţă pe elevi ce înseamnă patrimoniul şi profesia de curator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la liceul „Nicolae Tonitza” participă la proiectul „Tonitza la Muzeul Hărţilor”, găzduit de  Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. În cadrul proiectului, liceenii învaţă ce înseamnă profesia de curator şi cum se realizează o expoziţie.

Liceenii bucureşteni de la „Nicolae Tonitza” au şansa de a învăţa cum se realizează o expoziţie de artă de la zero, dar şi alte particularităţi ale profesiei de curator, prin intermediul proiectului „Tonitza la Muzeul Hărţilor”.

 În luna aprilie a acestui an, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi în colaborare cu Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din Bucureşti, a lansat un proiect inedit care urmăreşte crearea unei conlucrări între trei medii cultural-educaţionale, adică mediul muzeal, pre-universitar şi universitar.

Denumit  „Tonitza la Muzeul Hărţilor”, proiectul este  coordonat de Valentina Iancu (curator) şi Aurora Kiraly (artist vizual) şi are drept scop central promovarea inovativă a zonei de patrimoiu prin atragerea unui public dificil pentru această zonă, adică adolescenţii, precum şi exploararea valenţelor creative ale patrimoniului, aşa cum se arată în comunicatul de presă emis de muzeu.

image

Cele două coordonatoare activează de mult timp în domeniul artei şi patrimoniului. Aurora Kiraly  este artist vizual, educator şi manager cultural, iar Valentina Iancu este istoric de artă şi curator, lucrând în prezent la Muzeul Naţional de Artă al României. De asemenea, mediul universitar a fost şi el implicat în acest proiect prin participarea studenţilor din acest domeniu ca observatori ai proiectului.

„Am invitat ca observatori la acest atelier şi studenţi de la Universitatea Naţionala de Artă (departamentul Fotografie şi Imagine Dinamică) şi s-a dovedit a fi o experienţă foarte bună, pentru toată lumea implicată.”, afirmă Aurora Kiraly, curator şi artist plastic, cadru didactic al Universităţii Naţionale de Arte.

Proiectul vizează colaborarea dintre cele două şi elevi din clasele a X-a şi a XI-a, şi presupune, pe de o parte, întâlniri de gup cu cele două coordonatoare în cadrul cărora se discută despre ce înseamnă profesia de curator, despre patrimoniu şi despre cum acesta poate fi utilizat ca sursă de inspiraţie de către artiştii contemporani, iar pe de altă parte, o activitate mai practică ale căror rezultate se vor concretiza la finalul proiectului printr-o expoziţie cu lucrările elevilor.

Această expoziţie, care marchează aşadar, finalul proiectului, va avea loc în luna iunie, iar lucrările din cadrul său vor avea drept sursă de inspiraţie, hărţile din muzeu. Conform comunicatului de presă emis de muzeu, accentul va fi pe etapele premergătoare expoziţiei şi pe colaborarea între elevi şi adulţi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite