Profesioniştii tv îi răspund lui Anania
0ÎPS Bartolomeu Anania a făcut valuri în media după ce a spus că televiziunea este un agent al poluării spirituale. "Devenim un popor de sălbatici şi de nesimţiţi. Există medii care
ÎPS Bartolomeu Anania a făcut valuri în media după ce a spus că televiziunea este un agent al poluării spirituale.
"Devenim un popor de sălbatici şi de nesimţiţi. Există medii care încurajează pornografia, vulgaritatea, violenţa, iar unul dintre agenţii cei mai puternici ai acestei poluări spirituale este televiziunea".
Declaraţiile făcute miercuri de Mitropolitul Clujului, Albei şi Maramureşului, ÎPS Bartolomeu Anania, la Mănăstirea Nicula, au inflamat orgoliul oamenilor de televiziune. Voci de autoritate de la cele mai importante instituţii media din România şi teologul Radu Preda au analizat pentru "Adevărul" câteva laturi ale discursului acid şi cu mare priză la mase al prelatului.
Predica dură a lui Anania a fost pusă pe seama unui oportunism de campanie electorală, cu mai puţin de o lună înainte de alegerea noului Patriarh al României, pe 12 septembrie. Teologul Radu Preda ne-a declarat însă că afirmaţiile nu pot fi interpretate ca un derapaj de la discursul obişnuit al arhiepiscopului, deoarece acesta nu este cunoscut să-şi calculeze ieşirile la rampă în funcţie de potenţiale mize electorale. Ani de zile s-a creat o tradiţie ca predica de la Nicula să aibă un pronunţat caracter social.
Tot aici s-au pus pentru prima oară problemele articolului 200 (referitor la incriminarea juridică a relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex - n.r.), implicării clerului în politică şi, recent, a "ecologiei" şi poluării spirituale din mass-media. Radu Preda crede că presa reacţionează mai dur pentru că ea este cea vizată acum. "Arhiepiscopul nu s-a referit la faptul că avem emisiuni de ştiri sau dezbateri, ci la divertismentul care încalcă limita bunului simţ", spune Preda.
Tranşant, Vlad Petreanu, director editorial Antena 1 şi Antena 3, pune reacţia lui Anania pe seama unei posibile lovituri de imagine: "Mi-ar fi plăcut ca ÎPS Bartolomeu să fi descoperit televiziunea, cu bunele şi relele ei, înainte de a veni momentul alegerilor pentru un nou Patriarh".
Biserica, un cenzor al presei?
Lucian Mândruţă, editor-prezentator al Observatorului de la ora 19,00, crede că este la latitudinea oricui să ia sau să respingă ce i se oferă. "Nu televiziunea fabrică realitatea, realitatea este făcută din acţiunea şi inacţiunea fiecăruia dintre noi", spune acesta, în timp ce Horea Bădău, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media, remarcă un pericol potenţial în luările de poziţie din ultima perioadă, care arată că Biserica vrea să se erijeze în noul cenzor al presei, după moartea lui Ceauşescu.
Recent, au existat mai multe proteste ale asociaţiei faţă de violenţa din jurnalele de ştiri, dar membrii acceptă şi faptul că există şi programe profesioniste care informează, educă şi distrează. "Publicul nu este vegetativ, pasiv în faţa <> tv, ci din ce în ce mai avizat şi mai activ, se manifestă critic faţă de programele tv", spune Horea Bădău.
Generalizări periculoase
Cezar Ion, directorul Departamentului de Producţie Editorială al TVR, apreciază că generalizările au fost şi vor fi întotdeauna nepotrivite pentru că numai anumite programe de televiziune sunt primejdioase. ÎPS chiar face această distincţie în cadrul discursului său, detaliind: "Există câteva emisiuni care ţi se infiltrează în conştiinţă încet, încet şi atunci nu mai faci deosebire între ce a fost pură informaţie, de care ai luat act, pe care o respingi, şi ceea ce asimilezi uneori fără să ştii (manipulare -n.a.)".
Fie că se referea la manipularea simţurilor, fie a judecăţii şi raţiunii, ÎPS Bartolomeu indică explicit un pericol, dintre multe altele, pentru că orice mijloc de comunicare în masă prezintă în dozaje mai mici sau mai mari acelaşi tip de pericol pentru mase. "Toate acestea prezintă un anumit grad de periculozitate pentru omenire din cel puţin două motive: fie pentru că sunt utilizate iresponsabil, fie că sunt folosite cu intenţii malefice, de oameni care sunt ori iresponsabili, ori rău intenţionaţi", spune Cezar Ion.
Televiziunea este o tehnică diabolică
ÎPS Bartolomeu
CNA: Biserica poate oferi alternativă
Răsvan Popescu (foto), preşedinte interimar CNA: "Observaţiile ÎPS Bartolomeu Anania se înscriu în cadrul preocupărilor CNA prin atribuţiile ce ne revin conform legislaţiei din audiovizual. Salutăm intervenţia ÎPS, întrucât aşteptările pot fi realizate numai prin coroborarea tuturor instituţiilor şi structurilor socio-profesionale cu atribuţii educaţionale, inclusiv Biserica Ortodoxă Română (BOR). În acest sens, CNA a acordat cu generozitate BOR licenţe de radio şi tv prin care Biserica poate oferi alternativa dorită la programele comerciale".