Povestea păpuşăresei românce, spusă elveţienilor

Catălin Dorian Florescu, scriitor elveţian de origine română, începe la 15 martie turneul de promovare a romanului „Zaira“, care înfăţişează soarta unei românce din a doua jumătate a secolului XX. Traducerea în limba română a poveştii unei iubitoare de teatru din România iese mâine din tipar, la Editura Polirom.

Cartea, publicată în anul 2007 în limba germană, este un bestseller care s-a vândut în peste 25.000 de exemplare. Autorul va participa la lansarea ediţiei în limba română, în traducerea Marianei Bărbulescu, la Timişoara (15 şi 16 martie), Bucureşti (18 şi 19 martie), Iaşi (22 şi 23 martie), Cluj (24 martie) şi Oradea (26 martie). Acelaşi volum, un adevărat succes, publicat în şase ediţii în limba germană în numai doi ani, este în curs de apariţie în Italia, Spania, Olanda şi Lituania.

În căutarea libertăţii

În aproape 500 de pagini, scriitorul urmăreşte destinul Zairei, actriţă de marionete din România, şi desenează tabloul ultimei jumătăţi de secol. Romancierul şi-a construit eroina pornind de la un model real: Zaira Mantea, membră a unei familii boiereşti, revenită la Timişoara după patruzeci de ani petrecuţi în exil în America. Trăsătura definitorie a protagonistei, educate de o bunică trufaşă, este pasiunea pentru teatru, insuflată încă din copilărie de Zizi, vărul care dorise să-i ofere un antidot la singurătate.

Al Doilea Război Mondial, regimul fascist şi apoi cel comunist schimbă, fireşte, destinul familiei. Zaira devine o păpuşăreasă cunoscută în România anilor '60, fiind nevoită să-şi părăsească ţara natală din cauza situaţiei politice. În timpul Primăverii de la Praga, alege să fugă din ţară, împreună cu soţul şi fiica. „Zaira" are toate ingredientele unui roman despre căutarea libertăţii şi a fericirii, între Est şi Vest.

De la Timişoara la Zürich

Acesta este cel de-al patrulea volum al scriitorului, care apare şi în limba română. Cătălin Dorian Florescu este scriitor liber profesionist din 2001 şi trăieşte la Zürich. S-a născut la Timişoara în 1967 şi a părăsit România în 1982, când părinţii au hotărât să se stabilească la Zürich. De atunci locuieşte în acelaşi oraş.

A urmat psihologia şi psihopatologia la Universitatea din Zürich, a fost mai mulţi ani psihoterapeut într-un centru de reabilitare pentru toxicomani, după care s-a specializat în gestalt-terapie.

În 2001 a publicat volumul „Wunderzeit", recompensat cu numeroase distincţii. Traducerea în limba română, „Vremea minunilor", a apărut în 2005 la Editura Polirom. Au urmat „Drumul scurt spre casă" (2006) şi „Maseurul orb" (2007), an în care scriitorul publica „Zaira" la editura germană Beck.

Acest roman a fost primit cu entuziasm de criticii de specialitate, cât şi de publicul larg, astfel că în doi ani s-au vândut peste 25.000 de exemplare, în şase ediţii. Mai mult, au existat voci admirative care au susţinut că „Zaira" a depăşit graniţele literaturii de expresie germană şi reprezintă spiritul Mitteleuropei. Comentatorul de la „Die Presse" din Viena afirma: „Romanul „Zaira" nu mai poate fi subordonat unui canon naţional şi este o remarcabilă, frumoasă mărturie a peisajului literar din Europa Centrală".

„Adevăraţii Gepetto"

„Apoi am ajuns la meşterii de păpuşi şi marionete. Acolo erau păpuşi şi marionete pe jumătate gata, din sârmă, lemn sau plastilină, printre ele o mulţime de foi cu schiţe. «Ăştia sunt adevăraţii Gepetto», mi-a şoptit Traian. «Construiesc tot ce le comandă scenaristul». În biroul scenaristului, în maşina de scris, era o foaie de hârtie pe jumătate scrisă, iar pe jos zăceau figuri decupate din carton negru, înşiruite după mărime. Pe o coală mare de carton erau aceleaşi figuri desenate şi colorate." (fragment din „Zaira", în curs de apariţie la Editura Polirom)

Scriitor liber profesionist în ascensiune

Cătălin Dorian Florescu, 43 de ani, locuieşte la Zürich şi este scriitor liber profesionist din 2001. Romanele sale au fost recompensate cu numeroase distincţii.

„Wunderzeit" („Vremea minunilor"), apărut la Editura Pendo din Zürich în 2001, a primit premiile Pro Helvetica, Herman Lenz şi Premiul pentru cea mai bună carte în limba germană a anului, din partea Fundaţiei Elveţiene Schiller. În 2002 autorul a câştigat Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, iar în 2003, Premiul Internaţional „Anna Seghers".