Pianistul Mihai Ritivoiu, de la Londra la Bucureşti: „Săptămâna aceasta, prefer  muzica lui Mozart“

Tânărul pianist Mihai Ritivoiu (28 de ani) este solistul invitat de Filarmonica „George Enescu“ pentru Concertul nr. 23, în la major, pentru pian şi orchestră, KV 488. Artistul, care a studiat din 2012 la Londra, spune, într-un interviu, că ceea ce este minunat al Mozart este cum face trecerea de la stări sufleteşti extrem de diferite, de la duioşie şi tristeţe la bucurie.

 „Când vrei să exprimi o emoţie mai bine, intervine tehnica. Dincolo de a mişca degetele cât mai rapid, există şi tehnica de a avea o anumită expresie, un anumit sunet. Până la urmă asta e scopul: de a comunica ceva, iar tehnica serveşte acestui lucru“, apreciază tânărul pianist.

Vineri, 10 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Christian Badea, va mai avea în program, alături de concertul lui Mozart, lucrări de Diana Rotaru (Corale şi cutii muzicale) şi Antonin Dvorak (Simfonia nr. 8, în sol major, op. 88). Concertul a avut loc şi joi, 9 noiembrie.

„Adevărul“: Ce înseamnă pentru tine Concertul nr. 23, în la major, pentru pian şi orchestră, KV 48, pe care îl interpretezi la Ateneu?

Mihai Ritivoiu: Este un concert pe care îl îndrăgesc în mod deosebit de Mozart. Sigur, fiecare concert de Mozart este o bijuterie, dar acesta are o anumită eleganţă şi o duioşie în prima parte. Ceea ce este minunat al Mozart este cum face această trecere de la stări sufleteşti extrem de diferite: urmează tragismul, tristeţea părţii a doua. După care, în mod uimitor, partea a treia este de o bucurie molipsitoare şi pentru interpreţi, şi pentru public.

A câta oară cânţi în acest spaţiu al Ateneului?

Am avut norocul să vin de foarte multe ori aici. Prima dată la concertul absolvenţilor al liceului George Enescu, în clasa a XII-a. De atunci, am avut cel puţin trei concerte cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ şi un recital. Cu maestrul Badea nu m-am mai întâlnit până acum, i-am ascultat concertele şi l-am admirat de multă vreme. Ateneul este o sală de concert foarte frumoasă şi unică în Europa, fiind plasată destul de sus într-un clasament al celor mai frumoase săli de concerte din lume. Pentru mine este o emoţie specială să cânt aici. Am fost la primul meu concert simfonic când eram mic şi am audiat, de-a lungul timpului, foarte multe concerte minunate.

Când ai ştiut că vrei să faci pian?

Cumva m-am trezit aşa, în această situaţie, voiam să fac pian cumva fară să ştiu. Am început la şase ani, părinţii mei m-au dat la pian la acea vârstă. Mi s-a părut firesc cumva, deşi la vârsta aceea nu poate fi vorba de o alegere propriu-zisă... Însă nu am simţit vreo nevoie să mă împotrivesc.

Cât de mult trebuie să sacrifice un copil pentru pian?

Nu îmi aduc aminte exact fiecare vârstă. Ştiu că, la început, trebuia să fac câte o oră pe zi, ceea ce mi se părea mult, după care au tot crescut numărul orelor de la repetiţii. Bunica mea în primul an, când am început studiul pianului, mi-a făcut cadou de Crăciun, o pianină. Ulterior, am avut un pian.

În 2012, ai absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa pianistului şi profesorului Viniciu Moroianu, după care ai plecat la Londra. Povesteşte-mi despre profesorii tăi.

Toţi profesorii pe care i-am avut pentru perioade mai lungi sau mai scurte au lăsat o influenţă asupra mea. Anumite principii şi gânduri de-ale lor le port cu mine peste tot. Cu doamna Alma Peter am început cu pianul şi am continuat vreo 11 ani cu ea. Dumneaei mi-a insuflat acestă dragoste fară limite pentru muzică şi această pasiune de a studia.  După ce am terminat studiile de licenţă la Conservator, am decis să plec în Anglia. Am vrut să am şi această experienţă, aceea a unui mare centru muzical şi cultural cum este Londra. Şi, sigur, făcând parte dintr-o instituţie ca Guildhall School of Music & Drama, am avut acces la o serie de masterclassuri. Am fost îndrumat de personalităţi importante.

Ai simţit că se face mai multă şcoală în străinătate? Ce e diferit în sistemul de învăţământ de acolo faţă de România?

Sunt multe diferenţe. Sunt unele lucruri care se fac mai bine în România, de exemplu, teoria muzicii şi solfegiul, lucrurile predate după sistemul franţuzesc sunt mult mai temeinice la Conservator în România. Alte lucruri sunt mai actualizate în şcoala din Marea Britanie, pe partea de interpretare se pune accent pe o viziune puţin mai vie.

Şcoala pe care am învăţat-o însă aici, în România, este absolut temeinică, m-a ajutat foarte mult, pe aceasta s-a bazat tot ce am construit după aceea.

Cât e emoţie, cât e tehnică în studiul pianului?

Se îmbină bine, pentru că te uiţi la o partitură şi începi să descoperi ce a vrut să transmită compozitorul, ai o emoţie...

După care începi să te gândeşti că vrei să exprimi aceea emoţie mai bine şi, din acest moment, intervine tehnica, pentru că tehnica nu e numai să-ţi mişti degetele cât mai rapid. Există şi tehnica de a avea o anumită expresie, un anumit sunet. Până la urmă asta e scopul: de a comunica ceva, iar tehnica serveşte acestui lucru.

Câte ore studiezi acum pentru un concert?

Depinde de cât timp am. În jur de patru ore, iar în situaţii extreme ajung spre şapte ore... Depinde. Este şi un anumit simţ care trebuie avut de a nu insista peste un anumit prag, în momentul în care simţi că nu te mai ajută concentrarea, aproape că mai mult strici să continui studiul atunci.

Ce modele ai avut?

Este periculos să ajungi să cânţi ca cineva, pentru că trebuie să fii tu. Am pianişti care mă inspiră, Radu Lupu şi András Schiff. Dintre pianiştii tineri, Daniil Trifonov mi se pare extraordinar.

Cine rămâne compozitorul tău preferat?

Îmi vine foarte greu să răspund. Multă vreme a fost Ravel.Însă constat că încep să-mi schimb puţin părerea, muzica sa începe să mi se pare rece. Săptămâna aceasta, prefer Mozart.

Cum e publicul din România?

E mai tânăr. Nu se conformează unui clişeu al publicului de muzică clasică cu păr alb, care face parte dintr-o clasă socială. Este un public tânăr şi viu, sincer interesat de concert. Acesta e un lucru extrem de pozitiv aici.

Cum percepi publicul din străinătate?

Publicul londonez este, ca prima mea reacţie, comparând cu cel din România, ceva mai rece. Am observat că, şi la recitaluri, şi la concerte mai bune aplauzele nu ţin aşa de mult, după ce iese de două ori artistul la rampă, publicul nu mai aplaudă. Am fost şocat prima dată. După aceea mi-am dat seama că, pur şi simplu, acesta este felul lor de a reacţiona. Mulţi dintre cei din public sunt muzicieni amatori, ceea ce înseamnă că, poate, au şi o percepţie mai detaliată a muzicii. Alteori, au şi păreri foarte fixe despre cum vor să audă anumite lucruri. Deci, sunt şi aspecte pozitive, şi negative. La Londra este o efervescenţă culturală şi muzicală. E şi un ritm de viaţă foarte alert, care m-a atras de când am ajuns acolo prima dată. Acum recunosc că mi se pare, uneori, acest ritm obositor.

Cât de des vii să cânţi acasă?

Am venit de trei ori în ultimele trei luni. M-am bucurat de fiecare dată să cânt la Bucureşti. Pe viitor, am mai multe proiecte, recitaluri camerale şi concerte cu orchestre. În România, voi mai veni în aprilie, voi avea atunci un concert la Cluj.

Te-ai întoarce să trăieşti în România?

Da. Nu ştiu, dacă chiar acum, pentru că o mare parte a activităţii mele este în Marea Britanie. Am absolvit şi acum sunt liber profesionist, dar probabil va veni un moment în care voi simţi nevoia să mă întorc în România.

PROGRAM

Vineri, 10 Noiembrie 2017, 19:00 - 21:00
Sala mare

Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
CHRISTIAN BADEA
Solist
MIHAI RITIVOIU
Program
Diana Rotaru
Corale şi cutii muzicale
Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul nr. 23, în la major, pentru pian şi orchestră,KV 488
Antonin Dvorak
Simfonia nr. 8, în sol major, op. 88

Născut la Bucureşti, Mihai Ritivoiu a studiat pianul la Liceele de Muzică “Dinu Lipatti” şi “George Enescu” cu profesoarele Alma Peter-Apostoleanu şi Gabriela Enăşescu. În 2012 a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa pianistului şi profesorului Viniciu Moroianu. A participat la cursuri de măiestrie interpretativă susţinute de Gabriel Amiraş, Dmitri Bashkirov, Dominique Merlet si Emmanuel Ax, beneficiind de asemenea de sfaturile şi îndrumarea maestrului Valentin Gheorghiu. În prezent urmeaza cursul Artist Diploma la Guildhall School of Music & Drama din Londra, la clasa Senior Professor of Piano Joan Havill.

Mihai Ritivoiu este câştigător al Concursului Naţional “Dinu Lipatti”, în 2010, şi laureat al Concursului Internaţional “George Enescu”, 2011, şi al Tunbridge Wells International Young Concert Artist Competition, 2014, an în care a obţinut de asemenea Medalia de Aur a Societăţii Europene Beethoven din Londra.

Mihai a concertat pe importante scene din Europa precum Wigmore Hall, Barbican Centre si St. Martin-in-the-Fields in Londra, Studioul “Ernest Ansermet” din Geneva, Centrul Bechstein din Frankfurt si Ateneul Roman. A fost solist al Orchestrelor Filarmonice din Bacău, Rîmnicu-Vâlcea şi Timişoara, al Orchestrei de Cameră Radio, Orchestrei Române de Tineret şi Sinfonia of Cambridge. În August, 2013, Mihai a avut onoarea de a fi invitat să ia parte în concertul “Valentin Gheorghiu şi invitaţii săi”, care a avut loc în sala Cazinoului din Sinaia, în cadrul Festivalului “Enescu şi muzica lumii”.

Interpretarile sale au fost difuzate de Radio Romania Muzical, Radio Suisse Romande iar in 2014 a fost invitat al emisiunii ‘In Tune’ a postului BBC Radio 3. Studiile lui Mihai la Guildhall School of Music & Drama sunt sponsorizate de Noswad Charity, in trecut beneficiind de burse si premii ale Fundatiei Familiei Ratiu, Fundatiei Culturale Erbiceanu, Ileana and Peter Ilica Foundation for the Endowment of the Arts si Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.