Video Peste 75 de muzee participă la Noaptea Muzeelor 2025. Locurile de poveste care pot fi vizitate gratuit

0
0
Publicat:

Peste 75 de instituții muzeale își deschid porțile, sâmbătă, 17 mai, pentru a celebra „Noaptea Muzeelor 2025”. Ministerul Culturii anunță cea mai amplă ediție organizată până în prezent.

Castelul Corvinilor la Noaptea Muzeelor, într-o ediție precedentă. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL
Castelul Corvinilor la Noaptea Muzeelor, într-o ediție precedentă. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

Zeci de mii de români sunt așteptați să viziteze, sâmbătă seara, muzeele și obiectivele istorice din orașele care își deschid porțile la Noaptea Muzeelor 2025. Ministerul Culturii anunță o participare record la evenimentul care are loc în Capitală și în toate județele din România.

„Peste 75 de instituții muzeale, reunind 210 spații muzeale din întreaga țară, își deschid porțile în data de 17 mai, pentru Noaptea Muzeelor 2025, într-o ediție care se anunță a fi cea mai amplă și mai valoroasă de până acum. Un număr impresionant de 500 de specialiști din domeniul patrimoniului și educației muzeale vor organiza 677 de activități cultural-educaționale adresate tuturor categoriilor de public, de la cei mai tineri vizitatori până la publicul matur, pasionat de istorie, artă, știință și tradiție”, a transmis Ministerul Culturii.

Românii sunt invitați să redescopere patrimoniul național, să-i cunoască pe cei care îl protejează și să trăiască bucuria unei seri unice dedicată culturii, a afirmat Natalia Intotero, ministrul Culturii. 

Muzeele din Capitală care pot fi vizitate gratuit

Conform listei parțiale publicată de Ministerul Culturii, la Noaptea Muzeelor 2025, în Capitală vor putea fi vizitate Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Hărților, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul „Vasile Grigore” – Pictor și Colecționar, Muzeul Parfumului, Muzeul Teatrului Național din București, Art Safari și Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”. 

Muzeul Antipa. Foto: Pagina de Facebook a instituției
Muzeul Antipa. Foto: Pagina de Facebook a instituției

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își deschide porțile pe 17 mai, între orele 17:00 și 23:00, cu acces gratuit în expoziția permanentă. Vizitatorii se vor bucura de expoziția foto „#2 Albania, file din natură”, momente artistice susținute de elevi, observații astronomice cu astROmania și proiecții de film Digi World. În curtea muzeului, specialiștii organizează colectare de insecte nocturne și prezentări interactive despre lilieci. Activitățile se desfășoară în aer liber, doar dacă vremea permite, anunță reprezentanții instituției, pe pagina de Facebook a muzeului. 

Sâmbătă, 17 mai 2025, Muzeul Național al Țăranului Român își deschide expozițiile la ora 12:00, cu intrare pe bază de bilet până la ora 18:00. Între 18:00 și 20:00, accesul este gratuit, iar expoziția #jesuismahala rămâne deschisă până la ora 23:00. Vizitatorii pot descoperi atât expoziția permanentă, cât și cele temporare, în prezența unor artiști invitați. În curtea muzeului are loc un târg tematic, iar la Cinema Muzeul Țăranului rulează filme din cadrul Festivalului Cinepolitica. Evenimentele se desfășoară în parteneriat cu Rețeaua Națională a Muzeelor și Ministerul Culturii, informează muzeul, pe pagina de Facebook.

Concert la Castelul Bran în Noaptea Muzeelor 2025

În județul Alba poate fi vizitat Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. În Arad poate fi vizitat Complexul Muzeal Arad. În Argeș pot fi vizitate Muzeul Municipal Câmpulung, Muzeul Municipal Curtea de Argeș, Memorialul Închisoarea Pitești și Muzeul Comunismului pentru Copii, Muzeul Național „Brătianu”, Muzeul Județean Argeș.

În județul Bacău pot fi vizitate Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, Muzeul Național „George Enescu”. În Bihor poate fi vizitat Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal. În județul Bistrița-Năsăud poate fi vizitat Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. În județul Botoșani pot fi vizitate Muzeul Județean Botoșani, Memorialul Ipotești.

În județul Brașov pot fi vizitate Muzeul „Casa Mureșenilor”, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Național Bran – Secția de Istorie „Regina Maria”, Castelul Bran, Muzeul de Etnografie Brașov.

„Pe 17 mai 2025, de Noaptea Muzeelor, accesul este liber între 19:00 și 23:00 (ultima intrare). Vă așteptăm la o plimbare nocturna prin istorie, umbre și șoapte. Cafe Concert-ul din Sala de Muzică a Reginei Maria va adăuga stropul de rafinament. Nu toate serile la Castel sunt la fel. Aceasta se trăiește din plin”, au transmis reprezentanții Castelului Bran. 

În județul Buzău pot fi vizitate Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, Muzeul Județean Buzău.

Castelul Corvinilor, deschis vizitatorilor nocturni

În județul Călărași pot fi vizitate Muzeul Civilizației Gumelnița și Turnul de Apă din Oltenița, Muzeul Dunării de Jos. În județul Cluj pot fi vizitate Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Municipal Dej, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

În județul Constanța pot fi vizitate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța. În județul Covasna poate fi vizitat Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.

În județul Dolj pot fi vizitate Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Artă Craiova. În județul Galați pot fi vizitate Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. În Giurgiu poate fi vizitat Muzeul Județean „Teohari Antonescu”. În județul Gorj poate fi vizitat Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

În județul Hunedoara poate fi vizitat Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. În Hunedoara, sâmbătă seara Castelul Corvinilor va fi deschis publicului și poate fi vizitat gratuit, iar organizatorii evenimentelor anunță concerte muzicale în curtea monumentului medieval și proiecții video și de lumini pe zidurile acestuia.

În județul Ialomița poate fi vizitat Muzeul Județean Ialomița. În Iași poate fi vizitat Muzeul Municipal „Regina Maria”. În Maramureș pot fi vizitate Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Muzeul Satului din Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Maramureșan, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Plimbare de seară în decorul autentic al Muzeului Astra

În Mehedinți poate fi vizitat Muzeul Regiunii Porților de Fier. În Mureș poate fi vizitat Muzeul Județean Mureș. În Neamț poate fi vizitat Complexul Muzeal Național Neamț. În județul Prahova poate fi vizitat Muzeul Național „George Enescu”. În județul Sălaj poate fi vizitat Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău. În județul Satu Mare poate fi vizitat Muzeul Județean Satu Mare.

În Sibiu pot fi vizitate Muzeul Astra și Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu (compartiment al Muzeului Național Brukenthal).

La Muzeul ASTRA din Sibiu, sâmbătă, 17 mai, vizitatorii sunt invitați să participe la ateliere interactive de meșteșuguri tradiționale: olărit, tâmplărie, confecționat șindrilă, cioplit, dogărie, cusut, prelucrarea textilelor, gastronomie și multe altele. Se vor desfășura și activități creative precum pictură, scriere creativă și dansuri tradiționale. Vizitatorii vor putea învăța despre grădinărit, pescuit, vâltorit straie sau sfârnit de porumb. Numeroase monumente vor fi deschise spre vizitare, cu ghidaje oferite de specialiștii muzeului.

„Muzeele din România contează! Nu e doar un mesaj fără fundament, e o realitate! Pentru prima dată în istoria organizării Nopții Muzeelor, evenimentul primește sprjinul din partea Ministerului Culturii pentru ca cea mai importantă resursă, angajații muzeelor, să fie recunoscuți în societate. Un sprijin atât de necesar, o confirmare a importanței muzeelor, pentru oameni, într-o noapte de mai! Mulțumim pentru inițiativă și sprijin concret, doamnă ministru! Da! Muzeele dezvoltă!”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA și Președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

În Suceava poate fi vizitat Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc. În Teleorman poate fi vizitat Muzeul Județean Teleorman. În județul Timiș pot fi vizitate Muzeul Național al Banatului – Bastionul Maria Theresia, Muzeul Satului Bănățean. În Tulcea poate fi vizitat Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”. În județul Vaslui poate fi vizitat Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”. În județul Vrancea poate fi vizitat Muzeul Vrancei.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite