Oscar 2015. Regizorul „Ida“: Unele filme sunt făcute pentru Oscaruri, acesta nu este unul dintre ele
0
Regizorului polonez Pawel Pawlikowski nu-i plac filmele în care dialogurile transmit cea mai mare parte a informaţiei, nu ar face vreun film la Hollywood (deşi oferte a avut) şi nu a crezut că filmul său „Ida”, revelaţia cinematografului european în 2014, va avea succesul pe care l-a avut.
„Când spui că vrei să faci un film care are un scenariu de 25 de pagini, cu actori debutanţi (care nu au cursuri de specialitate) şi pe deasupra îl mai filmezi şi în alb-negru, lumea nu este tocmai receptivă şi generozitatea potenţialilor sponsori se evaporează”, spune Pawlikowski, într-un interviu acordat în exclusivitate în România pentru adevarul.ro la Riga, în cadrul evenimentului de decernare a premiilor Academiei Europene de Film pentru anul 2014.
Oscar 2015: decernarea premiilor
Ida (Trzebuchowska) este o tânără care se pregăteşte să-şi depună jurămintele pentru a deveni măicuţă în cadrul unei mânăstiri din Polonia comunistă a anilor ’60. Însă, la cererea Maicii Stareţe, Ida trebuie să-şi investigheze trecutul înainte de a deveni „mireasa lui Dumnezeu”. Însă, această incursiune în trecut – realizată cu ajutorul mătuşei sale Wanda (Kulesza) – dă peste cap viaţa tinerei scoţând la iveală legăturile sale evreieşti.
“Ida” a fost un succes în Europa, ajungând să fie difuzat în cinematografe în majoritatea ţărilor bătrânului continent, lucru care se întâmplă în general cu filemele în limba engleză (britanice şi americane). Nu numai specatorii au apreciat pelicula poloneză ci şi criticii, care i-au acordat premii la toate festivalurile unde a participat. Academia Europeană de Film a făcut din “Ida” regina filmului european în 2014, acordându-i nici mai mult, nici mai puţin de cinci premii (din şase nominalizări): cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun director de imagine şi premiul publicului.
Pawlikowski spune că nu nu şi-a imaginat niciodată că “Ida” poate deveni un succes în afara continentului european, şi totuşi filmul a fost nominalizat pentru cel mai bun film străin la Globurile de Aur, unde a pierdut în faţa “Leviathan” al regizorului rus Andrey Zvyagintsev şi nominalizat de Academia Americană de Film la premiile Oscar 2015 pentru două categorii: cel mai bun film al anului într-o limbă străină şi premiul pentru cea mai bună imagine (Lukasz Zal şi Ryszard Lenczewski).
Câştigători Oscar 2015. Lista completă
La prima categorie, filmul se află pe lista nominalizaţilor alături de “Leviathan” (Rusia; regizor Andrey Zvyagintsev), “Tangerines” (Estonia; regizor Zaza Urushadze), “Timbuktu” (Mauritania; regizor Abderrahmane Sissako) şi “Wild Tales” (Argentina; regizor Damián Szifron).
Pentru cea mai bună imagine, cuplul polonez se bate pentru mult râvnita statuetă cu “Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”, “The Grand Budapest Hotel”, “Mr. Turner” şi “Unbroken”.
Secvenţă din pelical„Ida”, care a câştigat premiul Cel mai bun film străin la Oscar 2015 FOTO Captură din film
Ce trebuie să facă un cineast european pentru a ajunge ca pelicula sa – într-o altă limbă decât engleza – să ajungă să fie apreciat în afara Europei? Sau să fie nominalizată la Globurile de Aur sau la Oscaruri?
Un lucru bun în Europa este că nu trebuie să faci ceva anume. În principiu, un film european este din start un potenţial candidat pentru premiile de peste ocean, pentru că există categorii dedaicate filmelor străine. În plus, dacă a fost foarte bine primit de public în cinematografe, atunci regizorul şi producătorul sunt invitaţi să-şi prezinte filmul în faţa unui juriu care se ocupă de preselecţie pentru premiile respective. Cred că oricine este invitat trebuie să meargă şi să facă acest lucru.
Dacă mi-ai fi spus în urmă cu patru luni că filmul va fi atât de bine primit la Globurile de Aur aş fi fost şocat şi ţi-aş fi spus că aşa ceva nu are cum să se întâmple. În plus, dacă în timpul filmărilor cineva ne-ar fi spus că filmul urmează să fie preluat şi distribuit în cinematografele americane, i-am fi spus că este o glumă. Nu poţi spune că este un film făcut pentru asta. Unele filme sunt făcute pentru Oscaruri, acesta nu este unul dintre ele. Însă, acum, văzând reacţiile, nu pot spune că sunt surprins de nominalizarea la Globurile de Aur sau de faptul că unii critici ne dau favoriţi pentru Oscaruri.
“Ida” este unul dintre puţinile filme ale ultimei decade care se bazează pe imagine, mai mult decât pe dialog. În ciuda faptului că industria cinematografică îşi are originile în filmul mut, de ce cineaştii consideră acum foarte greu să faci un film fără prea mult dialog care să aibă succes la public?
Când ai un film care depinde de dialog pentru a transmite cât mai multă informaţie şi când această informaţie trebuie să dea sensul intrigii, cinematografia are de suferit. Cred că dialogul foarte bine scris este fantastic, dar atunci când dialogul trebuie să transmită cea mai importantă parte a informaţiei către public este unul prost construit.
Cinematografia de astăzi este o industrie în care toţi cei implicaţi citesc scenarii şi se simt – fără să jignesc pe nimeni – inteligenţi atunci când citesc. Însă, cred că majoritatea, atunci când face această lectură, nu vizualizează filmul în sine, citind în fapt scenariul ca pe o operă literară. Asta cred că este problema, că trebuie să scrii un scenariu pentru aceşti oameni care citesc scenarii. Inclusiv eu a trebuit să scriu aceste 70-90 de pagini pentru a putea trece filmul prin faţa mai multor comitete şi comisii care susţin producţiile europene. Şi toată lumea citea şi spunea că “este o poveste foarte bună”.
Însă, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine, atunci când încep să filmez, mă gândesc la felul în care construiesc o scenă, la acustica vizuală a poveştii. Asta pentru că pentru mine, cinematografia bună înseamnă să înţelegi acţiunea chiar şi fără dialoguri. Imaginează-ţi că vezi un film într-o limbă străină şi nu urmăreşti subtitrarea, dar înţelegi ce se întâmplă oricum, datorită plasticităţii peliculei, datorită actorilor aleşi de regizor, datorită modului în care se filmează… Acesta este adevăratul cinematograf.
Câte pagini a avut scenariul iniţial al “Ida”?
Scenariul original a avut 63 de pagini şi jumătate (râde cu poftă). Ştiam încă de la momentul acela că-l voi reduce mi târziu cu aproape jumătate. În fiecare noapte reciteam scenariul şi reimaginam unele scene în aşa fel încât să pot reduce dialogul… În fiecare dimineaţă, echipa găsea ceva schimbat la scenariu.
Şi pentru că vroiai un film care să vorbească prin imagine ai decis ca pelicula să fie alb-negru?
Să ştii că nu m-a întrebat nimeni până acum. Toată lumea vroia să ştie dacă vroiam să am priză la critici şi dacă de asta l-am făcut aşa. Nu am vrut să fac un film alb-negru de la bun început. Adică atunci când mi-a venit în minte ideea pentru un scenariu nu ştiam cum vreau să construiesc vizual pelicula. Însă, după ce am am scris primele pagini din scenariu şi am început să vizualizez în minte tot mai mult acţiunea filmului, am decis ca el să fie alb-negru.
Şi pentru că nu era suficient faptul că dialogul este minimalist, filmul mai are câteva lucruri “ascunse”. Ca de exemplu perioada istorică în care se desfăşoară acţiunea.
Trebuia să fie aşa! Pentru că o dată ce începi acest joc prin care nu vrei să oferi informaţie gratuită, pe tavă, trebuie să joci astfel până la capat. Am vrut ca acţiunea filmului să fie suspendată undeva între specific şi un abstract total. A fost un rist foarte mare, asumat la momentul în care am început să filmăm, însă nu vorbim de o asumare cu inima larg deschisa. Ne-a fost frică, dar se pare că a funcţionat şi publicul a apreciat acest gen de film.
Am vrut ca filmul să fie ca o parabolă, cu o acţiune care se poate întâmpla aproape în orice eră. Nu am vrut să spun publicului că este vorba de Polonia anilor ’60.
Totuşi, filmul ne oferă indicaţii despre fereastra temporală în care se petrece acţiunea, prin coloana sonoră, de exemplu…
Da, dar nu am făcut acest lucru pentru a aduce mai multă culoare în film sau pentru a aduce acţiunea mai aproape de realitate, ci am făcut-o pentru că iubesc această muzică, care alături de peisajele locurilor unde am filmat crează o imagine interesantă.
Este o întoarcere într-o perioadă care mie îmi este foarte dragă, o perioadă despre care pot crea – în secret – propriile fantezii. Este perioada copilăriei mele – interesantă şi misterioasă şi, în acelaşi timp, o perioadă importantă în cultura poloneză. Cred că literatura din acea perioadă – finalul anilor ’50 şi începutul anilor ’60 – teatrul, muzica contemporană, jazzul au creat ceva unic în Polonia, ceea ce este destul de greu să recreăm acum. Avem libertate, democraţie, piaţa liberă… dar nu mai este nimic original în ceea ce priveşte cultura.
De ce este această poveste relevantă pentru publicul zilelor noastre?
“Ida” este un film despre identitatea fiecăruia dintre noi şi este un subiect de interes, mai ales acum privit prin prisma globalizării. Şi când spun identitate, mă refer la toate tipurile de identitate care ne definesc – cea naţională, religioasă, etc.
Ca parte a acestui “experiment” numit “Ida”, cu dialoguri puţine, cu peliculă alb-negru, cu o temporalitate incertă, ai ales să mergi pe mână unei actriţe principale total necunoscute publicului? Cum ai găsit-o pe Agata Trzebuchowska?
Îmi place să lucrez cu oameni care nu au mai avut contact cu cinematografia. Însă, pentru “Ida”, căutarea a durat destul de mult. După vreo trei luni de căutări, timp în care nu am găsit actriţa pe care mi-o doream pentru acest rol, mi-am pus toţi prietenii să se uite pe stradă, prin cafenele şi baruri în speranţa că voi găsi tânăra perfectă pentru acest rol. La un moment dat, o prietenă, producătoare poloneză de film, se afla într-o cafenea chiar vis-à-vis de clădirea unde locuiesc eu şi mi-a dat un mesaj că a găsit “o fată care arată interesant”. Eu filmam la Paris la acel moment. Amuzant este că prietena mea nu ştia ce caut exact, însă şi-a închipuit că am nevoie de o fată care să se înscrie într-un tipar disco/groovy, un hipster iubitor al vieţii de noapte.
Am rugat-o să îi facă o poză fetei, fără ca aceasta să o observe şi să mi-o trimită. Când am văzut-o mi-am spus că “este o greşeală şi nu este ceea ce caut”, însă părea un personaj interesant şi mi-am rugat prietena să vorbească cu ea. Dar, în timp ce noi schimbam mesajele, fata plecase, aşa că a devenit puţin mai complicat. L-a abordat pe barman de la care a aflat că fata venea ocazional în cafenea pentru a citi şi am reuşit să vorbim cu ea într-un final.
Iniţial Agata ne-a spus că nu o interesează să joace într-un film, dar am rugat-o să vadă câteva dintre filemele mele. Mi-a spus că a fost impresionată de “My Summer of Love/Dragoste de-o vară” (2004), apoi a fost curioasă să afle mai multe despre “Ida”. Ulterior a renunţat la toate elementele hipster şi a devenit o tânără foarte serioasă şi perfectă pentru rol, iar după ce am făcut câteva probe pe scene din film cu ea şi cu cealaltă Agata, Agata Kulesza, a hotărât să joace în film.
La Riga, au fost decernate premiile Academiei Europene de Film
Dar poţi spune acum ce căutai?
Da, doar pe cineva interesant în jurul vârstei de 20 de ani (râde copios).
Nu ţi-a fost frică să lucrezi cu cineva care nu avea legătură cu cinematografia?
Nu, cel puţin din punct de vedere al jocului actoricesc. Mi-a fost frică de faptul că nefiind cineva din industrie, poate decide să plece de pe platou în orice moment şi asta ar fi pus întreg proiectul în pericol. Agata o personalitate puternică şi orice face, face pentru că vrea. Iar acum, de exemplu, ar fi putut fi aici, alături de mine promovând filmul în care joacă, însă este plecată într-o vacanţă în jungla peruviană, nu o interesează prea mult să se promoveze. Însă, tocmai acest fel de a fi al ei ne-a făcut să o iubim foarte mult.
Ai filmat în mai multe ţări ale Europei. Unde ţi-a plăcut cel mai mult?
În Marea Britanie când lucrezi cu o echipă locală se întâmplă ca ei să filmeze pentru o altă peliculă, pentru una americană care de fapt se filmează în Pinewood, de cele mai multe ori (o mică ironie a regizorului faţă de faptul că multe dintre filmele americane de succes cu bugete mai mici se filmează în studiourile Pinewood din Marea Britanie – n.a.). Şi e ca şi cum ţi se face o favoare că se implică şi în filmul tău. Sunt profesionişti, au o pasiune şi fascinaţie pentru cinema, însă atunci când vorbeşti cu ei despre filme din trecut constaţi că nu numai că nu le-au vizionat, însă mulţi nici nu au auzit de ele. Au văzut toate filmele posibile produse de studiourile de la Hollywood, însă nu îşi amintesc bine ultimul film european văzut. Bine, exagerez puţin acum, însă cam acesta este spiritul în Marea Britanie acum, dat fiind apropierea lor istorică de producătorii americani de filme.
În Franţa, de exemplu, lucrurile stau mai bine. Am lucrat acolo pentru “La femme du Vème/Femeia din arondismentul 5” (2011) cu o echipă fantastică, care avea toate calităţile tehnice necesare, dar şi o cultură cinematografică extraordinară.
Însă, problema acolo o reprezintă costurile. Este foarte scump să filmezi la Paris şi cred, de exemplu, că pelicula pe care am făcut-o acolo a fost prea scumpă faţă de ce ar fi trebuit să fie. Ar trebuie să existe, în orice filmare, o balanţă între costurile acesteia şi aşteptările (legate de încasări – n.a.) ale producătorilor şi distribuitorilor.
În Polonia, pentru că există o tradiţiei a cinematografiei încă din anii ‘50, oamenii cu care lucrezi sunt extrem de dedicaţi şi, în plus, au ceva ce eu apreciez foarte mult la o echipă – spiritul improvizaţiei în orice situaţie care poate apărea. Şi, cu cât lucrurile sunt mai palpitante şi echipa devine mai exuberantă, ceea ce ajută foarte mult. Condiţiile în care am filmat la “Ida” au fost foarte dificile, însă nimeni nu s-a plâns. Şi când spun dificile nu mă refer la faptul că nu primeam cafeaua la timp, ci la faptul că afară erau -20 de grade celsius, zăpadă, vânt puternic…
Cristian Curus este membru cu drept de vot al Academiei Europene de Film
Câştigători Oscar 2015. Lista completă
Oscar 2015. Drama cu accente comice „Birdman/ Omul pasăre“ a fost marele câştigător al galei Oscar 2015, fiind desemnat Cel mai bun film, în timp ce comedia „The Grand Budapest Hotel/ Hotelul Grand Budapest“ a reuşit să traducă în victorii cele mai multe nominalizări, patru din totalul de nouă.
FOTO Oscar 2015. Cel mai bine îmbrăcate vedete de pe covorul roşu
Gala premiilor Academiei Americane de Film este un eveniment recunoscut pentru eleganţă, stil şi extravaganţă, cele mai cunoscute nume ale industriei de divertisment etalându-şi ţinutele pe covorul roşu.
Cel mai bun actor. Britanicul Eddie Redmayne, în vârstă de 33 de ani, a reuşit să traducă prima nominalizare din carieră într-o victorie, câştigând premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal. Artistul i-a convins pe membrii Academiei Americane de Film cu prestaţia din drama biografică „The Theory of Everythinf/ Teoria întregului“, în care îl interpretează pe astrofizicianul Stephen Hawking.
Drama cu accente comice „Birdman/ Omul pasăre“ a fost desemnat Cel mai bun film. Actorii Julianne Moore şi Eddie Redmayne au triumfat datorită rolurilor principale din „Still Alice“, respectiv „The Theory of Everything/ Teoria întregului“. Actorul J.K. Simmons a câştigat pentru rolul secundar din filmul „Whiplash“, în timp ce Patricia Arquette a triumfat datorită interpretării din „Boyhood/ 12 ani de copilărie“.
VIDEO Câştigători Oscar 2015. Cel mai bun film: Birdman - Omul Pasăre
Cel mai bun film la Oscar 2015 a fost desemnat „Birdman / Omul Pasăre”, drama cu accente comice a regizorului mexican Alejandro González Iñárritu. Cineastul a mai fost premiat şi cu premiul Oscar 2015 pentru Cel mai bun regizor, dar şi cu Cel mai bun scenariu original.
Se încarcă comentariile...
