O tânără violonistă, singura din România selectată în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevă la un liceu din Pitești și având doar 16 ani, violonista Sofia Butaru este singura din România ce a fost selectată în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, una dintre cele mai apreciate orchestre simfonice de pe glob.

Sofia Butaru are 16 ani FOTO arhiva personală
Sofia Butaru are 16 ani FOTO arhiva personală

Selecțiile au durat în total două luni, la ele participând peste 3.000 de concurenți la toate instrumentele, dintre care 1.300 de viori. Dintre cele 1.300 de viori au fost selectați doar 45 de candidați din toată Europa, Sofia Butaru numărându-se printre ei. Iar rezultatele finale au fost anunțate la începutul acestui an.

„Încă de la 12 ani am fost selecționată să particip în cadrul unei orchestre de tineret din Germania în care limita de vârsta era 15 ani. Mi-a plăcut tare mult și de atunci mi-am descoperit pasiunea de a lucra și de a stabili legături și prietenii cu colegii din orchestre. În permanență sunt în contact cu ei. Orchestra de Tineret a Uniunii Europene mi-a atras atenția pentru că audițiile se dau în 27 de țări și sunt selecționați în final 100 membri. Mi s-a părut o provocare și am reușit din prima, mai ales ca nu aveam nici 16 ani împliniți în momentul audiției”, a declarat Sofia Butaru pentru „Adevărul”.

Audițiile s-au desfășurat la Ateneul Român și au constat în interpretarea unui piese de virtuozitate și a 6 pasaje orchestrale impuse. Iar Sofia Butaru, elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, i-a impresionat pe jurați cu talentul și virtuozitatea sa de excepție.

„Am fost acceptată să particip la turneul de vară și anume în perioada 14 iulie-22 august, concerte în 8 țări europene. Din câte știu vom sta in Austria trei săptămâni pentru repetiții zilnice, iar apoi vom călători prin Europa pentru a susține concertele. Prin acest rezultat mi-am demonstrat ca sunt pe drumul cel bun și voi deveni un muzician profesionist mai repede decât mi-am imaginat”, adaugă Sofia Butaru.

Creată acum aproape cinci decenii, în 1976, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene are sediul la Ferrara, în Italia. Membrii petrec în această orchestră de faimoasă la nivel internațional 2-3 ani în medie, iar după aceea 90% dintre ei ajung muzicieni profesioniști.

Iar această reușită a Sofiei Butaru nu este singura de la începutul acestui an. Sofia Butaru a fost selecționată alături de alți violoniști foarte talentați în programul SoNoRo, un proiect ce promovează excelența în performanță. Programul SoNoRo se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Tinerii admişi în urma procesului de selecţie vor avea ocazia să studieze muzica de cameră alături de artişti de talie internaţională şi de profesori de la diferite Universități de Muzică din Europa. La finalul fiecărei sesiuni de lucru, tinerii vor interpreta lucrările studiate în cadrul workshopului, alături de profesorii lor, în concerte special organizate în țară sau în afara țării

„Am început studiul viorii în joacă cu bunica mea la 5 ani”

Mai trebuie precizat că Sofia Butaru a fost, la doar 15 ani, cea mai tânără vioara I din istorie de la Filarmonica Pitești.

„Mă bucură foarte mult reușita ei, ținând cont de faptul că Sofia este cea mai tânără vioara I din istoria Filarmonicii Pitești. Se întâmpla când Sofia avea doar 15 ani. Iată că acum a venit și aprecierea la nivel internațional. Este o mare reușită ținând cont de concurența acerbă. Eu o felicit și îi transmis să rămână la fel de serioasă, implicată și modestă. Mi-ar plăcea ca într-o zi, Sofia să fie concert-maestrul Filarmonicii Pitești”, spune Gabriel Niță, managerul Filarmonicii Pitești.

Mai trebuie spus că talentul Sofiei Butaru a fost remarcat și de Jonathan Tetelman, unul dintre cei mai apreciați tenori de pe glob, cu ocazia unui concert pe care acesta l-a susținut la finalul lunii ianuarie alături de Filarmonica Pitești.

Tenorul Jonathan Tetelman alături de Sofia Butaru FOTO arhiva personală
Tenorul Jonathan Tetelman alături de Sofia Butaru FOTO arhiva personală

Tănăra violonistă de excepție provine dintr-o familie de muzicieni care i-au insuflat de mică pasiunea pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de doar 5 ani. Sofia Butaru a început să studieze vioara la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești încă din clasa I.

„Am început studiul viorii în joacă cu bunica mea la 5 ani. Fiind profesoară de vioară, a știut să îmi transmită dragostea față de acest instrument, ce de la început mi s-a părut foarte atrăgător! Mi se părea o provocare, deși era foarte greu pentru că eram foarte mica și îmi doream să mă joc mai mult. Acum, programul meu de studiu zilnic este de 4-5 ore, am un orar încărcat la școală și mi-as dori să pot avea mai mult timp de studiu. Încerc să le îmbin pe toate cum pot mai bine”, povestește Sofia Butaru.

Tânăra violonistă extrem de talentată a câștigat până acum zeci de premii la competiții de prestigiu din România, Franța, Germania, Austria, Ungaria, Italia, Spania și Statele Unite.

În urma cu doi ani, Sofia Butaru a câștigat trofeul în cadrul unui concurs de interpretare instrumentală la Viena, capitala Austriei, fiind chemată să cânte în gală: „Am interpretat Lăutarul de George Enescu și capriciul 13 de Paganini spre bucuria publicului, piese cu care am avut mare succes!”

Iar Sofia știe deja unde va studia după absolvirea liceului.

„Școala românească de muzică este foarte bună, o să susțin examenul de admitere la Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj și în paralel o sa studiez și la o Universitate de Muzica din Europa”, mărturisește Sofia.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite