Video Cea mai tânără filarmonică din România atrage ca un magnet spectatorii
0Înființată în 2007, Filarmonica Pitești, cea mai tânără din România, atrage constant numeroși spectatori pasionați de muzică de calitate. Iar cel mai recent exemplu e faptul că miercuri 8 ianuarie au fost oameni care au venit încă de la 8 dimineața pentru a își cumpăra abonamente.

Prețul unui abonament anual la Filarmonica Pitești este de 700 lei. Altfel, prețurile pentru perioada ianuarie – iunie sunt de 600 lei (categoria A), respectiv 500 lei (categoria B). Pentru perioada septembrie – decembrie, prețurile sunt de 350 lei (categoria A), respectiv 300 lei (categoria B).
De-a lungul anilor, Filarmonica Pitești a organizat sute de concerte cu casa închisă. În plus, aceasta este și prima filarmonică verde din România, având în plus și propria scenă virtuală.
Pe 30 ianuarie, la Filarmonica Pitești va susține un concert extraordinar Jonathan Tetelman, unul dintre cei mai apreciați tenori de pe glob. În stagiunea 2023-2024, Jonathan Tetelman a debutat și pe scena faimoasei Metropolitan Opera din New York, în rolul lui Ruggero în nemuritoarea ”La rondine”, a lui Puccini.
Prestigiosul cotidian american ”The New York Times” a spus despre Jonathan Tetelman că este ”un star total”.
O medie de un spectacol la 3 zile
”Am reușit prin multe lucruri în premieră să îmbunătățesc activitatea Filarmonicii Pitești, atât artistic, cât și administrativ. Avem practic o medie de un eveniment la 3 zile, an de an. În primul rând, an de an, am avut buget mai mare, am reușit să conving administrația locală că avem nevoie de acest lucru. Apoi, am obținut posturi noi. Atât în orchestră, cât și în administrativ. Am cumpărat o serie de instrumente noi. Am încercat, prin investiții să reducem și cheltuielile viitoare: panouri fotovoltaice, suntem prima filarmonică verde din România, plus iluminat LED. Avem o scenă virtuală, ne pot urmări oameni din toată lumea. Toate investițiile s-au făcut cu bani de la Ministerul Dezvoltării”, a declarat pentru ”Adevărul” Gabriel Niță, manager al Filarmonicii Pitești din februarie 2021.Filarmonica Pitești a avut concerte în cadrul Festivalului George Enescu atât în 2021, cât și în 2023. Urmează și în 2025.

Pe scena Filarmonicii Pitești au fost introduse în premieră concertele pop-rock-simfonice, cu trupe de primă mărimă precum Proconsul, Direcția 5, Voltaj, Holograf, Vița de Vie, Mono Jacks, Bere Gratis și Phoenix. În martie 2024 trupa Iris va susține un concert rock-simfonic pe scena Filarmonicii Pitești.
La ora actuală, Filarmonica Pitești are 57 de angajați.
”În interior, am încercat să fiu o mână de fier în mănușă de catifea. Consider că domeniul este unul sensibil și nu oricine poate reuși să conducă o echipă formată în mare parte din artiști. Noi avem un principiu, pe care îl transmit de fiecare dată. Eu fac tot ce pot pentru ei, iar ei fac tot ce pot pentru instituție. Noi suntem o filarmonică mică față de altele, însă compensăm prin multă implicare a echipei”, mai spune managerul Gabriel Niță.
Anul 2025 va mai aduce două festivaluri în premieră la Filarmonica Pitești, unul de jazz și celălalt de muzică clasică.