Misterul Arthur C. Clarke

Comunicaţiile prin satelit, călătoria în spaţiu, contactul oamenilor cu forme inteligente de viaţă de pe alte planete se numără printre „profeţiile“ celebrului maestru al SF-ului.

La graniţa incertă dintre ştiinţă şi imaginaţie, Arthur C. Clarke şi-a delimitat, în cursul unei lungi cariere, un teritoriu pe care avea să-l investigheze toată viaţa. Convingerea, venită la început din pură intuiţie, că destinul omenirii depinde şi de întâmplări care se petrec dincolo de frontierele planetei Pământ, a stat la baza unei creaţii în care specialiştii au descoperit valenţe profetice. Împreună cu Isaac Asimov şi Robert A. Heinlein, Arthur C. Clarke este considerat unul dintre maeştrii incontestabili ai literaturii ştiinţifico-fantastice.

Deghizate în ficţiune, unele dintre previziunile sale aveau să fie confirmate de viitor. „Nu-mi place să folosesc cuvântul «previziuni»", susţinea el, explicând: „Prefer să le numesc «extrapolări». Alcătuiesc o gamă de posibilităţi în care includ ce se poate întâmpla şi ce sper că nu se va întâmpla. Îl citez mereu pe Ray Bradbury: «Eu nu încerc să prezic viitorul, ci să-l previn»."

Un copil improvizează un telescop

Aselenizarea, comunicaţiile prin satelit şi descoperirea spaţiului extraterestru au fost câteva dintre anticipaţiile pe care le-a făcut într-o vreme în care ştiinţa ajunsese departe, dar nu suficient de departe pentru mintea celui preocupat de invizibil şi paranormal, aşa cum a fost Clarke încă din copilărie.

Născut pe 16 decembrie 1917 în Somerset, Anglia, într-o familie modestă, Arthur şi-a construit primul telescop la 13 ani, când a rămas orfan de tată, dintr-un tub de carton şi nişte lentile. Revistele de popularizarea ştiinţei i-au aprins imaginaţia, iar primele încercări literare n-au întârziat să apară. În adolescenţă, pasionat de universul extraterestru, s-a înscris în British Interplanetary Society, un club de entuziaşti ai SF-ului, convinşi că în viitorul apropiat oamenii vor călători în spaţiu.

Tot în adolescenţă, Clarke a fost recrutat ca membru al unei echipe americane care lucra la un proiect ultrasecret: un radar misterios. Atunci a scris un articol despre satelit pentru revista „Wireless World", un articol care lui personal i-a adus 15 lire sterline, iar industriei, miliarde. Autorul calcula că este posibilă descoperirea unei orbite în spaţiu, la o distanţă de aproximativ 37.000 de kilometri de Pământ, la care un obiect poate rămâne fixat de planetă într-o anumită poziţie, drept pentru care poate fi folosit pentru a emite semnale.

După ce a renunţat la şcoală, din cauza lipsurilor financiare, în 1936 s-a mutat la Londra şi şi-a luat o slujbă de funcţionar. A reuşit să vândă o primă nuvelă şi a scris în câteva săptămâni primul său roman SF, „Against the Fall of Night"/ „Împotriva înnoptării", o ficţiune despre un viitor îndepărtat care avea să fie cunoscută într-o variantă ulterioară, intitulată „The City and the Stars"/ „Oraşul şi stelele".

Autorul petrecuse cinci ani ca instructor în serviciul radar al Royal Air Force, aviaţia militară britanică, la vreme de război. „Sfârşitul copilăriei", roman publicat în 1953, imaginează destinul omenirii după ce Terra e invadată de overlorzi. Astăzi, este una dintre cărţile clasice „cu extratereştri" care ştiu totul despre muritori şi încă ceva în plus. Dacă scriitor era deja, Clarke avea să devină om de ştiinţă abia după absolvirea Facultăţii de Matematică şi Fizică la King's College, Londra.

Într-un hotel se naşte o odisee

Cel pe care Alvin Toffler l-a numit „primul locuitor al casei electronice" a intrat într-o nouă etapă a existenţei în 1956, când a ajuns pentru prima dată în Sri Lanka, cu gândul de a face scufundări pentru a testa imponderabilitatea spaţiului. Fermecat de ţara din Oceanul Indian, n-a mai părăsit-o decât periodic până la moartea survenită în 2008.

Imediat ce a ajuns în Sri Lanka, a înfiinţat o şcoală de scufundări împreună cu un prieten.  În primii ani petrecuţi în Sri Lanka, mergea des la New York. La celebrul Chelsea Hotel, la care pe-atunci puteai da nas în nas cu Arthur Miller şi cu alţi scriitori americani din epocă, a scris „2001. Odiseea spaţială", împreună cu Stanley Kubrick. Acesta din urmă i-a cerut să facă mai întâi un roman şi abia după aceea un scenariu de film.

Potrivit spuselor lui Clarke, în noaptea în care s-au hotărât să scrie scenariul au văzut, din apartamentul regizorului amintit, o farfurie zburătoare. Scriitorul i-a povestit unui jurnalist de la „The Guardian": „Era o noapte frumoasă, cu lună plină. Pe cerul întunecat se mişca o lumină care s-a oprit chiar deasupra noastră. Am verificat în «The New York Times», care publica informaţii despre mişcarea sateliţilor, şi n-am găsit nimic. Ne-am uitat unul la altul. Apoi, oarecum ruşinaţi, am sunat la Pentagon şi cei de acolo au recunoscut că da, a fost un satelit. A trecut chiar pe deasupra capetelor şi bănuiesc că de aceea l-a ratat calculatorul. Totuşi, atunci ni s-a părut un semn bun".

„2001. Odiseea spaţială" a fost un semn mai mult decât bun pentru cariera lui Clarke, care în 1952 devenise deja scriitor profesionist. Romanul său despre călătoria în spaţiu şi evoluţia tehnologiei şi a omenirii deschidea o serie de importanţă capitală în istoria SF-ului, dar şi a secolului XX, aşa cum filmul regizat de Stanley Kubrick a fost o operă de pionierat în sfera efectelor speciale.

„În general, oamenii şi-au imaginat progresele tehnologiei şi le-au descris în literatură. Sunt sigur că omul n-ar fi ajuns pe Lună, dacă n-ar fi existat H.G. Wells şi Jules Verne. Sunt mândru să cunosc câţiva care s-au făcut astronauţi după ce mi-au citit cărţile", spunea scriitorul excentric care, din vila sa din Sri Lanka, înconjurat de computere şi gadgeturi de ultimă generaţie, profeţea că până în 2030 omenirea va intra în contact cu forme inteligente de viaţă de pe alte planete, iar până în 2090 va descoperi secretul... nemuririi.

În 1963, a avut primul atac grav de poliomielită, boală de care va suferi toată viaţa şi care îl va condamna la scaunul cu rotile. În 1975, Arthur C. Clarke a început să realizeze o emisiune de televiziune care avea să devină la fel de celebră ca literatura sa: „Arthur C. Clarke's Mysterious World"/ „Lumea misterioasă a lui Arthur C. Clarke", după care au urmat „Arthur C. Clarke's World of Strange Powers"/ „Lumea lui Arthur C. Clarke. Forţe stranii" şi „Arthur C. Clarke's Mysterious Universe"/ „Universul misterios al lui Arthur C. Clarke".  În anul în care debuta în televiziune, guvernul indian i-a dăruit un satelit.

Faimă şi acuzaţii de tabloid

Premiile şi distincţiile cu care a fost recompensat de-a lungul timpului sunt nenumărate. Printre ele, o mulţime de premii Nebula şi Hugo, recunoaşterea supremă în sfera literaturii SF, Medalia UNESCO şi Medalia Franklin.

În 2000, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat rangul de cavaler. Distincţia trebuia s-o primească încă din 1998, dar ceremonia a fost amânată din cauză că tabloidul britanic „Sunday Mirror" l-a acuzat de pedofilie, afirmând că celebrul scriitor, pe care apropiaţii îl ştiau homosexual, are obiceiul de a plăti băieţei săraci din Sri Lanka pentru servicii sexuale. Clarke a dezminţit acuzaţiile, cotidianul menţionat şi-a cerut scuze public, iar scriitorul nu l-a dat în judecată, ceea ce a stârnit suspiciuni, de altfel, în permanenţă alimentate de traiul solitar al autorului, a cărui căsătorie a durat doar câteva luni şi care, în casa din Sri Lanka, era înconjurat de o armată de valeţi arătoşi.

Guvernul din Sri Lanka i-a acordat privilegiul de a nu plăti impozite, a fost decan la Universitatea din Colombo şi director al unui parc tehnologic.

În 2008, când s-a stins din viaţă, Arthur C. Clarke a lăsat în urmă un vis despre infinitul de dincolo de Pământ şi cărţi care au delectat generaţii, înfierbântând imaginaţia cititorilor de toate vârstele. Printre ele, ciclul „Odiseea spaţială", seria „Rama", „Sfârşitul copilăriei", „Oraşul şi stelele" sau „Fântânile paradisului". Jurnalele scriitorului, cuprinse în multe volume ce stau la loc sigur în aşa-zisele „Clarkives" din Sri Lanka, nu pot fi făcute publice decât la 30 de ani după moartea sa, potrivit voinţei autorului, pentru că în ele se află lucruri „stânjenitoare". 

„Ruşii vor ajunge primii pe Lună"

Într-un interviu realizat în 1963 pentru un episod al emisiunii de televiziune „The Sky at Night"/ „Cerul noaptea", produsă de BBC, Arthur C. Clarke i-a spus realizatorului Patrick Moore că ruşii îi vor învinge pe americanii şi vor aseleniza înaintea lor. Scriitorul a susţinut că evenimentul va avea loc în 1967, probabil la împlinirea a 50 de ani de la Revoluţia din Octombrie, sau, oricum, înainte de 1979. Americanul Neil Armstrong a fost primul care a păşit pe Lună, la 21 iulie 1969.  Rusul Iuri Gagarin fusese primul cosmonaut ajuns în spaţiu, în aprilie 1961.

"S-ar putea ca tragedia cea mai mare din istoria omenirii să fie deturnarea moralei prin religie."
Arthur C. Clarke
scriitor

"Limitele posibilului nu pot fi definite decât dacă treci dincolo de ele, spre imposibil."
Arthur C. Clarke
scriitor

„Ultima teoremă" începe în Sri Lanka

„Aşadar, în sfârşit, îl întâlnim pe acest Ranjit Subramanian, cel a cărui lungă şi remarcabilă viaţă reprezintă subiectul acestei cărţi. Pe vremea aceea Ranjit avea şaisprezece ani, tânăr student la principala universitate din Sri Lanka, în Colombo, şi era chiar mai plin de sine decât băieţii obişnuiţi de şaisprezece ani. Era sfârşitul semestrului şi, la cererea tatălui său, făcuse o lungă călătorie din Colombo de-a curmezişul insulei Sri Lanka până în districtul Trincomalee, unde tatăl lui avea onoarea de a fi preotul principal în templul hindus numit Tiru Koneswaram. De fapt Ranjit îşi iubea foarte mult tatăl. Aproape întotdeauna era bucuros să-l vadă. De data asta însă ceva mai puţin, întrucât Ranjit avea o idee clară despre ceea ce voia să discute cu el respectabilul Ganesh Subramanian. (...) Templul îi adusese tatălui său un scop în viaţă, un statut şi o carieră prosperă, ceea ce era bine. Însă de asemenea îl încurajase pe bătrân în speranţa deşartă că fiul lui îi va călca pe urme. Asta nu avea să se întâmple. Încă de mic, lui Ranjit îi fusese imposibil să creadă în complexul panteon hindus de zei şi zeiţe, unii cu diferite capete de animale şi un număr neobişnuit de mâini, ale căror figuri sculptate împodobeau pereţii templului."

*(Fragment din „Ultima teoremă", de Arthur C. Clarke şi Frederik Pohl, ultima scriere a marelui scriitor de literatură SF. Romanul a apărut recent în seria de autor Sir Arthur C. Clarke, publicată de Editura Nemira)