Mănăstirea salvată de visul premonitoriu al Elenei Ceauşescu
0La Ostrov minunile n-au încetat niciodată. Insula însăşi este „născută“ din graţie divină, iar icoana făcătoare de minuni a schitului îndeplineşte de secole dorinţele creştinilor smeriţi. Cea mai veche mănăstire de maici de la noi, Schitul Ostrov este împodobit cu frumuseţile naturii, dezmierdat de binefacerile credinţei şi abundă în legende păstrate din moşi-strămoşi.
Insula Ostrov este singura locuibilă de pe cursul Oltului, iar schitul este cel mai vechi schit de măicuţe din ţară. Primii care s-au aciuat aici au fost câţiva călugări sihaştri, pe la începutul secolului al XIV-lea. Ei au ridicat o bisericuţă din lemn şi şi-au făcut colibe atât pe insulă, cât şi pe ambele maluri ale Oltului.
Un secol mai târziu, mănăstirea este părăsită şi ajunge în paragină. Motivele nu sunt cunoscute, dar se crede că vreun incendiu sau vreo invazie au alungat călugării. Descoperită de domnitorul Neagoe Basarab, acesta o rezideşte în jurul anilor 1520-1521, de această dată din piatră. Astfel, mănăstirea dintre ape, cum îi mai zic localnicii, revine la viaţă, de data aceasta ca lăcaş pentru călugăriţe.
În anii 1979-1980, când s-a început construirea barajelor hidroelectrice de pe râul Olt, întreaga insulă, cu tot ce era pe ea, a fost la un pas să fie înghiţită de ape. Călugării de la Cozia şi preoţii Vâlcei s-au rugat de Elena Ceauşescu să salveze mănăstirea şi parcul dendrologic, dar ea a refuzat.
Citeşte aici ce fapt ciudat a determinat-o, până la urmă, pe Elena Ceauşecu, să salveze insula şi mănăstirea.