Lucian Boia

Istoricul Lucian Boia, căruia îi va apărea în curând cartea „Balcic. Micul paradis al României Mari“, va fi invitatul lui Cezar Paul-Bădescu la Adevărul Live de mâine, de la ora 15.00.

Noua carte a istoricului Lucian Boia, „Balcic. Micul paradis al României Mari“, publicată de Editura Humanitas, va putea fi găsită în librării de la jumătatea lunii februarie. „Adevărul“ vă prezintă, în exclusivitate, un fragment din acest volum.

Balcicul feminin… şi feminist

de Lucian Boia

Toată lumea se simte în largul său la Balcic, dar parcă femeile în şi mai mare măsură decât bărbaţii. E o lume a libertăţii, şi cum în lumea de dincolo de Balcic, în lumea considerată „normală“, îngrădirile sunt mai accentuate pentru femei, cu atât mai mare e pentru ele, aici, senzaţia de libertate. Într-un fel, la Balcic, loc al unui nou început, se rescrie contractul social, într-o versiune ceva mai favorabilă părţii feminine.

Începând cu eliberarea corpului, scăpat de sub imperiul convenţiilor curente. Şi cu multiplele senzaţii, mai acut resimţite de corpul şi spiritul feminin. Din Jurnalul lui Jeni Acterian (Balcic, 1 iulie 1937)1: „Sunt aici de 4 zile. Am o odaie mică cu un smochin uriaş în faţa ferestrei dinspre mare. Când ridic capul de pe pernă, văd marea şi cerul prin crengile smochinului… Balcicul este, după cum atât de mult se spune, minunat de frumos… Am avut şi voi continua probabil să am câteva bucurii. Mai întâi marea. Culorile, mirosul, valurile mării. Căldura mării. Miracolul mării. Apoi bucuria de a umbla toată ziua aproape goală. Instinct de animal, probabil: grozav mă complac goală.“

Prea multă sensibilitate poate conduce şi în direcţia opusă. Pentru Alice Voinescu (profesoară de estetică şi istoria teatrului la Conservator) este o experienţă angoasantă: „Balcicul e distrugător. Nu sfătuiesc pe oameni cu nervi ascuţiţi să vină aici. Orientul dizolvant. Te bântuie prea mult moartea.“2

Puterea simbolică are la Balcic o dominantă feminină. Regina e spiritul tutelar al locului, regina rămasă fără regat, care şi-a plăsmuit aici micul său regat ideal, la graniţa dintre pământul oamenilor şi paradis. Cecilia Cuţescu-Storck sau Eliza Brătianu, fiecare în felul său, sunt şi ele prezenţe feminine de vârf. Şi Cella Delavrancea, desigur. Şi cu atât mai mult, sora ei, Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitecta care a inventat „noul Balcic“, cu grija constantă de a nu-l deranja, în fapt, de a-l continua, pe cel vechi; Balcicul a devenit astfel singurul loc din România anilor 1930 unde o femeie arhitect s-a impus cu autoritate şi a creat un stil.

Simţind potenţialul feminin, sau „feminist“, al oraşului de pe Coasta de Argint, Ortansa Satmary, soţia pictorului şi sora Ceciliei Cuţescu-Storck, dar mai presus de orice feministă militantă, s-a văzut o clipă în postura de primar al Balcicului. În 1929, femeile au căpătat dreptul de a alege şi de a fi alese în administraţia locală. Cu o femeie primar, Balcicul şi-ar fi arătat încă o dată singularitatea. Mai departe de intenţie, nu s-a putut merge. La o reuniune feministă, Ortansa Satmary explica eşecul arătând „cum era să fie chemată în postul de primar al Balcicului şi cum a fost împiedicată, pentru că nu era înscrisă în nici un partid“ (se va consola, fiind aleasă consilieră a Sectorului Albastru din Bucureşti şi membră a Delegaţiei permanente a Capitalei).3

Pe când îşi plănuia candidatura la Primărie, a avut o întrevedere, chiar la Balcic (în ziua de 21 octombrie 1929), cu regina Maria. Tocmai se declanşase scandalul Regenţei. Maria se simţea îndepărtată de la treburile ţării, mai mult ca oricând. Notează în jurnal: „Am primit-o pe doamna Satmary, marea feministă. Şocată de felul cum am fost tratată, ia aceasta ca o insultă personală la adresa femeilor în general. I-ar plăcea să fie aleasă primar al Balcicului, astfel încât să fie capabilă de a face ceva bun pentru locul pe care amândouă îl iubim.“4 Pentru Ortansa, dacă până şi o regină, şi încă una de talia reginei Maria, era tratată condescendent de guvernanţii ţării, acesta era un semn că femeile nu mai puteau rămâne cu braţele încrucişate.

Feministă este şi Cecilia Cuţescu-Storck, mai puţin activă în mişcare decât sora ei, pentru motivul că are o altă ocupaţie principală. Când vine la Balcic, Agatha Grigorescu-Bacovia pe ea o caută în mod special; au o nesfârşită discuţie până în zori, pe faimoasa terasă a pictoriţei. Şi o aude cum „susţine cu ardoare că femeia se poate înălţa pe culmi superioare în toate domeniile şi de aceea ea merită egalitate de fapt şi de drept cu tovarăşul de viaţă“.5

Până şi atât de eficientul primar George Fotino e „încadrat“, în tot ce întreprinde, de două femei „puternice“: regina Maria şi Eliza Brătianu.

Pictoriţe sunt nenumărate la Balcic. Plasate însă de regulă mai jos decât confraţii bărbaţi în ierarhia (până la urmă imaginară) a valorilor artistice. Se va petrece probabil şi în această privinţă o revizuire, este deja în curs. Câteva nume: Cecilia Cuţescu-Storck, încă o dată; Rodica Maniu (soţia lui Samuel Mützner), Nutzi Acontz, Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, Micaela Eleutheriade, Magdalena Rădulescu…

Luciei Dem. Bălăcescu i-ar fi fost greu să treacă neobservată; se vede că nici nu urmărea aşa ceva. „Era pretutindeni – notează Mircea Berindei. O întâlneam zilnic, îi recunoşteam de departe bereta aşezată pe ceafă, bretonul dat pe ochi, sau, înainte de a o vedea, îi auzeam glasul. Apărea apoi de după colţul unei uliţe, înarmată cu şevaletul, cu scăunelul pliant şi cu pânzele, însoţită de câţiva confraţi, şchiopătând, vorbind tare, vorbind mereu.“6 Pictează cum are chef, prea puţin preocupată de „asemănare“. Jeni Acterian îi serveşte de model în vara anului 1938: „Pozez în fiecare după-masă la Lucia D. Bălăcescu. Port un ilic verde pe un fel de bluză rusească reiată alb şi mov. Îmi leg în păr o bandă de fular verde şi stau cu bărbia rezemată în palmă. Aşa bronzată cum sunt, verdele îmi stă teribil de bine. Păcat că Lucia D.B. pictează pe oricine după chipul şi asemănarea ei.“7 Pictoriţa vine des la Balcic, unde îşi cumpără în 1936 şi o casă.8 Ceea ce n-o împiedică să mărturisească că nu prea îi place Balcicul: „teatral, prea pitoresc“. Nu suntem obligaţi să o şi credem! Pare, dimpotrivă, destul de fidelă locului. În vara anului 1938 ea este cea care se îngrijeşte de organizarea unei expoziţii a pictorilor aflaţi în acel moment la Balcic. Cu preocuparea de a include pictoriţele aproape la paritate cu pictorii (printre numele mai cunoscute: Cecilia Cuţescu-Storck, Rodica Maniu, Micaela Eleutheriade…); şi tot ea publică în ziarul Le Moment un articol privitor la acest eveniment artistic, în care pune în prima linie tocmai creaţiile feminine.9

Privind picturile „feminine“ ale Balcicului şi fără a cădea în generalizări, dat fiind că fiecare artistă îşi are propria personalitate, se poate constata, în destule cazuri, un plus de libertate în raport cu caracteristicile dominante ale picturii „masculine“ (se vede din plin la Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, Micaela Eleutheriade, Magdalena Rădulescu…). Pictoriţele sunt mai îndrăzneţe, nu se sfiesc să „ia distanţă“ în raport cu realitatea înconjurătoare. Sunt mai capricioase, jucăuşe adesea, uneori maliţioase. Mai dispuse, fără exces, dar şi fără reticenţe, la atitudini de ruptură, de avangardă. S-ar zice că la Balcic au reuşit să-şi cucerească libertatea în mai mare măsură decât bărbaţii!

1. Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit, 1932–1949, ediţia a II-a, Humanitas, Bucureşti, 2008, pp. 165–166.
2. Alice Voinescu, Jurnal, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, p. 110 (18 iulie 1937).
3. Dimineaţa, 8 ianuarie 1930; vezi şi Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu şi antologie de texte (1929–1948), Editura Polirom, Iaşi, 2006, pp. 34 şi 108.
4. Regina Maria, Jurnal, vol. 172, f. 119.
5. Agatha Grigorescu-Bacovia, Terase albe (Proză marină), Bucureşti, [1938], pp. 105–106.
6. Mircea Berindei, Paravanul veneţian, op. cit., p. 46.
7. Jeni Acterian, op. cit., pp. 216–217 (27 august 1938).
8. Doina Păuleanu, Balcicul în pictura românească, op. cit., pp. 260–261. O descriere detaliată, făcută chiar de pictoriţă: „Casă de locuit de zid, compusă din patru camere de locuit, bucătărie, o sală şi atenanse; lumină electrică instalată. Cu terenul aferent, în suprafaţă de circa 500 m.p., amenajat în formă de terasă, pavat cu lespezi. Cu pomi fructiferi. Situată în plin centru al oraşului, având o poziţie dominantă şi cu vedere asupra mării, portului şi cartierului tătăresc, pe un orizont vast. Împrejmuirile cu zid de piatră şi fier forjat“ (M.A.E.-A.D., 71/Tratatul de la Craiova, vol. 45, ff. 77–78). Şi Micaela Eleutheriade îşi cumpără un teren, pe care construieşte în 1936 o casă şi un garaj. (M.A.E.-A.D., 71/Tratatul de la Craiova, vol. 46, ff. 43–44).
9. Lucie Dem. Balacesco, „Exposition des peintres actuellement à Balcic“, în Le Moment, 24 august 1938.

(Fragment din volumul „Balcic. Micul paradis al României Mari“ de Lucian Boia, care va apărea la Editura Humanitas)