INTERVIU Victor Rebengiuc: „Dacă în toată cariera l-aş fi jucat numai pe Moromete, tot aş fi fost mulţumit toată viaţa“
0
Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la apariţia primului volum al uneia dintre cele mai importante capodopere a literaturii române: „Moromeţii“. Ecranizarea a fost realizată de Stere Gulea, în 1987, cu Victor Rebengiuc în rolul principal. Actorul povesteşte, în monografia „Victor Rebengiuc. Omul şi actorul“, despre ce a însemnat acest rol în cariera sa.
Muzeul Naţional al Literaturii Române vernisează marţi, 7 iulie, expoziţia „Moromeţii 60” şi proiecţia ecranizării romanului în regia lui Stere Gulea, film realizat în 1987. Proiecţia va fi precedată de o dezbatere la care vor participa academicienii Eugen Simion şi Nicolae Breban, actorii Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Mitică Popescu, operatorul Vivi Drăgan Vasile, profesorul Lucian Chişu şi scriitorul Ioan Groşan. Moderator va fi conf. univ. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române.
În monogrofia "Victor Rebengiuc, omul şi actorul" , de Simona Chiţan, Mihaela Michailov ( Editura Humanitas, 2008), actorul povesteşte culisele rolului care a marcat cinematografia românească.
Sunteţi asociat cu Moromete, un personaj frust, cu o viclenie tăioasă, cu o ironie care îi animă cele mai banale replici. Cum aţi reacţionat când v-a propus Stere Gulea să-l jucaţi în "Moromeţii"?
Victor Rebengiuc: Nu m-am văzut nici o clipă în acest rol, pentru că familiarizarea mea cu viaţa la ţară se făcuse, mai degrabă, prin poveşti. Am fost crescut la oraş şi n-am avut rude la ţară, aşa că prototipul ţăranului român, sintagma asta demonetizată, era pentru mine extrem de vagă.
Cum să dau viaţă eu unui prototip? Am luat cartea, am citit-o şi recitit-o de câteva ori. Descopeream o altă lume, pe care încercam din răsputeri s-o înţeleg. Cartea m-a fermecat, m-a cucerit de prima dată când am citit-o. Atunci nu mi-a trecut prin cap că l-aş putea juca pe Moromete. Era o lume în care nu mă vedeam.
Când mi s-a dat rolul ăsta, m-am speriat şi am fugit acasă la Bucureşti. Nu-mi plăcea că trebuia să stau la Alexandria, la vreo 80 de kilometri de locul de filmare. Stăteam într-un hotel îngrozitor, era teribil de cald, în jur roiau muşte, ţânţari. Mi se părea că nu o să rezist, de aceea am dat bir cu fugiţii. În final, am fost convins să mă întorc şi bine am făcut. S-a hotărât să stau la Bucureşti şi să fiu luat în fiecare dimineaţă de aici. După ce m-am întors, mi-am schimbat optica asupra personajului. Mi-am zis că important era ceea ce stătea în spatele lui Moromete, problemele cu care se confrunta. Am uitat de faptul că este ţăran. Când mi-am pus pălăria aia pe cap şi am intrat în ograda casei din comuna Talpa, judeţul Teleorman, când am văzut salcâmul ăla în care era ascunsă o întreagă lume, totul mi-a devenit foarte drag şi foarte familiar. Nu ştiu cum e un ţăran, aşa că am să uit că este vorba de un ţăran. Am să joc numai un om care are probleme.
Necazurile lui Moromete cu familia, cu recolta, cu „fonciirea“, cu Nilă, cu Paraschiv, cu Catrina, cu Bălosul, cu salcâmul. Sunt problemele unui om şi ele trebuie rezolvate. Am uitat cu desăvârşire că Ilie Moromete este prototipul ţăranului român. Cuvântul ăsta mă speria pe mine foarte tare.
Dorel Vişan şi Victor Rebengiuc în "Moromeţii"
Poate o să apară şi cineva care o să ştie să-l facă aşa. Mărturisesc că eu nu am ştiut cum este acest prototip. L-am jucat cum am ştiut eu mai bine pe Ilie Moromete – un om cu o familie grea şi cu probleme. M-am gândit, când l-am făcut pe Moromete, şi la bunicul meu, care avea un fel de hâtroşenie. Multe situaţii din film erau asemănătoare cu cele în care îl văzusem pe el. Bunicul nu era ţăran, dar era prima generaţie venită la oraş, un fel de Paraschiv. Am făcut din Moromete un personaj pe care-l iubesc. Dacă în toată cariera l-aş fi jucat numai pe Moromete, tot aş fi fost mulţumit toată viaţa. Da, mi-e drag să-mi amintesc de Moromeţii lui Gulea.
Moaca lui Moromete vorbeşte şi atunci când nu scoateţi o vorbă. E resemnată, pleoştită, zeflemitoare, caldă, o moacă pe care n-ai cum s-o uiţi.
Eu nu joc cu machiaj. În Moromeţii mi-am lăsat mustaţă şi m-am tuns mai scurt. Arătam şi eu ca ţăranul român.
Am construit personajul din interior. Dacă izbuteşti să intuieşti gândurile şi starea lui, lucrurile astea se transmit şi pe chip şi capeţi trăsăturile personajului, asta pentru actorii care practică genul ăsta de teatru, de interiorizare. Pentru ceilalţi, care se machiază ca să arate ca personajul, nu este nevoie de acest gen de abordare.
Cum v-aţi înţeles cu sătenii din Talpa în timpul filmărilor?
Legătura care s-a creat între noi a fost foarte frumoasă. Într-un fel, devenisem de-al locului. Am stat în
casa aceea de la Talpa mai bine de două luni, purtam costume populare, nu mai era nici o deosebire între noi, actorii, şi sătenii din jur. Toţi ne considerau de-ai lor, de-acuma eram săteni ca şi ei, doar aveam o casă acolo şi deveniserăm vecini. Când au văzut filmul prima dată, sătenii au fost înnebuniţi să se recunoască pe ecran. De fapt, ei nu au urmărit nici o clipă filmul propriu-zis, ci aşteptau cu sufletul la gură să se vadă pe ei înşişi, pentru că aproape fiecare apărea la un moment dat. Am fost extraordinar de surprins în timpul filmărilor de faptul că mulţi dintre localnici ştiau cartea aproape pe dinafară, puteau să spună pe de rost pagini întregi cu secvenţele care le plăcuseră lor. Mi-a făcut mare plăcere să constat lucrul acesta.
V-aţi întors, după 20 de ani, împreună cu regizorul şi cu alţi actori, în sat. Câtă răbdare a avut timpul cu Talpa?
Operatorul Vivi Drăgan Vasile a filmat reîntoarcerea noastră în sat pentru documentarul care apare pe DVD ca un bonus la filmul propriu-zis. M-am întors în sat împreună cu regizorul, cu Vivi Drăgan, cu Luminiţa Gheorghiu şi cu Marius Badea, cel care l-a jucat pe copilul Niculae Moromete. Marius e acum tată de familie, om de afaceri. Strada pe care e casa în care am filmat se numeşte acum Moromeţii. Am reîntâlnit-o şi pe Anica – o săteancă pe care o salutam în film, care şi-a adus cu drag aminte de noi. Totul respira parcă acelaşi aer. Am rememorat scena tăierii salcâmului, discuţia din „Poiana lui Iocan“, plecarea lui Niculae. Fraza rostită de mine în căruţă, într-o dimineaţă ceţoasă – „Niculae, unde mergem noi, domnule?“ –, a strâns tot timpul care a trecut peste noi într-o singură clipă. Moromeţii a devenit o parte din sătenii din Talpa.
Moromeţii
Regia: Stere Gulea
Cu: Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Gina Patrichi
Se încarcă comentariile...
