Exclusiv INTERVIU Mihai Mitrică, director fondator Anim’est: „Animafilm este precum o clădire avariată: e mai sigur și mai ieftin să o dărâmi și să o construiești de la zero“
0Director fondator al Festivalului Anim’est, Mihai Mitrică este unul dintre numele de referință ale animației românești contemporane. Mihai curatoriază programe de film de animație pentru diverse festivaluri internaționale, promovează filmul românesc la piețe de film precum Annecy sau Clermont Ferrand, a fost invitat ca membru al juriului la zeci de festivaluri, dar și lucrează cu unii dintre cei mai în vogă animatori și regizori din România, în calitate de producător, prin studioul Safe Frame. Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, acesta vorbește despre provocările și satisfacțiile pe care le-a adus festivalul, dar și despre situația animației din România.
„Weekend Adevărul“: Ne apropiem cu pași repezi de Anim’est 2024, ediția cu numărul 19. Cum a apărut ideea acestui festival?
Așa este, în perioada 4-13 octombrie va avea loc ediția cu numărul 19 al Anim’estului din acest an, care se va desfășura în peste șapte locații din București, cinematografe și locații alternative. Ideea a apărut în 2005, când aveam câțiva prieteni care făceau animație și nu aveau unde să le proiecteze. Pe atunci nu existau nici festivaluri de film prea multe. Era TIFF-ul la Cluj și DAKINO în București, cam atât. Apoi am ajuns în 2005 la un festival de animație în Cehia, care a fost cumva factorul declanșator al Anim’est.
Cum ați descrie impactul și importanța Anim’est în peisajul cultural românesc și internațional?
De 19 ani, Anim’est a rămas un eveniment unic atât prin conținutul curatoriat, cât și prin apropierea de publicul atât de fidel festivalului. Evenimentul a depășit de mult statutul de festival de film și a devenit un eveniment urban al orașului București. Pe plan internațional și-a câștigat reputația prin calitatea selecției precum și prin calitatea tehnică a proiecțiilor. An de an, numărul regizorilor și producătorilor care ajung la București a crescut simțitor, astfel că anul trecut am avut un record de oaspeți străini, peste 150. Mulți dintre ei spun că la București au avut cea mai bună proiecție a filmelor lor. De altfel, Anim’est e singurul festival din România care este pe lista Academiei Americane de Film, care propune câștigătorul pe lista lungă a Premiilor Oscar de scurtmetraj de animație.
Sala plină, țelul oricărui festival
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat de-a lungul timpului?
Au fost două mari provocări. Prima, de natură financiară și cea de-a doua, de natură artistică. Peste tot în lume există preconcepția că filmul de animație este pentru copii. Am reușit, în decursul celor 19 ani, să educăm publicul astfel încât, în prezent, să nu mai avem această problemă.
Dar cele mai mari satisfacții pe care le-ați avut?
Întotdeauna când vezi sălile pline din timpul festivalului știi că ai făcut ceea ce trebuie și publicul te răsplătește. Când Anim’est se întâmpla la cinematograful legendar „Patria“ și vedeai în sală peste 1.000 de oameni pentru un film independent de animație, era o imensă satisfacție.
Din lumea lui Geppetto
Ediția din acest an pune în lumina reflectoarelor filmul de animație italian. Care sunt filmele ce nu trebuie ratate, din perspectiva directorului festivalului?
Este o retrospectivă gândită de mult timp și acum am reușit să o punem pe picioare, cu sprijinul Institutului Italian din București. De neratat este filmul „Allegro Non Troppo“ al marelui regizor italian de film de animație Bruno Bozetto, dar pe lângă acesta, două programe de scurtmetraje curatoriate de către Andrea Martignoni, un prieten al festivalului și unul dintre cei mai buni sound-designeri din Europa.
Ce alte surprize vor exista în cadrul ediției din acest an?
În primul rând filmele, toate în premieră în România, iar în al doilea rând, invitații veniți din toate colțurile lumii. Din Japonia, Argentina, Australia și Statele Unite ale Americii, invitați speciali din industria animației vor veni la București. Unul dintre ei, o legendă a animației japoneze, Koji Morimoto.
Cele două fețe ale animației române
Anim’est și-a asumat încă de la început un rol important în sprijinirea animației autohtone. Cum ați descrie animația contemporană românească?
Începând cu 2006, calitatea și cantitatea de filme de animație românești au crescut simțitor. Dacă la cea de-a doua ediție am avut două-trei filme românești, astăzi primim pentru selecție în jur de 30-40. Sprijinirea animației autohtone a fost unul dintre scopurile principale ale festivalului încă de la început.
Anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la înființarea Studioului Cinematografic Animafilm. Deși acesta există încă, sub tutela Ministerului Culturii, practic e inactiv de foarte multă vreme. Credeți că mai există vreo șansă de revitalizare a acestui brand care se identifică cu perioada de glorie a animației românești?
Despre Animafilm s-au scris multe. A fost un studio legendar care a pus bazele animației românești. A fost practic leagănul animației românești, unde au crescut și învățat toți cei care au făcut film de animație în țara asta înainte de 1989. Însă nu cred că există o șansă de revitalizare a Animafilmului. Dacă vreți o comparație, este aceea a unei clădiri avariate pe care e mai bine, mai sigur și mai ieftin, să o dărâmi și să o construiești de la zero. Cred că este singura soluție pentru a renaște Animafilmul.
Animația, cu capitala la București pentru o săptămână
Peste 350 de filme de scurt şi lungmetraj din întreaga lume, grupate în 90 de proiecții, sunt incluse anul acesta în programul Festivalului Internațional de Animație Animest (4-13 octombrie). Aventura urbană începe anul acesta cu „Memoir of a Snail“, câștigătorul Cristalului la Annecy, o dramă regizată de Adam Elliot, laureat cu Oscar – o poveste despre traume și cum le facem față, spusă cu mult umor și autenticitate.
Fanii regizorului Jonathan Hodgson, unul dintre cele mai mari nume ale animației contemporane, nu ar trebui să rateze Retrospectiva dedicată lui: 12 scurtmetraje ale sale, printre care „Dogs“, „Feeling My Way“, „The Man with Beautiful Eyes“, dar și emoționantul „Save the Children – Mariupol: Margarita’s Story“ (2023).
Ediția de anul acesta pune în lumina reflectoarelor filmul de animație italian, continuând astfel o îndelungată tradiție de retrospective anuale dedicate țărilor care au stabilit de-a lungul timpului borne importante în cinematografie – atât cu lungmetraje, cât și cu scurtmetraje. Din Italia vin șase scurtmetraje clasice, printre care și „Dedalo/Labyrinth“ (1976) și „Le città invisibili/Invisible Cities“ (1998) ale regizorului Manfredo Manfredi, unul dintre reprezentanții Epocii de Aur a animației italiene, dar și o selecție de 10 titluri reprezentative pentru animația italiană contemporană, toate lansate în ultimii trei ani.