INTERVIU Ligia Podorean-Ekström: „Nu am rămas cu bani în urma căsătoriei cu  scriitorul suedez, însă am rămas cu prestigiul său”

0
0
Ligia Podorean a fost căsătorită cu Per Olof Ekström, autorul faimosului roman ecranizat „Nu a dansat decât o vară"
Ligia Podorean a fost căsătorită cu Per Olof Ekström, autorul faimosului roman ecranizat „Nu a dansat decât o vară"

Artista Ligia Podorean-Ekström, stabilită în Suedia prin căsătoria cu celebrul scriitor suedez Per Olof Ekström, autor al cunoscutului  roman ecranizat „Nu a dansat decât o vară”, povesteşte cum s-a hotărât, în 1977, să nu fugă din România comunistă, ci să plece măritată din ţară.

  • „Tot ce am făcut a fost numai pentru alţii”, mărturiseşte Ligia Podorean-Ekström, care a împlinit 87 de ani, fiind sărbătorită, recent, în Suedia, pintr-o expoziţie retrospectivă la galeriile ICR Stockholm, care a inclus în jur 100 de acuarele. Artista, de formaţie arhitect, are o carieră de peste jumătate de veac, atât în România, cât şi în Suedia. În 1977 s-a stabilit în Suedia, după ce a devenit soţia a scriitorului suedez Per Olof Ekström (1926 -1981), autor al neuitatului roman „N-a dansat decât o vară”. Ligia Podorean povesteşte, în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul”, despre povestea întâlnirii cu scriitorul suedez. Romanul lui Ekström a  fost ecranizat, iar  filmul cu titlul omonim din anul 1951, realizat de regizorul Arne Mattsson, cu actorii Folke Sundquist şi Ulla Jacobsson în rolurile principale, a obţinut, în 1952, trofeul Ursul de Aur la Berlinală şi Premiul pentru Cea mai buna muzică la Cannes. „Ce stranie urzeală ia naştere atunci când făpturile astea se întâlnesc şi apoi se despart din nou. Unele flăcări se sting, altele tâşnesc. Uneori două scântei mici, facute una pentru cealaltă, se întâlnesc şi fac să se nască o vâlvâtaie mare şi limpede”, scria, în roman, scriitorul Per Olof Ekström, care a învăţat limba română, a scris despre Nicolae Ceauşescu şi a murit în România în 1981, în timp ce soţia sa se afla în Suedia. „Nu am rămas cu bani în urma lui Per Olof Ekström, faimosul scriitor suedez, dar am rămas cu prestigiul său”, mărturiseşte artista.

„Weekend Adevărul”: Când aţi început să desenaţi, v-a atras acuarela din copilărie?

Ligia Podoren-Ekstrom: De când eram mică, la Sebeşul de Sus…Am început de la 12 ani, lucram acuarelă pe banca a treia de lânga geam. Toată lumea mă ruga să fac floricele şi căsuţe pentru iubiţii lor. Am mers la liceu şi doamna de desen mă aprecia foarte mult şi, bineînteles, luam numai nota 10.

Alături de mama sa (centru)

Ligia Podorean

Aţi fost trei fete în familie…

Da, am avut două surori mai mici, prima se numeşte Mioara Nicoleta care e la Sângeorgiu de Pădure, profesoară de limba română, care a fost căsătorită cu un preot. Şi mai am o soră, Iulia, cu şase ani mai mică decât mine. S-a căsătorit cu primul ei amor, un profesor de sport, Mircea Rotărescu. Soră-mea, Iulia Rotărescu, a fost unul dintre antrenorii echipei naţionale de gimnastică timp de şase luni, după ce Bela Karoly a fugit din România în Statele Unite în 1981.  Sora mea, Iulia, s-a căsătorit a doua oară, după moartea primului soţ şi s-a stabilit în Elveţia. Din 1988 în 2000 a antrenat şi echipa naţională de gimanastică a Elveţiei. Are un fiu, Radu, stabilit cu soţia  Ruxandra şi cele două fiice în Suedia, care sunt acum ca şi copiii mei.

Aţi moştenit talentul de la cineva din familie?

Nu ştiu cui semăn. Am avut o copilărie şi adolescenţă idilică între dealurile Sebeşului. Mămica era din Sebeşul de Jos, tăticul din cel de Sus, a trecut dealul şi şi-a luat nevastă. Mergeam la baluri de la noi până la Turnu Roşu. Mama era învăţătoare, iar tăticul era notar. Am mai avut o mătuşă fabuloasă, sora lui tata, Victoria. Am trăit o copilărie zbuciumată. Tatăl meu nu era legionar, era naţional-liberal de-al lui Brătianu. Din cauza asta a fost deţinut şi trimis la canal, închis doi ani. A stat într-o celulă mica, legat de un scaun şi de deasupra îi curgea apă, cu picătura, în cap, aşa a făcut cancer la plămâni, A murit, liberal, la 56 de ani. Tatăl meu a fost un om formidabil, din cauza dosarului său era să nu intru la Arhitectură la Bucureşti. S-a rezolvat în cele din urmă. Am făcut arhitectura timp de şase ani jumătate.

Localnici din Sebeşul de Sus, în vremea copilăriei artistei

localnici din Sebesul de Sus interviu Ligia Podoream

Prima dragoste, la Iaşi

Când v-aţi îndrăgostit prima dată?

 Eu m-am măritat cu prima mare iubire, Adrian Dolinescu. Eu eram în anul I, el era în anul al III-lea când ne-am îndrăgostit. Era cel mai frumos bărbat din facultate, eu eram o puştoiacă sălbatică venită din Ardeal care nu avusese niciodată un prieten şi care nu ştia nici ce înseamnă un sărut. Şapte ani am vorbit cu el. Ligia mea e o floare rară care s-a ridicat deasupra, unde nu suflă vântul rău al secolului XX. Floarea asta am luat-o cu mine şi o s-o păstrez toată viaţa”, mi-a spus el. El era moldovean din Bacău, tatăl lui a fost judecător. În 1959 m-am măritat cu el şi l-am urmat la Iaşi.

Naşă de cununie, alături de primul soţ, Adrian (stânga), marea ei dragoste 

Alaturi de primul sot Adrian

Când aţi început să fiţi cunoscută?

Am început să fiu cunoscută de când eram la Iaşi, prin 1960. Prima expoziţie de la Iaşi, am făcut-o, în cadrul Palatului Culturii. Le-au plăcut lucrările mele pictorilor ieşeni de valoare, m-au ales să particip la o expoziţie de grup din Moldova. Am avut patru lucrări incluse în această expoziţie mare în care erau numai pictori, eu fiind o arhitectă care făcea acuarelă. Atunci a apărut şi prima cronică în „Scânteia”.

Sotul meu a întrebat: „Cine e Ligia Podorean?”, când a apărut numele meu de fată în articol. Îi părea rau ca nu a apărut în cronică numele Ligiei Doinescu.

Aţi locuit şi la Braşov…

Am divorţat de Adrian, pentru că mă înşela. Divorţul de primul bărbat s-a pronuţat la Braşov, după cinci ani de căsnicie. Am stat şi la Braşov cinci ani.

În Iaşi cât aţi stat?

Cinci ani am stat în Iaşi, cinci la Braşov, trei la Bucureşti, trei la Uniunea Artiştilor. Prin ’72 şi ’73 am răspuns de documentare şi relaţii externe, pentru că vorbeam franceza si engleza, la Uniunea Arhitecţilor din Bucureşti. Am avut şapte expoziţii înainte de a pleca din ţară. În arhitectură, am lucrat cu Cezar Lăzărescu  mai mult sistematizare  (n.r. - demolările erau urmate de noi construcţii ). A fost şi proiectul meu de diplomă. Cea mai mare lucrare, la care am lucrat, a fost cea din centrul Drobetei -Turnu Severin. Am lucrat multe sistematizări de sate care au devenit comune economice mari: Comana, sate din Ardeal - Sălişte, Răşinari, Sebeş.

Am sistematizat şi satul meu, Sebeşul de Sus. Am propus să se facă drum asfaltat până în sud, de unde încep munţii Transilvaniei.

Nelu Ceauşescu, un om extraordinar

Cum aţi ajuns în Bucureşti?

Ion Ceausescu

Ion Ceauşescu (1932-2020, foto), fratele lui Nicolae, era în vremea aceea preşedinte la Comitetul de Stat al Planificării şi răspundea şi de ministerul Agriculturii. A venit să vadă proiectul pe care îl făcusem la Braşov. Eram singura femeie în toata echipa de bărbaţi de la Bucureşti. Nelu Ceauşescu era un băiat mic, subtire, semăna cu Nicolae Ceauşescu. Era iarnă, frig.  Ne-a invitat la masă, cum se invitau ştabii - de data asta eram si eu ştabă, că eram şefă de proiect (Râde).  Nelu Ceauşescu  la masa aceea, mi-a zis: „De ce nu veniti la Bucureşti”?. Ai mei erau deja mutati la Bucureşti, vânduseră casa din Sibiu si cumparaseră o casă cu şapte camere, în Bucureşti, în zona Halei Traian, la 100 de metri de Biserica Sf.  Vineri. S-a demolat tot cartierul, şi Biserica Olteni de la capătul străzii a fost demolată. După două luni, m-am dus la Bucuresti şi a doua zi am fost primită în audienţă la Nelu Ceauşescu.

Cât de neobişnuit era să se întâmple asta?

 Şefa de cadre, a doua zi, când am ajuns acolo, nu înţelegea de unde aveam cartea de vizită a lui Nelu Ceauşescu. O cheama Prigoreanu, parcă un nume predestinat. A venit, în timpul audienţei, cu cafea şi o apă minerală - parcă văd şi acum scena - se uita la mine chiorâş. Am stat în audienţă jumătate de oră. „Tovarăşa Prigoreanu, te rog, să îi faci pe hârtia asta numirea, pe care am iscalit-o eu. nu mai trebuie ordinul ministrului”, i-a spus Nelu Ceauşescu. A rămas doamna cu gura căscată. Erau înnebuniţi toti. Cum ai făcut? Nu le venea să creadă că am rezolvat.

Cum a fost experienţa să lucraţi cu fratele lui Ceauşescu?

 Trei ani am lucrat la tovarăşul Nelu Ceauşescu. A fost un om extraordinar, fin, cald, de o sinceritate deosebită. Toti oamenii din jur l-au iubit.  După trei ani, când m-am dus să ii cer mutarea, nu s-a supărat. „Înteleg, esti o artistă”, mi-a zis. Ştia că între timp avusesem trei expoziţii la Uniunea Artiştilor.

"Cu soţul meu a fost o mare prietenie"

Ce l-a atras la România pe scriitorul Per Olof Ekström?

Nu a dansat decat o vara

Venind la nişte cursuri de vară în anii ‛60, i-a plăcut foarte mult Sinaia. S-a îndrăgostit de români. A învăţat repede limba română, vorbea cu mici stâlciri, dar o vorbea.

Cum l-aţi cunoscut pe viiorul soţ?

L-am cunoscut pe Per la terasa unui hotel, Union, lângă Arhitectură. Eram într-o pauză la serviciu. Eram la masă cu un coleg, Cornel Şurlea, Şi, deodată, Cornel l-a văzut pe Per. L-a strigat, mi l-a prezentat, apoi Cornel l-a invitat să vină la institut. L-am invitat la mine acasă, unde am făcut pentru prieteni o proiecţie cu diapozitive. Mămica a făcut nişte sandvişuri, am început să ne vedem.

S-a îndrăgostit de dumnevoastră?

Nu ştiu dacă a fost îndrăgostit. Mai degrabă a fost atras de felul meu de a fi. De faptul că vorbeam engleaza, franceza, îmi spunea că i-a plăcut mult ce pictez. Am făcut o expoziţie şi a venit să o vadă. Ne întâlneam cam o dată pe saptămână. Între noi, n-a fost nicio dragoste, a fost o mare prietenie cu soţul meu, scriitorul suedez Per Olof Ekström.  Pentru mine căsătoria a fost doar un interes, ai mei mi-au zis: „Ligia, ai 40 de ani, deageaba, aştepţi un prinţ, un harap pe cal alb. Nu mai e niciunul!”, îmi spuneau. „E un om important, e cunoscut în lume. Fii şi tu mai maleabilă”, sublineau ei.  Noi ne-am întâlnit în aprilie 1975 şi el a plecat în noiembrie în Suedia. Înainte de a pleca în Suedia, s-a mutat la noi acasă. 

„Niciun sărut nu era între noi”

Cum v-aţi hotărât să vă căsătoriţi cu el?

Fără niciun gând, pentru că eram divorţată. Eram singură şi atunci am zis „Hai!‟ - chiar voiam să plec. În România, era destul de greu să fii arhitect în acea perioadă. Mi-am zis că plec legal, m-am gândit că surorile mele nu vor păţi nimic, dacă plec măritată. M-am hotărât să nu fug din ţară, ci să plec măritată.

Aţi vorbit cu Per Olof Ekström deschis despre gândul plecării din România?

Nu. După întâlnirea din aprilie, în octombrie el a plecat în Suedia. A zis că nu ştie când se întoarce, pentru că are de rezolvat treburi la Stockholm. Pe urmă, în ianuarie 1976, m-a întrebat dacă vreau să fac acte şi să mă mut cu el. Niciun sărut nu era între noi. 

La starea civilă, la primăria sectorului 4, Bucureşti

Casatorie per Olof Ekstrom

Unde v-aţi căsătorit cu Per?

În România. Familiile lui nici n-au ştiut, el avea vreo şase copii cu vreo trei logodnice. A venit cu actele, m-a întrebat dacă sunt de acord să mă mărit cu el. Mi-am dat seama că România n-o să scape de comunism şi că trebuie să mă salvez. Am făcut cununia doar acasă, cu preotul. Şi am semnat actele de căsătorie cu el. Ne-am luat la primăria Sectorului 4 din Bucureşti. Era plin de colegii mei de la institut, toţi arhitecţii şi tehnicienii erau acolo. Nu ştia nimeni că mă mărit cu un străin.

Per Olof Ekstrom Ligia Podorean

Cum a fost prima dată când aţi ajuns în Suedia?

Am stat în hotel două săptămâni, Per n-avea nicio casă, pierduse tot. El a fost foarte mare încrezător în forţele lui ca agricultor şi creator de lume. A încercat să îmbine activitatea de scriitor şi de jurnalist cu cea de fermier.  A vrut să le arate suedezilor că pot şi ei să facă agricultura ca în România şi Bulgaria, unde sunt terenuri bune şi se poate cultiva grâu şi porumb. El era din zona Dalarna a Suediei. Şi-a luat acolo tractoare, a angajat doi sau trei muncitori. Însă a nimerit un an secetos, a fost un an cu pierderi. A pierdut tot ce a investit şi cu asta, basta….

A pierdut milionul de coroane pe care îl câştigase pe manuscrisul „N-a dansat decât o vară”...

Lui îi plăcea la ţară. I-a plăcut foarte mult în Ardeal, la sora mea, Mioara.  Per mergea tot timpul, în vacanţe, la ea, la Sângeorgiu de Pădure.

„Per a fost foarte deziluzionat de Ceauşescu”

Per Olof Ekström era, aşa cum se spune, un scriitor comunist?

Per, care era de la ferma Björkehaga, Gestad, Älvsborg, a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori şi jurnalişti suedezi din perioada postbelică. A debutat în 1947 cu volumul „Den ensamme”, dar succesul şi recunoaşterea internaţională au venit pentru el odată cu  romanul „Sommardansen“ („N-a dansat decât o vară“), publicat în 1949 şi tradus ulterior în mai multe limbi. Tradus din limba suedeză de Maria şi Petre Bănuş şi publicat de editura Polirom, romanul, scris cu sensibilitate şi o bună cunoaştere a Suediei postbelice, este o poveste de dragoste, dublată de istoria unei comunităti rurale, cu tradiţiile, prejudecăţile şi limitările ei. „Ceausescu och Rumänien“ („Ceauşescu şi românii“) a fost scrisă în 1977, în suedeză.

carte despre Ceausescu Per Olof Ekstrom

O carte de 600 de pagini, în care este descrisă toată istoria şi geografia României. Doar 60 de pagini sunt despre viaţa lui Ceauşescu, de când era calfă şi cum s-a împrietenit cu luptătorii de partid.  Per Olof Ekström a fost pasionat de România, a mai scris „Hälsokällornas land – Rumänien“ („România, ţara izvoarelor de sănătate“) şi „Drakens son“ („Fiul dragonului“), un roman despre Vlad Ţepeş, care a fost publicat de Editura Cartea Românească în 1983. A scris toate cărţile în suedeză. Din păcate, nu a fost tradus prea mult în română. A fost unul dintre scriitori mari a Suediei, a luat două premii mari – un premiu al romanului nordic şi o bursă a scriitorilor rurali. S-au ecranizat trei filme după scenarii ale unor cărţi de-ale sale: „Ung sommar“ (1954), „Livets vår“ (1957) şi „Vildmarkssommar” (1957).Per Olof Ekström scris aproape 50 de cărţi, traduse în 38 de limbi. A scris opt cărţi cât a fost cu mine, pe care eu i le corectam noaptea pe la ora două. A stat în Germania de Est un an, şi-a făcut un doctorat Magna cum laude. Era un tip foarte deştept, poliglot – pe lângă suedeză, ştia germană, franceză, engleză.

„A luat filmul din mâinile lui Ingmar Bergman“

Cum de nu a lucrat Per Olof Ekström cu regizorul Ingmar Bergman pentru filmul devenit celebru „N-a dansat decât o vară” realizat în 1951?

filmul Nu a dansat decat o vara

Întâi Ingmar Bergman a vrut să regizeze acest film şi a început să lucreaze cu Per, dar Per n-a fost mulţumit pentru că Ingmar a vrut să schimbe filmul după ideile sale. Per avea şi el cu ideile lui, la care nu a vrut să renunţe. A luat filmul din mâinile lui Ingmar Bergman şi l-a dat regizorului Arne Mattson. „Hon dansade en sommar/N-a dansat decât o vară”, premiat un an mai târziu la Berlin şi la Cannes, îi avea pe actorii Ulla Jacobsson şi Kristina Adolphson în distribuţie. Per a murit şi n-a ştiut să se lupte pentru ideile sale până la capăt. Suedezii l-au pus la index pe nedrept, nu îi înţeleg nici acum, pe deplin, măreţia ideilor.  Există o Asociaţie Per Olof Ekström, al cărei consiliu este format din persoane din Gestad. O cameră Ekström a fost inaugurată în 2010 în gospodăria în care el s-a născut.

Se spune că Olof obişnuia să bea. E adevărat?

Per era un zăpăcit, un zăbăuc care umbla cu maşina de scris sub braţ şi cu o cravată ieşită din pantaloni.

Per părea un boem nonconformist, avea întotdeauna pete de cafea pe cămaşă.  Era foarte cinstit, unic în felul lui.

Acasă la noi, în România, avea maşina de scris şi sticluţa de vodcă lângă ea. Nu era un beţiv ordinar, i-a plăcut nu atât vodca, cât ţuica de prună românească mai mult. Copiii lui mi-au spus că atunci când era un tânăr scriitor şi fermier nu obişnuia să bea deloc. Nici nu avea ce bea, băutura era scumpă în Suedia. Nu-i plăcea băutura în tinereţe.

Însă, după aceea, a urmat singurătatea, când te concentrezi la ceva, ai nevoie de un stimulent. Nu era un beţiv să cadă prin şanţuri, când era băut mai mult îţi spunea toate bancurile lumii.

Ultimul lui manuscris conţinea 1000 de bancuri din toată lumea şi cineva l-a furat de pe masa de scris a lui Per în noaptea dinaintea înmormântătii. Nu ştim cine, s-au perindat prin casă şi oficialităţi, şi prieteni, şi oameni de pe stradă. Nu l-am găsit nicăieri publicat.

Cum a evoluat relaţia lui cu Nicolae Ceauşescu?

A început să scrie cartea care includea un capitol despre Nicolae Ceauşescu prin anul 1973. Pe urmă a fost dezamăgit. Când a murit, Per era foarte deziluzionat de Ceauşescu, pentru că nu îl primise în audienţă decât cinci minute. Totuşi, scrisese despre istoria României în suedeză…

Ligia Podorean Ekstrom

Maşina de scris a lui Per Olof Ekström din casa scriitoarei din Bucureşti 

Cum a murit soţul dumneavoastră?

Per a murit în casa mea, în patul meu din Bucureşti, din strada Zaverei nr. 4.  Acolo l-au descoperit sora mea Iulia şi nepotul Radu, încuiat în casă. Avea ciroză. L-au dus imediat la morgă. L-am incinerat, că aşa a vrut. Casa noastră din Bucureşti a fost demolată prin anii  ‛85 sau ‛86. Numai pentru faptul că stătea un scriitor suedez acolo, casa noastră nu a fost demolată mai devreme. Cinci morţi am avut în acea casă. A început cu bătrâna bunica, au urmat tăticul, mama, soţul surorii mele, Mircea Rotărescu. Pe urmă Per a murit tot acolo în casă. Parcă a fost un blestem cu atâţia morţi în acea casă.  De la Per nu am rămas cu nimic material. Am rămas cu prestigiul lui, care a fost şi prestigiul meu.

„Mi-au plăcut cerurile în Suedia”

Acuarela Ligia Podorean

Când v-aţi mutat în casa din Stockholm în care locuiţi acum?

În 87. Aveam 50 de ani, era primăvară, totul era înflorit, era cald. Era liliacul în floare, începuse să iasă şi socul. Era verdeaţă peste.

Întotdeauna, am fost o vărsătoare care a iubit natura. Aici, în Lotsgatan unde locuiesc acum, este un cartier boem, de artişti, se vede Stockholmul de la înalţime şi poţi să vezi oraşul, de o stranie frumuseţe, înconjurat de ape. În acest cartier a locuit şi Greta Garbo.  

Lotsgatan, cu 300 de ani, a fost un cartier al luntraşilor.  Numerele de 7 şi 17 au fost întotdeauna cifrele mele în numerologie, aproape toate casele în care am stat, din România sau Suedia, au conţinut aceste cifre.

Cursanţi în curtea casei din Lotsgatan, casa din Stockholm

Ligia Podorean Ekstrom

Ce v-a plăcut cel mai mult în Suedia, după ce v-aţi mutat aici?

Mi-au plăcut cerurile. Nişte nori pe care nu i-am văzut niciodată la noi. Mi-au plăcut spectaculosul şi dramatismul naturii. Mi-au plăcut ploile aici. În România erau prea repezi. Aici te mai stropeau, se mai opreau. Pocăneau. A fost ceva aparte, care mi-a plăcut foarte mult. Sunt îndrăgostită de ţara mea, dar Suedia a fost fascinantă la început. Oamenii nu sunt reci, sunt mai singuratici. Nu trebuie să lauzi în faţa lor. Când eu am prezentat un CV de 24 de pagini, tradus în suedeză, nu m-a angajat nimeni. Aveam 40 de ani, eram la vârsta în care socialiştii câştigaseră. Eram venită dintr-o ţară comunistă şi, în Suedia, socialismul era în floare.  

Nu a fost uşor, dar m-am descurcat. Am trăit liberă printre acurelele mele, am făcut cursuri de acurarelă pe care le-am ţinut în tot spaţiul nordic.  

Alături de prieteni, în casa din Stockholm, în care trăieşte acum

Prieteni in casa din Suedia

Sunteţi înconjurată de prieteni.  Cum se vede România din Suedia?

Viaţa nu e uşoară aici. Nu eram mai bogată, dar erau altfel de oameni aici. Am avut prieteni de calitate în jurul meu, pe Ion Miloş care l-a tradus pe Eminescu, pe orădeanul George Cristea, care a scris „Regi şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc. Secolele XVII-XX”, pe artistul plastic şi pictorul Constanţiu Mara, care a pictat vitralii în catedrale mari suedeze şi are un basorelief în bronz dedicate lui Sergiu Celibidache (expus la Berdwahallen, sediul Orchestrei Radiodifuziunii din Stockholm), pe Silvia Luca (dreapta, jos), care conduce Clubul Seniorilor Români „Doina” din capitala suedeză, pe Liliana Donose Samuelsson, profesor şi traducător important din suedeză în română.

Ligia Podorean

Le-am mai avut prietene bune pe Florenţa Albu şi Natalia Potolea. Au fost câţiva dintre prietenii mei români, de cea mai bună calitate, stabiliţi în Suedia. N-am fost bogată, dar am avut prieteni din toate straturile sociale. Dintre prietenii din afara României nu pot să nu-i menţionez pe Alf Svensson, Bosse Perman, Börje Permat, Claire Goldblat (Elveţia), Thomas Alexandersson, printre atâţia alţii care mi-au fost aproape din toate colţurile lumii.

Artista, alături de familia din Suedia - nepoţii Radu şi Ruxandra, şi una dintre fiicele acestora

familia Ligia Podorean Ekstrom

Am dus autocare întregi de prieteni din Nord să cunoască România şi să vadă peisajele  superbe din ţara noastră. Am ţinut cursuri de pictură, am dus suedezi, finlandezi, norvegieni în România, în Transilvania le plăcea în special, stăteam câte zece zile.

Am vorbit frumos de România peste tot în lume, le-am arătat întotdeauna străinilor şi cursanţilor ceea ce e mai frumos din ţara mea. A fost forma mea de patriotism.
Adrian Silvan Ionescu Ligia Podorean

Criticul de artă Adrian Silvan Ionescu, sculptorul Constanţiu Mara şi criticul suedez de artă Larz Eldbåge, la vernisajul expoziţiei de la galeriile ICR Stockholm. În fundal, arhitectul Dragoş Dordea

La cea mai recentă expoziţie de la ICR Stockholm au fost în jur de 100 de persoane. Cum aţi reuşit să adunaţi atâta lume în jurul dumneavoastră, în vreme de pandemie?

M-am bucurat că la expoziţia mea de la ICR Stockholm, au venit din România criticul de artă şi curatorul Adrian-Silvan Ionescu, arhitectul Dragoş Dordea, care mi-a panotat şi expoziţia de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, în 2012, când mi-a fost acordată şi Medalia Bene Merenti din partea universităţii. La evenimentul de la Stockholm au participat în jur de 100 de persoane - personalităţi ale lumii culturale şi artistice, criticului de artă suedez Larz Eldbåge de la Sigtuna,  Hans Wessing (producător de film, Danemarca – a făcut un film pe DVD despre mine şi cursanţii mei, cu imagini de la cursurile susţinute în ţările nordice şi în România), Hilka Wilhelm (galerist şi acuarelist din Kristinestad, Finlanda), Bragge Rafbeck (Vasa, Finlanda).

Ligia Podorean Ekstrom

Până când aţi putut face acuarele?

Până acum doi ani, până când au început mâinile să nu mă mai asculte... Eu sunt o vărsătoare autentică. Am trăit prin culorile mele, m-am plimbat cu prietenii, am umblat în toată lumea. Niciodată nu m-am uitat la prietenul unui prietene. Asta înseamnă să fii vărsătoare: să fii tu, să îl privesti pe om în faţă şi să îi dai un strop de apă curată prin ochi. Şi, atunci, vezi şi ce prieteni ai în faţa ta. În lucrările mele, am prins toate dimenesiunile spiritului meu altruist şi liber: nu am făcut nimic pentru mine, tot ce am făcut a fost numai pentru alţii.

Cum sunt suedezii?

Suedezii sunt mai singuratici, dar foarte încrezători în ei. Caută salvarea în cosmos, privesc în viitor.

Cum vă raportaţi la divinitate?

Eu cred în forţa divină, ca într-o forţă în care mă înalţ eu. Nu sunt bigotă, nu mă duc să mă rog în genunchi să mă închin la „feţele cioplite”, dar cred în această forţă divină. Respect regulile lui Dumnezeu.

Dintre ţările nordice unde vă simţiţi cel mai bine?

În Danemarca şi în Finlanda (Österbotten, Vasa) m-am simţit cel mai bine, dar locuinţa mea e în Suedia. Norvegia e superbă, la rândul ei, cu zona de vest de fiorduri. Am pictat luminile din toată zona nordică, adunate şi într-un album, „Luminile Nordului”.

Luminile Nordului, prinse în acuarele

Ligia Podorean Ekstrom

Nume: Ligia Podorean-Ekstrӧm

Data şi locul naşterii: 25 ianuarie1935, Sebeşul de Sus, Sibiu

Studiile şi cariera: A absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” în 1958. 

Între anii 1964 şi 1977 a avut şapte expoziţii de acuarelă la Iaşi şi Bucureşti.

În 1977, prin căsătorie, s-a stabilit la Stockholm, Suedia.

A avut expoziţii de acuarelă şi cursuri de acuarelă în Danemarca la Ribe, Silkeborg, Aarhus, Åbenrå. Între anii 1981-1986 a predat cursuri de acuarelă la Boverket (Institutul de urbanism din Stockholm) şi la diverse alte birouri de arhitectură din Stockholm, Upsala, Luleå, etc.

Între 1987-1993, împreună cu alţi trei arhitecţi, a deschis biroul de arhitectură Stjerna în Stockholm.

Timp de doi ani, între 1987 şi 1989 a fost angajată ca profesor de artă la Academia de Artă Populară din Närpes – Vasa, Finlanda. A realizat diverse proiecte pentru institutul de proiectare al oraşului Stockholm.

A fost decorată, în 2012, cu Medalia Bene Merenti de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. A semnat un tratat de acuarelă, „O istorie povestită a culorilor de apă”Are publicate  albumele de artă: „Luminile Nordului” (Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1977), „The Art of Ligia Podorean-Ekström – Memory Traces” (World of Art Publishing House, Sotckholm, 2000), „Ligia Podorean-Ekstrӧm – Watercolor”, colecţia Masters of today, World of Art Books  (2002).

„Artista a realizat o serie de acuarele inspirare în locurile unde s-a petrecut acţiunea romanului – Lacul Vänern din Suedia”, a subliniat criticul român de artă Adrian-Silvan Ionescu, la vernisajul expoziţiei retrospective „Spiritualizarea acuarelei”, dedicată artistei, care a fost expusă timp de şase luni la Institutul Cultural Român din Stockholm.  Arhitectul Dragoş Dordea a panotat expoziţia şi a realizat un catalog.

catalog Ligia

Lucrările Ligiei Podorean-Ekström se află în muzee de artă din Danemarca (Rive şi Viborg), Suedia (Luleå), România (Braşov, Sibiu, Constanţa), precum şi în numeroase colecţii private din Europa, America de Nord şi Japonia.

Locuieşte în: Stockholm, Suedia.

Ligia Podorean Ekstrom
Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite