INTERVIU Doi tineri antreprenori, Raluca Şoaita şi Andrei Breahnă, despre artă ca business: „Într-o colecţie de artă nu există alegeri greşite“

Raluca Şoaita  şi Andrei Breahnă sunt doi români pasionaţi de artă care s-au întâlnit întâmplător, la Paris, pe când ea îşi făcea studiile masterale în arhitectură, iar el lucra într-o multinaţională franceză. „Adevărul.ro” a vorbit cu acest cuplu care, în 2014, a deschis, în Capitală, galeria de artă Eastwards Prospectus, care astăzi găzduieşte expoziţii, nu doar ale artiştilor români, ci şi ale unora de talie internaţională.

S-au îndrăgostit la Paris, unde s-au cunoscut dintr-o pură întâmplare, însă nu au rămas în oraşul iubirii. Revenind în România, au decis, din pură pasiune, să îşi deschidă propria galerie de artă. Astfel, în 2014, Andrei Breahnă (33 de ani) şi Raluca Şoaita(34 de ani)  deschideau, în Bucureşti, galeria Eastwards Prospectus, pe Strada Plantelor 50.

Raluca activează şi  în domeniul arhitecturii medicale, fiind responsabilă de proiectarea mai multor clinici şi spitale din România, cel mai important proiect al său fiind probabil, spitalul Polisano din Sibiu.

Andrei a studiat business administration (ASE), a ocupat un post într-una dintre cele mai mari firme de IT ale Franţei, pentru ca apoi să cotească spre zona de artă, unde a aplicat „cultura antreprenorială”, pe care a descoperit-o lucrând în multinaţionala franceză.

„Adevărul”: Raluca, spune-mi, te rog, câte ceva despre proiectele tale din domeniul arhitecturii. Vei mai continua şi în această direcţie sau te vei dedica strict galeriei?

Raluca Şoaita: Ultimii ani au fost plini de satisfacţii profesionale. În paralel cu deschiderea galeriei de artă am dezvoltat biroul meu de arhitectură. Însă activităţile nu sunt complet separate. Arta contemporană mă inspirăîn proiectele de arhitectură, iar la galerie abilităţile mele tehnice s-au dovedit a fi foarte utile. M-am specializat în domeniul arhitecturii medicale, iar astăzi pot spune că sunt unul dintre puţinii arhitecţi din România care desfăşoară activităţi exclusiv în acest sector. De pildă, acum lucrez la un proiect nou în cadrul spitalului Marie Curie, alături de Asociaţia Dăruieşte Viaţa.

Va fi primul centru de oncologie pediatrică din România, cu o suprafaţă de 10.000 m2. Cred că arhitectura unui spital trebuie să fie orientată către pacient, să participe chiar la procesul de vindecare.

Andrei, detaliază-ne despre activitatea ta în cadrul HP, Franţa. Presupun oricum că amândoi aţi fost pasionaţi de artă. Cum a fost trecerea de la poziţia de angajat într-o multinaţională a Franţei la aceea de cofondator al unei galerii de artă în Bucureşti?

Andrei Breahnă: Am plecat în Franţa cu o bursă Erasmus în 2005. Studiam Business Administration în limba franceză la ASE şi a fost o tranziţie naturală. Am rămas însă în Franţa pentru că mi-am găsit un stagiu şi mai apoi un job la HP Paris, unde am lucrat în marketing şi operations management. A fost o experienţă de viaţă foarte preţioasă pentru mine. Am avut şansa unui job deschis către tot ecosistemul internaţional al unei companii care la vremea respectivă era cea mai mare companie de IT din lume, cu o cifră de afaceri globală de peste 100 miliarde de dolari.

Experienţa în companie m-a învăţat cât de important este să fii orientat către client, săînţelegi nevoile celuilalt, dar şi să cauţi soluţii, să implementezi, să transformi un concept în realitate.

Pot spune că era o cultură antreprenorială. Experienţa de şapte ani în Franţa m-a ajutat să scap de complexul est-european. Am înţeles ce înseamnă mitul vieţii în Occident şi cum oportunităţile apar mai curând în ecosisteme în curs de dezvoltare.

După cinci ani petrecuţi în compania multinaţională am optat să merg într-o altă direcţie. M-am înscris la un master în domeniul managementului industriilor creative, pentru că voiam să aplic cunoştinţele mele în management şi experienţa dobândită într-un domeniu care mă pasiona. După întoarcerea în România, lucrurile au evoluat natural spre ideea deschiderii unei galerii de artă.

Care este povestea întâlnirii voastre din Franţa? Unde v-aţi întâlnit mai exact, prin ce întâmplare?

Întâlnirea noastră la Paris a fost, într-adevăr, o întâmplare. Ne-am întâlnit prin cunoştinţe comune dintr-un grup mai extins de români care se întâlneau la Paris. La un cerc de lectură, la început. E o poveste frumoasă, de care ne aducem aminte cu plăcere, pe alocuri plină de peripeţii.

După ce v-aţi cunoscut, cum s-a desfăşurat viaţa voastră până la revenirea în România?

Anul 2010, când ne-am cunoscut, a fost anul de cumpănă în evoluţia noastră profesională. Am petrecut patru luni în Costa Rica într-o zonă izolată din junglăşi apoi,în 2011,încă patru luni în Egipt. Au fost experienţe definitorii pentru ce urma să facem, pentru că ne-au obligat să chestionăm reflexul spre prosperitate cu care plecasem din România şi săînţelegem că obiectivul trebuie să fie realizarea destinului personal, construirea unei identităţi proprii.

Când am terminat masterul în management cultural, am ştiut că venirea în România merită încercată. Raluca avea deja experienţă profesionalăîn România, lucra deja pe proiecte de arhitectură medicală extrem de complexe. Aşa că lucrurile s-au aşezat chiar foarte bine.

Când aţi revenit în România şi când aţi hotărât să vă deschideţi o galerie de artă? Aţi revenit în ţară cu acest plan deja făcut?

Am revenit în România în 2012, cu intenţia de a rămâne pe termen lung. Încă de la început ne-am gândit că antreprenoriatul e calea care ni se potriveşte, iar cam la un an dupăîntoarcerea în Romania proiectul galeriei era deja conturat. Am început în 2013 cu o firmă de consultanţă pe piaţa de artă, iar galeria a fost o dezvoltare a acestui prim proiect.

Ce anume v-a ghidat în acest plan? Nu v-aţi făcut griji că un astfel de proiect ar putea da greş la noi?

Încă de când locuiam la Paris mergeam la târguri de artăşi în galerii, prin urmare aveam coordonatele generale ale unei astfel de afaceri. Când te lansezi într-un proiect antreprenorial, trebuie să-ţi asumi obiective cât mai ambiţioase şi să gestionezi riscul.

 Lucrurile au mers foarte bine pentru noi, rezultatele au venit rapid şi dezvoltarea galeriei a fost realizată exclusiv prin autofinanţare.

Odată reveniţi în ţară, care a fost parcursul până la deschiderea Eastwards Prospectus?

Raluca a avut un parcurs extrem de solid în arhitectura medicală, lucrând ca arhitect coordonator al unuia dintre cei puternici furnizori de servicii medicale din România. Parcursul Ralucăi a fost linia care ne convingea pe termen scurt că alegerea făcută a fost bună. Pentru mine, după două colaborări mai scurte în management cultural, la o casă de licitaţii şi la un ONG, am realizat că în România potenţialul maxim poate fi realizat în antreprenoriat.

Când aţi început să cumpăraţi artă, ce vi s-a părut cel mai dificil? Cum aţi ştiut ce să alegeţi dat fiind că deşi eraţi pasionaţi, nu eraţi formaţi în domeniu?

Achiziţia de artă a început foarte intuitiv. Venind din Franţa, ne-au surprins preţurile mici şi accesul la lucrări de calitate. Am constatat că există mulţi artişti contemporani cu o carieră internaţională de invidiat la nivel instituţional, dar care nu sunt recunoscuţi la nivel de piaţă de artă. Pentru un colecţionar cât de cât avizat, această oportunitate poate fi relativ uşor de sesizat, cu condiţia să ai acces la o reţea de profesionişti - curatori, directori de muzee, art adviseri. Galeria funcţionează ca o poartă spre acest ecosistem şi poate avea acces la el numai în măsura în care formulează o strategie clară.

Vi s-a întâmplat să faceţi şi alegeri greşite care să vă afecteze?

Într-o colecţie de artă nu există,în opinia noastră, alegeri greşite.

Colecţia se dezvoltă organic, ca şi destinul unui individ. Gusturile evoluează, la fel şi aşteptările de la o lucrare de artă. E pasionant însă când descoperi limbajul artei contemporane şi când înţelegi că rolul unui colecţionar este şi de a contribui la dezvoltarea scenei de artă, de a susţine. În acest sens, colecţia nu reprezintă doar o acumulare de obiecte.

Spuneţi-ne un proiect de care sunteţi foarte mândri, de când deţineţi galeria.

Suntem mândri de faptul că am reuşit să deschidem colaborări cu artişti internaţionali, care expun în unele dintre cele mai bune instituţii de artă din lume. Tania Mouraud, Damir Ocko, Pavel Brăila sunt doar câteva exemple de artişti pe care îi promovăm cu succes. Contactul cu scena internaţionalăşi implicit cu piaţa de artă internaţională contribuie,în opinia noastră, la profesionalizarea cererii şi a ofertei de artă.

Cum aţi fost primiţi la târgurile internaţionale la care aţi participat? Alegeţi diferit lucrările când vine vorba de un public străin faţă de unul român? Aţi observat vreo afinitate a românilor când vine vorba de artă?

În ultimii doi ani am dezvoltat foarte bine activitatea noastră internaţională. Dacăîn primii doi ani am participat la 2-3 târguri, anul acesta avem 7 participări la târguri internaţionale de artă. De pildă, în această toamnă vom participa la Contemporary Istanbul (cu un group show: Răzvan Anton, Tania Mouraud,Mircea Stănescu, Roman Uranjek & Radenko Milak, Pavel Brăila), la viennacontemporary (artist: Pavel Brăila) şi Artissima (artist: Marilena Preda Sânc). Primim destul de multe invitaţii, dar suntem selectivi. Unele sunt mai de nişă, altele sunt printre cele mai relevante din Europa.

Piaţa internaţională de artă este foarte deschisă la noutate. Pentru a fi selectat la un târg trebuie să ai o selecţie bună de artişti, să-ţi construieşti o identitate proprie, să aduci colecţionarii tăi. Procesul de recunoaştere este foarte complex, piaţa fiind mult mai matură decât în România. Deşi rezultatele sunt foarte bune, suntem conştienţi că suntem abia la început.

Vom avea nevoie de câţiva ani până cand vom putea participa la cele mai mari târguri din lume, însă tocmai acest lucru este pasionant. Încercăm permanent să transferăm aceste elemente către colecţionarii noştri, pentru a-i face actori în acest proces de dezvoltare.

Eastwards Prospectus, instalaţie Sebastian Moldovan FOTO: Alex Nelu

În programul galeriei nu facem diferenţe între publicul român şi cel internaţional. Miza locală este să construim deschiderea colecţionarilor spre internaţional. Miza internaţională este să sensibilizăm colecţionarii şi instituţiile din lume să se uite la ce se întâmplăîn România şi în regiune. Este un exerciţiu de echilibristică complicat uneori, mai ales că programul nostru cuprinde artă video, sound art, instalaţii şi mai puţin pictură, de pildă, care reprezintă un mediu mult mai comercial.

Publicul din România este extrem de surprinzător. Deşi la o primă privire poate părea local, existăîn România colecţionari de artă activi la nivel internaţional. Rolul galeriei este să creeze această cerere şi să construiască o gândire strategică a colecţiei. Prin galeria noastră încercăm să articulăm un discurs pentru ambele categorii de colecţionari.

Care este primul artist care v-a impresionat? Vi-l mai amintiţi?

Ne aducem aminte întotdeauna cu mare plăcere despre prima întâlnire cu Damir Ocko. Era la mai puţin de un an de la deschiderea galeriei. Îl urmăream online de multă vreme şi i-am făcut o vizită la Zagreb. Ne-a impresionat seninătatea cu care povestea despre experienţele cu instituţii, galerii şi colecţionari de prestigiu. Am înţeles atunci cât de important este să-ţi construieşti propria gândire critică asupra mediului în care lucrezi.

Cum este întâlnirea cu un artist, ce sentimente vă cuprind la primele interacţiuni?

Acum întâlnirea cu un artist are mai ales o dimensiune profesională. Dacă intenţionăm să colaborăm cu un artist, încercăm săînţelegem opera în profunzime, să oferim propria noastră lecturăşi să formulăm o strategie de dezvoltare a carierei acelui artist.

Eastwards Prospectus, instalaţia artistului croat Damir Ocko                     FOTO: Alex Nelu

Când ne uităm la un artist activ internaţional, relaţia se creează în timp, pentru că galeria trebuie să câştige încrederea artistului. Scena de artă din România nu reprezintă deocamdată o miză pentru un artist internaţional şi de aceea ne-am asumat acest rol de deschidere. În timp, ne-am ataşat de mulţi artişti, pe care îi susţinem şi/sau îi colecţionăm.

Ce mesaj le-aţi transmite oamenilor care nu consumă artă, pentru a le schimba obiceiul?

Vizita la galeria noastră este gratuităşi oricine intrăîn galerie este acompaniat în vizită. Deşi poate nu pare din exterior, galeriile sunt un mediu foarte prietenos. Practic nu există bariere, iar contactul cu artiştii contemporani reprezintă o formidabilă oportunitate de a înţelege ce ni se întâmplă azi.

Care este cea mai mare satisfacţie care a venit odată cu Eastwards Prospectus?

Oricât de banal ar suna, antreprenoriatul îţi asigură o libertate extraordinară atunci când proiectul reuşeşte. Să lucrezi într-un spaţiu care te inspiră, să intri în contact cu artişti, colecţionari, oameni de cultură, să-ţi administrezi timpul cum doreşti, să călătoreşti … Tot acest lifestyle părea de neconceput pentru noi acum câţiva ani.

Cum vedeţi, din interior, piaţa de artă din România?

E o piaţă atipică, în plină dezvoltare. Încă nu arecoeziunea unei pieţe internaţionale mai mature, însă e una dintre cele mai dinamice din regiune. Avem nevoie însă de o masă critică de galerii şi colecţionari pentru a activa acest potenţial. Este un subiect complex, care poate face obiectul unei viitoarediscuţii.

Ce vi se pare că îi atrage pe oameni la galeria Eastwards Prospectus?

Credem că avem un spaţiu interesant pentru vizitatori şi o prezentare profesionistă. Încă de la deschiderea galeriei am investit în producţia expoziţiilor. Programul de video art este, de asemenea, un efort extrem de consecvent pentru lărgirea orizontului cultural al publicului din România. Iar faptul că am expus pentru prima dată în România sau în Bucureşti lucrări ale unor artişti cu o practică foarte interesantă a întreţinut, credem, interesul vizitatorilor.

Unii dintre ei s-au obişnuit să vină la fiecare expoziţie pentru a descoperi noi nume sau noi lucrări ale unor artişti cu care sunt deja familiarizaţi. Va fi pasionant, de pildă, să vedem reacţia publicului la următoarea expoziţie, pe care o vom deschide în octombrie: un solo show Sebastian Moldovan, mai extins decât prima lui expoziţie personală de la galerie, din 2015.

Ce planuri de viitor aveţi, voi personal, voi cu galeria? Deşi bănuiesc că deja viaţa personală şi „viaţa de galerie” s-au contopit demult.

Aşa este, galeria face parte acum din viaţa noastră. De curând am devenit părinţi, ceea ce ne-a transmis o nouă energie. Ne lansăm, de altfel,în această perioadă într-o nouă etapă cu galeria, însă deocamdată nu putem dezvălui detalii.