INTERVIU Balerina Alina Cojocaru, Zâna zânelor, pe scena Operei: „În luminile rampei, nu există limite“ VIDEO
0
Celebra Alina Cojocaru a strălucit, sâmbătă seară, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti (ONB), în rolul Titaniei, Zâna zânelor, în partea a doua a spectacolului „DSCH. The Dream“, într-o coregrafie semnată de Frederick Ashton, după piesa „Visul unei nopţi de vară“, de William Shakespeare.
Prima parte a dipticului de balet „DSCH.The Dream“ a fost realizată după coregrafia semnată de Alexei Ratmansky pe muzica Concertului nr. 2, de Dmitri Şostakovici. Premiera spectacolului „DSCH“ a avut loc pe 29 mai 2008, la New York City Ballet.
„Prima parte este foarte frumoasă, plină de energie, realizată de un coregraf, Alexai Ratmansky, cu care am avut bucuria să lucrez acum doi ani“, a spus Alina Cojocaru, invitată, înainte de premieră, la Adevarul Live.
Scenografia spectacolului „The Dream“, semnată de David Walker, este spectaculoasă: o pădure, cu copaci, cu lumini şi umbre care creează o atmosferă magică, în care visul se întrepătrunde cu realitatea. Coregrafia şi libretul părţii a doua, „The Dream“, a dipticului de la Opera Naţională Bucureşti (ONB) aparţin lui Sir Frederick Ashton, după piesa „Visul unei nopţi de vară“ de William Shakespeare. Muzica este „Visul unei nopţi de vară“ de Felix Mendelssohn (aranjament muzical şi orchestraţie de John Lanchbery).
Titania, regiza zânelor, a fost interpretată, sâmbătă seară, de Alina Cojocaru, Oberon de Dawid Trzensimiech, Puck, de Shuhei Yoshida şi Bottom, de Alistair Beattie. „Acest spectacol aduce cu adevărat magia pe scenă“, a declarat Alina Cojocaru, la Adevărul Live.
Următoarea reprezentaţie a dipticului de balet „DSCH.The Dream“ va fi 16 decembrie.
Despre ce este spectacolul „DSCH. Visul“?
Sunt două lumi diferite. Prima parte este un balet în coregrafia lui Alexei Ratmansky, un coregraf cu care am avut onoarea să lucrez acum doi ani. Muzicalitatea şi măiestria cu care face lucrurile a fost pentru mine o experienţă nemaipomenită. Acest prim spectacol, pe muzica lui Şostakovici, se bazează pe energie şi dans. Despre partea a doua, „The Dream“/„Visul“, în coregrafia lui Sir Frederick Ashton, pe muzica lui Felix Mendelssohn, în care dansez şi eu, deci pot spune mai multe. Este o poveste bazată pe „Visul unei nopţi de vară“ de Shakespeare. Când intrăm pe scenă, nu există limite pentru folosirea imaginaţiei, iar acest lucru se întâmplă atât cu artiştii, cât şi cu publicul. Spectacolul are şi un pic de umor. Ashton, cu talentul său, reuşeşte să spună o poveste mare într-un timp scurt.
Din distribuţia celor două spectacole fac parte atât români, cât şi străini. Cum îi simţiţi pe colegi de pe scenă?
Înainte, veneam acasă, mă pregăteam pentru spectacol, dansam şi plecam. Pentru prima dată chiar mă simt acasă. Mă uit în jurul meu şi văd cum se pregăteşte fiecare, cum lucrează. Vrem să facem totul cât mai bine. Avem deja o echipă, în general, durează mult până aceasta se formează. M-a bucurat foarte mult că s-a întâmplat.
Aţi remarcat vreo diferenţă între cum abordează balerinii români şi cum abordează cei străini pregătirea pentru spectacol?
Eu nu o simt, pentru că am tot lucrat în astfel de împrejurări. Dacă altcineva simte altfel, probabil că are o altă mentalitate. Singura diferenţă e că atunci când spun ceva în română, altcineva răspunde în engleză sau invers. Câteodată nici nu-mi dau seama. Avem un repertoriu internaţional şi vin profesori, coregrafi şi scenografi din străinătate şi, în general, vorbim în engleză. Aici mă simt ca la Royal Ballet. Nu am căutat un loc unde să mă pregătesc singură, căci am vrut să fiu în sală alături de trupă. Acea atmosferă mă inspiră şi mă ajută. În lumea noastră, adică în sală, pe scenă, e important să creştem ca artişti, ca oameni, să devenim mai buni, mai darnici. Sper să ajungem o instituţie mai puternică prin calitatea pe care o putem oferi. Faptul că biletele s-au vândut acum, în premieră, fără să se ştie că dansez şi eu, este pentru mine o reuşită, pentru că ne dă de ştire că publicul e curios să vadă această reprezentaţie de la Opera Naţională. Cred că asta îi dă încredere lui Johan Kobborg, directorul artistic al instituţiei.
Ştiu că veniţi în România mult mai des decât ştie lumea şi că vă implicaţi în pregătirea balerinilor de aici...
Pentru câteva spectacole am fost rugată să vin la repetiţii şi să predau. A fost ceva nou pentru mine, dar am simţit o bucurie încercând să ajut pe altcineva cu un sfat sau printr-o experienţă dobândită. În acelaşi timp, încep să învăţ şi eu despre viaţă tot mai multe. De exemplu, indiferent de problemele care apar, există mereu o cale de rezoşvare. Când apare o problemă şi credem că e imposibil să o rezolvăm, problema reprezintă, de fapt, o întrebare care are nevoie de un răspuns. Când predau sau când sunt în faţa balerinilor, nu le spun eu ce să facă, ci le ofer posibilităţi, ei îşi aleg ceea ce li se potriveşte.
Pregătiţi un turneu în America cu trupa de balet a Operei Naţionale, cu scopul de a strânge fonduri pentru balerinii de aici.
Acum un an am vorbit cu prinţesa Marina Sturdza, care ne-a ajutat foarte mult cu gala „Casa Speranţei“, pe care am organizat-o cu Johan Kobborg. Aşa a venit ideea să facem ceva şi pentru trupa de balet a Operei Naţionale din Bucureşti. Dumneaei are o legătură cu Mara Society, un grup format din patru doamne din România, care locuiesc în New York. Fac mai multe proiecte şi au legătură cu Institutul Cultural Român de acolo. Fără această organzaţie, nu se putea organiza gala, care o să aibă loc miercuri, pe 9 decembrie.
Se încarcă comentariile...
