INTERVIU Actorul Andrei V. Ciopec, câştigător la Gala HOP: „Am stat o lună şi jumătate în detenţie în SUA“

Andrei V. Ciopec (27 ani), câştigător al secţiunii individual, la tineri actori, la HOP, este mereu pe fugă. A programat interviul pentru „Weekend Adevărul“ între repetiţiile pentru scurtmetrajul „Vidra“, produs  de Ada Solomon.

În redacţia ziarului „Adevărul“, Andrei s-a aşezat pe un scaun, aşteaptând cuminte întrebările. Din cauza emoţiilor,  a uitat să îşi dea jos haina de toamnă. Crede că tinerii actori nu îşi permit să refuze roluri: „Există o perioadă în viaţă, în care trebuie să faci tot“, spune el. Şi-a căutat norocul chiar în Statele Unite, unde a făcut şi închisoare o lună şi jumătate, după ce îi expirase viza. Dacă îl întrebi cum îşi petrece timpul liber, vorbeşte despre Alioşa, labradorul care l-a învăţat ce înseamnă responsabilitatea.

Weekend Adevărul: Ai obţinut premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal la secţiunea individual, la Gala HOP de anul acesta. S-a schimbat ceva apoi?

Am picat un casting pentru un spectacol de teatru şi am fost scos dintr-un film - asta ca o parte mai comică.  Cred că trebuie să te menţii prin muncă şi să fii constant în activităţi. Un premiu nu-ţi asigură nimic, nu-ţi schimbă viaţa şi nici nu te ţine într-o zonă de confort. Probabil că mă ştiu mai mulţi oameni acum. Probabil că unii vor vrea să lucreze cu mine, iar alţii nu. Am fost contactat pentru un proiect la care filmez deja şi trebuie să-mi las vreo trei săptămâni unghiile să crească. Lucrăm la scurtmetrajul „Vidra“, regizat de Sebastian Mihăilescu şi produs  de Ada Solomon, pentru Hi Film Production.

Despre ce e vorba?

Povestea este construită în jurul deltei din Bucureşti, iar eu joc rolul unui moldovean.

„Fă-te om şi dup-aia artist“

Cum ai scris textul pentru Dorel, mecanicul părăsit de iubită?

Eu nu am fost înscris la Gala Hop. Înscrierile s-au terminat cu două săptămâni înainte. După ce am ieşit de la dentist, am zis să merg să văd ce fac colegii mei la preselecţie. Am fost acolo pentru proba de grup şi, în cadrul probei, era un coleg care a doua zi avea la individual. Mi-a zis că nu se duce şi am vorbit cu juriul, care a fost de acord să mă duc în locul lui. Trebuia să am un text pentru ziua următoare: să fac un moment dramatic într-o notă comică sau să fac un monolog pe baza uneia dintre cele patru fotografii propuse de organizatori. Am ajuns seara acasă şi am vorbit cu doamna profesoară Bogdana Darie. Nu ştiam ce să fac. Jucam în „Fraţii Karamazov“ şi am zis să-l fac pe Dimitrie Karamazov comic. Nu mi-a mers, aşa că m-am uitat la o fotografie şi am scris monologul. A venit de la sine. A doua zi l-am prezentat, iar sala a râs, a reacţionat foarte bine. 

Cât de greu ţi-a fost să îl interpretezi pe Nicolae Furdui Iancu?

Nu foarte greu, ci riscant, pentru că proba consta în interpretarea unei personalităţi. Puteai alege un actor, un regizor sau orice altă persoană cunoscută. L-am ales pe Furdui Iancu, pentru că aveam să şi cânt, iar personajul era într-o zonă total opusă lui Dorel, care era un mecanic, cu o oarecare înţelepciune populară, cu un limbaj mai colorat.  Ca personaj, Furdui Iancu e mai static, mai limitat în gesturi, în mimică, are nişte chestiuni specifice. Am vrut să fac contrastul între cele două personaje. Nu a fost chiar aşa de greu. M-am uitat la clipuri cu el, am ascultat muzică, am repetat şi am cântat. 

Ce calităţi ar trebui să  aibă un tânăr actor?

În monolog, Dorel vorbea despre o actriţă care l-a înşelat. La un moment dat, zicea: „fă-te om şi dup-aia artist“. Cred că e important să fii om şi să existe armonie între trup, minte şi suflet. Mintea trebuie să fie limpede, ca să poţi aborda lucrurile cât mai aproape de adevăr. Dacă eşti ok cu tine, poţi să le împărtăşeşti din experienţa ta şi altora. La nivel uman, e ceea ce cred acum. La nivel artistic, trebuie să ai puţină voce, o prezenţă. Nu trebuie să fii frumos, ci carismatic. Imaginaţia bogată, atenţia distributivă, capacitatea de a lucra în echipă şi coordonarea sunt importante.

Este exerciţiul cheia pentru interpretarea cu succes a unui rol?

Întotdeauna. Cred că talentul nu are valoare atâta timp cât nu exersezi. Presari talentul peste muncă. Actoria pare un domeniu intangibil. N-ai nicio bază materială, nimic nu e tactil. Totuşi, ai textul scris, care e un suport material în baza căruia lucrezi. Chiar acum mi se povestesc la facultate, la masterul de la UNATC, nişte lucruri pe care le consider adevărate: poţi să fii un sculptor foarte bun şi să ai în minte o operă de artă, dar dacă nu ştii să îi dai o formă, degeaba. Forma i-o poţi da numai prin antrenament, respectând nişte reguli. Lucrurile sunt relativ simple. Noi le complicăm, pentru că suntem artişti, suntem boemi şi ne place să problematizăm. 

În privinţa actoriei, eşti ambiţios sau mai degrabă pasionat?

Se determină una pe alta. La mine sunt amestecate. Am fost un copil foarte neîndemânatic. Tot ce atingeam, stricam. A venit şi dintr-o frustrare probabil, pentru că am vrut să fac lucrurile bine. Am făcut diverse sporturi şi activităţi care să-mi dezvolte atenţia. Oricum, pasiunea a fost mereu acolo.

„Nu poţi să minţi“

Vorbeşte-mi despre personajul Dimitri Karamazov.

Romanul a fost dramatizat de Bogdana Darie, profesoara noastră. Tematica „armonie între trup, minte şi suflet“ a fost expusă în Fraţii Karamazov. Dimitrie a fost trupul, Ivan mintea, iar Alioşa sufletul. Dimitrie Karamazov ar fi un om al pământului, conectat cu tot ce înseamnă senzorialul, pasiunea, ambiţia. În el există un cumul de trăiri: iubeşte şi urăşte, în acelaşi timp, vrea să trăiască şi vrea să se omoare. E un paradox, esenţa umană, şi nu cred că l-am înţeles nici până acum până la capăt. Partea frumoasă e că am avut vreo 30 de reprezentaţii şi la fiecare am descoperit ceva nou la personaj.

Asta este o mare durere de-a mea. Nu ştiu cum e în alte ţări, dar în România, suntem obligaţi să lucrăm puţin la proiecte. Dacă actorii ar fi bine plătiţi, ar face mult mai mult. N-am simţit că am lucrat vreun personaj până la capăt.  Şi din vina mea, dar şi din cauza factorilor externi, precum timpul. Oricum, Dimitri Karamazov a fost personajul pe care l-am înţeles cel mai bine. 

Te-ai regăsit în personaj?

Am multe părţi comune cu el. Uneori poate fi un avantaj, alteori un dezavantaj. Ţi-e frică să te apropii de personaj, pentru că te vezi pe tine şi ţi-e teamă să te cunoşti. Avantajul e că ştii de unde să-l iei, îi cunoşti zona vulnerabilă. Dimitri Karamazov a  fost personajul care mi-a plăcut cel mai mult, până acum.

Când eşti pe scenă, încerci să stabileşti o legătură cu publicul?

Sigur. Asta e diferenţa între teatru şi film. Actorul este un circar care merge pe sârmă. La teatru n-are plasă de siguranţă, pe când la film are. Eşti acolo cu ei, e un schimb permanent de energii. De fapt, nici în film nu prea poţi minţi, pentru că publicul îşi dă seama că nu ai lucrate suficient.

Cu emoţiile cum te descurci?

Mereu am emoţii, chiar şi acum. De mic am fost o persoană emotivă. Din fericire, n-am avut blocaje din care să nu pot ieşi şi sper să nu am. În schimb, spectacole proaste am mai avut. 

Îţi place să mergi la teatru, să fii spectator?

Foarte mult. Mă inspiră, mă hrănesc. Uneori, nu merg , pentru că am impresia că trebuie să-mi păstrez originalitatea, atunci când lucrez la ceva. Până la urmă, originalitatea este o himeră. N-ai cum să fii original, decât dacă ştii tot ce s-a făcut şi faci ceva total diferit. 

Ai anumite modele în teatru?

Am citit şi am mai cerut informaţii despre George Constantin, pe care nu l-am văzut niciodată live. Nu ştiu dacă am un model şi nici nu ştiu dacă e bine să îl ai. S-ar putea să încerci să-l imiţi, să mergi pe urmele lui. În teatru, a avea un model nu înseamnă neapărat că trebuie să joci ca el.

Poţi avea un model în teatru, care nu să aibă nicio legătură cu actoria. De exemplu, să-mi fie model un actor, care nu-mi place ca actor, dar îmi place ca om. 

Alături de cine îţi doreşti să joci?

Am avut tentative de a juca alături de domnul profesor Florin Zamfirescu de vreo trei ori. Chiar şi în „Fraţii Karamazov“ trebuia să joace. Din păcate, mereu a intervenit ceva.

În copilărie, voiai să ajungi actor?

Dintotdeauna mi-am dorit. Am fost un caz fericit, pentru că am ştiut ce vreau să fac. Uneori mai am dubii, mă gândesc să mă las, să mă apuc de altceva. Când eram mic, mergeam la Şcoală Populară de Arte din Botoşani, la Clubul Copiilor de acolo. Mereu am avut confirmări în zona teatrului. Când a trebuit să iau decizia finală, am ezitat. M-am dus la altă facultate şi am revenit ulterior. 

A făcut curat în camere de hotel

Ai absolvit Facultatea de Administraţie şi Afaceri?

Da, sunt licenţiat. Am dat şi la master în Iaşi, la Resurse Umane, unde am stat o lună şi am plecat. La UNATC am dat în 2011 şi am intrat la clasa domnului profesor Florin Zamfirescu. 

În Statele Unite cum ai ajuns?

Am mers cu Work & Travel. Prima dată am plecat în 2007 şi am lucrat într-un parc de distracţii, în statul Ohio. Călătoream săptămânal din oraş în oraş, stăteam în rulote, munceam câte 14 ore pe zi. Ce am făcut acolo m-a ajutat şi în actorie, pentru interacţionam cu foarte mulţi oameni într-o zi. A doua oară am fost în New Hampshire şi am lucrat ca housekeeper la un hotel. Mai târziu, am ajuns în Los Angeles, unde am făcut street performance - fac iluzionism de vreo 10 ani. M-am plimbat mult atunci. În Chicago, la un control de rutină, pentru că eram sărit din viză, m-au arestat. Am stat o lună şi jumătate în detenţie, pentru că mi s-a făcut proces. 

Cum te-ai  întors în ţară?

Am fost trimis cu escortă până la Bruxelles şi de la Bruxelles, în ţară, cu escorta română.

Poţi refuza roluri când eşti actor debutant?

Foarte greu. Eu nu consider că pot să fac asta acum, dar uneori chiar nu mai vreau. N-am o carieră în spate, n-am nimic solid în baza căruia să vin să fac pretenţii. Există o perioadă în viaţă, în care trebuie să faci tot. Am făcut multe scurtmetraje studenţeşti, figuraţie simplă pe la emisiuni.

De când scrii poezii?

De la şapte ani. Exprimă stări din momentul respectiv sau amintiri. Am ajuns la peste 2000 de poezii. Pe unele le-am aruncat, pe altele le-am ars, împreună cu un coleg, pentru că le-am citit şi nu-mi mai spuneau nimic. 

Ce înseamnă pentru tine să fii botoşănean?

Foarte mult, totul. Toată seva lucrurilor pe care le trăiesc şi pe care încerc să le construiesc în activitatea mea artistică vine de acolo. E imposibil să uit oameni şi feţe de acolo. De fiecare dată când merg acasă trec pe la Ipoteşti, unde a copilărit Eminescu. Au plecat de acolo mulţi oameni importanţi, nu numai oameni de artă. De exemplu, Nicolae Iorga e de acolo. Dimitrie Brândză, care a făcut Grădina Botanică de aici, din Bucureşti, vine tot de acolo. Şi Grigore Antipa.

Numele: Andrei Ciopec

Data şi locul naşterii: 24 noiembrie 1986, Botoşani

Studiile şi cariera:

- UNATC „I.L. Caragiale“, Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, promoţia 2014

- A obţinut Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal la secţiunea individual, la Gala Tânărului Actor-HOP 2014.

Rolul cel mai drag: Dimitrie Karamazov din spectacolul „Fraţii Karamazov“ (2014), regia Bogdana Darie după romanul lui Dostoievski

Locuieşte în: Bucureşti