FRAGMENT Vintilă Mihăilescu a lansat „Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană”

0
0
Vintilă Mihăilescu                                                                                                    FOTO: Eduard Enea
Vintilă Mihăilescu                                                                                                    FOTO: Eduard Enea

Cel mai recent volum semnat de Vintilă Mihăilescu a fost lansat sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul editurii Polirom. „Hotel Ambos Mundos” este un eseu antropologic în care cititorul poate descoperi lucruri esenţiale despre lumea europeană, dar şi fiecare, despre el însuşi, ca individ. „Adevărul” prezintă în premieră, un fragment din volumul lui Mihăilescu.

Într-o primă instanţă, excursia în Cuba îi dă prilejul lui Vintilă Mihăilescu să observe viaţa oamenilor obişnuiţi în această ţară a contrastelor, dar şi să propună o tipologie plină de umor a turiştilor care o vizitează. Pornind de aici, Cuba devine însă doar oglinda în care autorul încearcă să descifreze particularităţi ale lumii occidentale şi pretextul unor reflecţii în care antropologia se întrepătrunde cu istoria, literatura şi filosofia. În final, textul se transformă într-o profesiune de credinţă ce pledează pentru o antropologie care reconsideră rolul duratelor lungi în istorie şi societate. 

FRAGMENT

„Două săptămâni în Cuba am fost aproape mai tot timpul, inevitabil, printre turişti. Iar în Varadero, într­un uriaş complex all inclusive, aşezat în butaforia hollywoodiană a unui decor din Sinbad Marinarul, m­am simţit într­o rezervaţie de turişti. Am stat ca în sânul lui Avraam, ce­i drept, dar am făcut şi experienţa mitocăniei cosmopolite, a dispreţului şi superiorităţii, a jubilaţiilor „acum sau niciodată”, a lipsei de interes sau a distracţiei delocalizate şi doar rareori a curiozităţii. Asociaţia „United colors of burdihanos”, Internaţionala „Manelişti din toate ţările, uniţi­vă!” şi clubul select „Uită­te la mine!”, cohorte de Narcişi făcându­şi selfie­uri sub fiecare palmier, evadaţi din corporaţii, veniţi pur şi simplu să se odihnească, să scape de stres şi să uite de şefi, inconfundabilii hooligans britanici ai turismului năpustindu­se în baruri sub deviza veni, vidi, bibi, bulimia răzbunătoare a tuturor în sala de „împinge tava” de cinci stele şi, mai degrabă pierduţi printre toţi aceştia, turişti răzleţi, care veni seră în Cuba deoarece îşi doreau să vadă Cuba. Turist şi eu, dorindu­mi să rămân un turist în vacanţă, nu m­am putut însă împiedica să fac un soi de etnografie pe colţul mesei şi să schiţez o lapidară tipologie a lui homo turisticus.

Poate cea mai răspândită categorie este aceea a entomologilor. Aceştia colecţionează de oriunde se duc efemeride exotice, experienţe, amintiri şi suveniruri, pe care le ordonează cu grijă în insectarul de acasă, arătându­l apoi cu mândrie prietenilor şi vecinilor, şi la care privesc, la bătrâneţe, cu nostalgie. O subspecie aparte o constituie turistul japonez, care fotografiază tot (am văzut un cuplu tânăr care şi­a pozat, fascinat, spaghetele din farfurie) şi ia cu el acasă tot. În această practică aproape compulsivă este însă, cred, şi ceva dintr­o stare de spirit a Japoniei contemporane, care, după Hiroshima, a preluat tot de peste tot cu o uriaşă poftă (nevoie?) de asimilare, i­a depăşit pe toţi şi pe toate, dar fără a înceta să fie Japonia. Acum, se pare, asimilează imagini. Dar nu pot să ştiu, de fapt, ce se află în spatele zâmbetului lor asiatic atunci când fac poză după poză...

image

O altă categorie, poate la fel de răspândită, este cea a turistului staţionar. De fapt, acesta călătoreşte în jurul propriei sale camere, îşi ia cu el cultura şi obiceiurile oriunde merge, caută locurile, mâncărurile şi băuturile cu care este obişnuit, este stupefiat de faptul că în unele ţări oamenii fumează, nu au cereale la micul dejun sau petrec pe stradă. Turiştii staţionari călătoresc pentru că oamenii civilizaţi călătoresc, pentru că aşa au învăţat la şcoală şi aşa au citit în ghidul turistic. O subspecie „evoluată” a acestora o reprezintă turistul digital. Acesta nu mai călătoreşte în jurul propriei camere, ci în jurul propriei persoane; el nu mai are nevoie să îşi ia întreaga cultură în valiză, este suficientă oglinda din ochiul magic al iPhone­ului. Străinătatea nu este decât alt decor al propriei imagini.

Există apoi o categorie de conchistadori parveniţi. Aceasta e cea mai antipatică! Sunt grupuri sau indivizi care vin ca să cucerească o scenă pe care să dea nestingheriţi spectacolul superiorităţii lor recente sau visate. „Hola, garçon, unde e gheaţa mea?”, se răţoia unul dintre aceştia la un chelner cât se poate de atent şi serviabil – dar chelner! „Ia uite, friptura asta îmi convine!”, a exclamat, câtuşi de puţin în glumă, un barosan cu aur masiv la gât, luându­i franţuzoaicei din faţa mea farfuria din mână. Din clipa aceea, am renunţat să mai mâncăm la prânz în restaurantul principal.

O subspecie benignă este cea a ruralilor, veniţi în vacanţă cu tot neamul, care se simt bine pentru că se simt ca acasă. Ideea de spaţiu public şi spaţiu privat, de intimitate a vecinului de palier etc. le este destul de străină şi se uită cu ochi mari la tine când le atragi atenţia că nu sunt singuri în hotel; se potolesc câteva minute, după care o iau de la capăt, căci, într­un fel, chiar nu pricep care este problema ta.

În sfârşit, există şi categoria pelerinilor, care îşi urmează parcursul ecumenic pe la toate templele­fetiş ale curiozităţii lor. Aceştia pot să guste câte puţin şi din meniul altor categorii de turişti, dar, de regulă, ştiu ce vor, fiind, în acelaşi timp, deschişi surprizelor – dar în limita cercului lor de interes. Când se întorc acasă din călătoria vieţii lor, cei mai mulţi dintre ei se consideră alţi oameni. Turismul îi marchează.” (Copyright: Editura Polirom)

Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria. Din 2005 pînă în 2010 a fost directorul general al Muzeului Ţăranului Român. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000. Din 1998 este colaborator permanent la revista Dilema (veche). 

image

A mai publicat: Paysans de l’histoire (în colab., 1992), Fascinaţia diferenţei (1999), Socio-hai- hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sto je bila (Belgrad, 2002), Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Socio-hai- hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (ed. I-II, 2013), Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), Apologia pîrleazului (2015) şi De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017).

 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite