FOTO: „Dilema“, vedere din interior. Simona Sora despre decalogul redactorului dilematic

Acest decalog nu-mi aparţine, el e rezultatul concis al regulilor/prescripţiilor/obligaţiilor pe care le-am auzit/intuit/respectat în ultimii 13 ani la „Dilema“.

1. Eu sînt Dilema, Dilema veche şi Dilemateca. Să nu ai altă revistă în afară de Mine;

2. Să nu-ţi publici prietenii în revistă, cu timpul te vei plictisi tu însuţi (o dată cu cititorii) de atîta armonie şi vei rămîne fără slujbă;

3. Să nu scrii şi să nu publici (cronici literare, articole elogiative, interviuri-portret etc.) despre nimeni din redacţie, şi nici măcar despre colaboratorii revistei. Nu există nici o justificare pentru asta, nici măcar aceea a admiraţiei sincere;

 4. Să nu-ţi faci gaşcă intraredacţională, nici măcar una a fumătorilor, băutorilor de absint, hipsterilor, mîncătorilor de supă de dovleac la Ota, că separarea e începutul sfîrşitului;

5. Adu-ţi aminte de ziua în care s-a făcut („dansînd“) Dilema şi cinsteşte-o;

6. Să nu semnezi argumentele dosarelor dilematice cu numele întreg. Dacă iniţialele tale nu înseamnă încă nimic, fă efortul ca pînă la urmă să însemne;

7. Să nu te sinucizi de cîte ori găseşti, în revistă, greşeli de orice fel, că nici un număr de hebdomadar nu durează mai mult de-o săptămînă. Dar nici nu persevera;

8. Să nu-ţi faci chip cioplit în rubrica ta din Dilema veche şi să nu povesteşti săptămînă de săptămînă ce-ai trăit-simţit-visat. Oricît de fascinant, nu interesează pe nimeni;

9. Să nu te dai mai dilematic decît eşti (cînd ai certitudinile tale), căci ridicolul ucide orice dilemă;

10. Să nu-ţi pierzi niciodată umorul. E singurul păcat împotriva duhului... dilematic.

→

Imaginea 1/3: dilema 2