Cum s-a născut legenda tezaurului lui Decebal ascuns sub un râu?

Răspunde Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“. „Legenda apare la Criton, medicul lui Traian, şi credem că a fost martor ocular. Cifrele sunt însă exagerate. Totuşi, mai e o problemă de „topos“ literar,loc comun.

Criton spune că tezaurul a fost ascuns sub albia râului Sargeţia. De aici s-a tras concluzia că a existat un râu cu numele Sargeţia. Dar povestea cu ascunderea tezaurului o întâlnim şi în epoca elinistică, undeva în Anatolia, sub albia râului Sargenţia. Acestea sunt locuri comune, preluate de la un scriitor la altul. În ce măsură sunt adevărate, e foarte greu de spus. Totuşi, pe Columna lui Traian vedem oameni cărând tot felul de obiecte, pocale de argint etc. Tot ce ştim din arheologie e că tezaurele dacice sunt de argint. Timp de 200 de ani s-a găsit doar argint, nu aur, asta până la apariţia acestor brăţări de aur.

Şi atunci, unde putem să integrăm aceste brăţări de aur? La nişte falsuri?

E foarte greu de spus. Plec de la prezumţia că sunt autentice şi că singura acuză pe care o putem aduce, mai mult autorităţilor române, e aceea că în zona capitalei lui Decebal căutătorii de comori fac ce vor. Problema nu se reduce la tezaurele de aur sau de argint, dar aceştia au găsit enorm de multe bucăţi de fier, pe care le-au scos de la locul lor şi le-au aruncat, că nu-i interesa; iar acest lucru ne-a adus nouă o pierdere imensă.

Şi mai e un lucru de discutat despre aceste brăţari: de ce niciuna n-a fost găsită de arheologi? Dacă le găseau arheologii nu existau discuţii, dar de ce, timp de 200 de ani, n-a apărut nici măcar una? Experţii le-au privit şi au spus că sunt autentice, dar rămâne o umbră de îndoială pentru că arată identic cu cele vechi, din argint. Nu există niciun element de noutate. Cum adică, meşterul acela dac nu a mai avut nimic inspirat ca să adauge? Până şi ştanţele de pe cele de aur sunt aidoma cu cele de pe argint, numai puse altfel, în alte poziţii ca să semene.

Pe de altă parte, a mai apărut acum şi campania aceasta că sunt false. E clar că dacă sunt falsuri cei care le-au găsit scapă mai uşor, aşa că îl înţeleg pe avocatul care pledează că sunt false. Ştiu că s-a creat un prejudiciu statului român de vreo 300.000 de euro, dar consider că e mai bine aşa, pentru că, deşi există îndoieli asupra lor, nu poţi să afirmi clar că sunt falsuri. De aceea cred că e mai bine să dai 300.000 de euro pe nişte falsuri decât să pierzi nişte piese autentice.

Revenind la istorie, aurul după care s-a dus Traian în Dacia este, de fapt, argint?

Citiţi continuarea interviului pe site-ul historia.ro