„Cui i-e frică de bau-bau?“. Mişcare şi dans, la Teatrul Ţăndărică, în viziunea regizorală a lui Ivica Šimić

Spectacolul „Cui i-e frică de bau-bau“ a avut premiera la Teatrul Ţăndărică la începutul lunii martie, iar în luna aprilie, acelaşi regizor croat Ivica Šimić va semna şi spectacolul „Paraşutiştii“ pe scena Lahovari a teatrului.

Realizate de Ivica Šimić, personalitate marcantă a teatrului pentru copii, cele două spectacole, „Cui i-e frică de bau-bau“ şi „Paraşutiştii“ aduc în atenţia publicului român tehnici noi şi inovatoare de a educa noua generaţie, de a adapta poveştile la contemporan.

„Cui i-e frică de bau-bau“ a avut premiera pe 6 martie, la Sala Lahovari a Teatrului Ţăndărică. Următoarea reprezentaţie va fi pe 30 martie.

Spectacolul mizează pe joc, cu puţine cuvinte, cu mişcare, muzică şi dans, apelând la puterea de imaginaţie a copiilor şi care are ca scop să demitizeze unele dintre cele mai comune temeri, să demonstreze că frica este parte integrantă a vieţii de zi cu zi, dar că putem scăpa de ea odată ce o cunoaştem.

O personalitate carismatică, un vizionar capabil să spargă tiparele clasice ale percepţiei generale despre teatrul pentru copii, Ivica Šimić - actor şi regizor de origine croată, secretar general ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), fondatorul teatrelor Epicentre şi Mala Scena din Zagreb din Croaţia, dar şi coordonator a numeroase proiecte culturale internaţionale dedicate copiilor şi tinerilor, a construit două spectacole ancorate în realitatea contemporană, dedicate atât celor mici cât şi celor mari.

Într-un interviu, regizorul Ivica Šimić (foto) declara:

Cred cu tărie ca teatrul pentru copii este, ca şi teatrul pentru adulţi despre om, oameni, dragoste, despre a avea şi a nu avea. In ceea ce mă priveşte tratez teatrul pentru copii ca un teatru pentru adulţi. Mă joc cu simboluri, cu metafore, cu lumea pe care o creez pe scenă. Teatrul nu este o imitare a vieţii, nu este o replica a vieţii,teatrul nu este o oglindă prin care privim lumea.Teatrul este lumea pe care noi, artiştii o cream şi pentru copii. (...)

Copii, mici fiind au o lume mica la care privesc. O au pe mama, cea care îi îmbrăţişează şi ei văd lumea care e formată din faţa mamei, care îi zâmbeşte. Pe măsuă ce copilul creşte, lumea lui devine din ce în ce mai mare, dar încă nu iese din rama pe care copilul o are în mintea lui.

Muzica şi dansul fac parte din traiul de zi cu zi al copilului, iar copilul poate foarte uşor să înţeleagă acest limbaj. El este mai bine înţeles decât limbajul vorbit. Copilul de 3 ani, 4 ani, încă nu ştie să folosescă bine limbajul vorbit. Ei comunică mai bine prin emoţii, prin mişcare, prin acţiuni decît prin vorbe. Întreg spectacolul este făcut din mişcare şi acţiune, diferite acţiuni. Poate fi: luptă, zbor, cădere, dar poate fi contemplare sau un contact lent şi apropiat între cei doia ctori pe care îi folosim. De aceea folosim mişcarea şi dansul în locul limbajului vorbit. Este şi muzică, o muzică foarte originală, compusă special pentru acest spectacol, care îi dă posibilitatea copilului să facă tot felul de asociaţii şi să poată urmări povestea despre cum am venit pe lume, cum am învăţat să mergem, si, cel mai important despre cum am învăţat  să cădem şi apoi să ne ridicăm şi să ne continuăm mersul.

Eu i-am spus arta căderii, adică cum să înveţi să te ridici şi să continui.

Mesajul este foarte simplu: viaţa noastră este făcută din multe, multe căderi, dar trebuie să ne ridicăm şi să continuăm şi să învăţăm cum să cadem fără să fim vătămaţi în viaţă. Toată viaţa noastră este un vis despre cum să zburăm, toţi vrem să zburăm, să părăsim graniţele vieţii noastre. Vrem să fim liberi şi să zburăm. Vrem să zburăm şi să-I încurajăm pe copii că pot să zboare, dar cu ajutorul altor persoane, prieteni, cei pe care îi iubim. Numai cu iubire şi cu interrelaţionare putem învăţa cum să zburăm, spune regizorul Ivica Simic.  

În spectacolul de la Teatrul Ţăndărică, comunicarea dintre scenă şi public este sinceră, directă, ritmul este alert, iar concluzia de final este că Bau-Bau este prietenul de care nu trebuie să ne fie frică.

Scenariu, regie, scenografie, ilustraţie muzicală, light design: Ivica Šimić
Păpuşi şi costume: Emilia Furduiu
Coregrafie: Violeta Dincă
Distribuţie: Olga Bela, Dan Codreanu, Ana Maria Bălescu, Adrian Alexandru Neculcea