Comunism de tot râsul

Acesta este comeback-ul lui Ioan Groşan, unul dintre cei mai importanţi nuvelişti contemporani şi printre foarte puţinii umorişti veritabili de la noi. Verva, inteligenţa şi umorul, de situaţii sau de limbaj, te „fură“ şi fac din scrisul lui Ioan Groşan o încântare constantă.

Toate aspectele societăţii comuniste cad în derizoriu, unul după altul, în această carte a băşcăliei şi a amintirii:

„Tovarăşa Szekely, ca secretară de partid, obişnuia ca la fiecare început de lună să scrie cu creta pe tabla din cancelarie, citeţ, cu liniuţe, obiectivele de atins pe luna respectivă, să şi le poată copia toţi diriginţii. La liniuţele tovarăşei Szekely, cineva, imitându-i perfect scrisul, mai adăugase una la urmă:

«Până joia viitoare, fiecare clasă e obligată să aducă 2 kg de râme roşii». Toată lumea îşi notase conştiincioasă, deşi uşor nedumerită, şi această sarcină. Nedumerit fusese şi el: hai, înţelegea că se solicitau melci, auzise că-i mănâncă italienii în draci, dar râme? Îl lămurise, discret, tovarăşa Oniciuc, de rusă, care le ştia pe toate: «Le conservă şi le exportă în RFG, pentru pescari. Ăia, cu toată tehnologia lor, nici râme naturale nu mai au».

Aşa că în miercurea dinaintea zilei cu pricina el îşi dusese elevii la ferma zootehnică a IAS-ului şi-n nici două ore, răscolind cu furci şi sape bălegarul şi paiele putrezite, umplură o plasă de rafie nu cu 2 kg, ci cu 3, după cum putuse el constata acasă, pe cântarul de la baie. Înnodase bine punga şi, cu toare protestele nevesti-sii, o pusese în frigider, în partea de jos, în spaţiul destinat legumelor.

A doua zi, însă, catastrofă! Nimeni nu ştia unde trebuiau duse râmele, cine le preia, cine le centralizează. Spre prânz, chemată de-acasă, tovarăşa Szekely făcuse o criză de nervi... «Aruncaţi-le imediat!» Însă râmele, în aşteptarea expedierii spre RFG, ieşiseră patriotic din plase şi pungi şi se răspândiseră care-ncotro prin şcoală. Băieţii azvârleau cu ele, fetele ţipau, femeia de serviciu înjura - un adevărat balamuc. Multă vreme după aceea tot mai erau descoperite râme, uscate, bineînţeles, până şi-n camera Pionierului (într-o trompetă)."

Propagandă & sex

În jurul a patru personaje dintr-un orăşel de provincie, a frustrărilor şi a idealurilor acestora, se încheagă, de fapt, întregul roman. Nelu Cucerzan, zis Nelu Sanepidu, profesor la o şcoală generală, are revelaţia faptului că vocaţia lui este sexul. Încurajat de faptul că poate fi „profitorul post-festum" al revoluţiei sexuale occidentale din urmă cu trei decenii, dar şi „profitorul micilor dezastre familiale şi martorul bovarismelor de duzină" din aliena(n)ta societatea erotică comunistă, porneşte o adevărată campanie sexuală naţională în căutarea femeilor care reprezintă „într-un spaţiu dat, fizionomia, chintesenţa acelui loc, spiritul lui, fie el şi nu prea elevat: spiritus loci".

Destinatarul acestei adevărate psiho-fiziologii sexuale & erotografii epistolare, al acestui manual de seducere a femeii comuniste este prietenul şi colegul lui de catedră Iuliu Borna, scriitor care realizează că deţine puterea de a modifica realitatea scriind ficţiuni „care fac rău". Al treilea profesor din gaşca de intelectuali de provincie este Grigore Samsaru, care se trezeşte într-o dimineaţă cu „o irepresibilă dorinţă de a intra în Partid" şi care, în laboratorul de biologie al şcolii, are teribila viziune a naturii ca „o şi mai imensă Uniune Sovietică". În fine, cel de-al patrulea personaj principal este Willy Schuster, un inginer silvic care descoperă în pădurea din apropierea oraşului un cerb maiestuos, exemplar care ajunge să-l intereseze pe însuşi Tovarăşul, provocând o descindere cinegetică de pomină.

Rând pe rând, Nelu Sanepidu se dă drept: gazetar, pentru a face sex cu fruntaşa brigăzii satirice a unei fabrici de textile din Făurei; petrolist de origine română din Dallas, pentru a se culca cu o profesoară din cartierul Militari într-un bordei din Muzeul Satului; critic literar pentru a ajunge în patul lui Tit-Livia Porolissa Pop, fiica supraponderală a unui profesor ardelean xenofob ş.a.m.d. Willy Schuster devine un mare scriitor de telegrame de adeziune şi de texte propagandistice odată ce deprinde arta sinonimiei, a limbajului de lemn; Grigore Samsaru, tratându-şi ejacularea precoce cu ginseng, nu reuşeşte să intre decât în... secretara de Partid cu ocazia falsei vânători „tovărăşeşti" a cerbului ş.a.

De câteva ori Ioan Groşan se autopastişează şi reciclează trucuri vechi, iar romanul conţine gafe/ stridenţe/ efecte facile care ar fi putut lipsi, dar toate acestea nu sunt erori decisive şi se absorb în marile reuşite ale cărţii. Episoadele/aventurile rezumate de mine sunt antologice prin hazul nebun cu care sunt povestite, iar verva, inteligenţa şi umorul, de situaţie sau de limbaj, te „fură" şi fac din scrisul lui Ioan Groşan o încântare constantă. Continuarea acestui roman, cu întâmplările de după Revoluţie ale celor patru protagonişti, merită aşteptată. Să sperăm, totuşi, că nu prea mult.

Info

„Un om din Est", de Ioan Groşan
Primul volum
Editura Noul Scris Românesc şi Editura Tracus Arte, 2010