Christian Badea, dirijor: „Trebuie să punem umărul, că aşa nu se mai poate!“
0
Christian Badea şi-a propus să ridice nivelul scăzut la care a ajuns şcoala de interpretare de la noi prin a-i pune să lucreze împreună pe tinerii din România cu marile personalităţi muzicale ale lumii.
Unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori români actuali, Christian Badea a părăsit România în 1974, cu o bursă Enescu, şi s-a stabilit la New York. A ajuns să studieze arta dirijatului cu celebrul Leonard Bernstein, iar apoi, timp de 10 ani, a fost la pupitrul orchestrei de la Metropolitan Opera din New York.
Christian Badea a condus orchestre presigioase de pe aproape toate continentele - Europa, America de Nord, Asia şi Australia - şi a colaborat cu nume sonore ca Placido Domingo, Renee Fleming, YoYo Ma, Mstislav Rostropovich. A obţinut inclusiv un Premiu Grammy, pentru opera „Antoniu şi Cleopatra" de Samuel Barber (în 1985).
A revenit în România în 2006, după 32 de ani de absenţă, şi de atunci s-a decis să ajungă periodic la Bucureşti să încerce să urnească lucrurile de pe-aici. După cum spune, vrea să întoarcă ceva din ceea ce a primit la rândul său, în anii de formare la Conservatorul român, când a studiat cu discipoli ai lui Enescu şi ai lui David Oistrakh.
„Weekend Adevărul": Duminică veţi dirija pe scena Ateneului, dar, din câte am înţeles, nu e vorba de un concert obişnuit.
Christian Badea: Concertul de duminică, de la Ateneu, este punctul culminant al unui proiect pilot care este semnificativ pentru fundaţia pe care am constituit-o de curând, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică. Am adus la Bucureşti pe Remus Azoiţei de la Academia Regală de Muzică din Londra, pe Bogdan Zvorişteanu, concertmaistrul de la Orchestra Suisse Romande din Elveţia, patru suflători englezi din Orchestra Simfonică BBC şi doi de la London Symphony Orchestra. Aceşti invitaţi au lucrat cu tinerii noştri muzicieni şi vor cânta în orchestră cu ei, în concertul de duminică. E o experienţă inedită. Dacă tinerii noştri muzicieni se duc în străinătate la burse Erasmus, ei nu vor ajunge să cânte cot la cot cu oamenii aceştia. Or, în acest proiect important este că tinerii şi numele mari ale scenei mondiale cântă împreună. De exemplu, dacă avem un clarinetist de 18 ani, talentat, care cântă „Simfonia a 7-a" de Beethoven alături de şeful de partidă de la London Symphony Orchestra - această experienţă ajută la creşterea talentului aceluia într-o săptămână cât nu creşte el într-un an de studii obişnuite. Aşa se învaţă, prin osmoză artistică!
Ce vă propuneţi să faceţi prin fundaţia pe care aţi înfiinţat-o?
Fundaţia are, ca obiectiv, să creeze posibilităţi pentru tinerii talentaţi din România ca ei să-şi perfecţioneze talentul la cel mai înalt nivel. Dar, spre deosebire de bursele din străinătate (care sunt bune şi ele), eu nu-i trimit afară, ci îi aduc înapoi. Şi-i aduc înapoi nu numai pe ei, ci şi pe românii din diaspora care şi-au făcut un ume acolo. Am vorbit cu mai mulţi din aceştia şi toţi mi-au spus „da, vin, ajut!". Nu m-a întrebat niciunul de bani. Acum au venit Azoiţei şi Zvorişteanu, iar în viitor vor veni toţi. Am vorbit, de asemenea, cu străini, care nu avuseseră deloc de-a face cu România şi nici nu ştiau situaţia de aici, dar care, pentru că proiectul li s-a părut foarte interesant, au zis imediat „da!". Acesta de acum e un proiect pilot, pentru că vreau să văd cum merge şi să învăţ de la el, însă sunt deja puse jaloane pentru a aduce alţi oameni importanţi în România. Important este ca aceştia să colaboreze cu tinerii noştri. Nu numai să dea lecţii, dar să colaboreze.
Ziceaţi că strănii cu care aţi vorbit „nu ştiau situaţia de aici". Care e de fapt situaţia de aici, în zona muzicală?
Am făcut audiţii naţionale în mai multe locuri din ţară - Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi -, i-am auzit pe tineri şi am văzut care e nivelul şcolii româneşti. Nivelul adevărat, nu acela care mi se zice. Am audiat peste 300 de tineri interpreţi, iar concluzia la care am ajuns a fost că nivelul e foarte scăzut. Vorbesc de nivelul general, nu de vârfuri, că vârfurile vor ieşi întotdeauna. Mai e şi ideea că vârfurile vor pleca şi nu se vor mai întoarce. Poate este adevărat, dar situaţia aceasta trebuie schimbată. De ce cred asta? Pentru că, atunci când vorbesc cu vârfurile din generaţia mea, ele vor să se întoarcă.
Şi atunci de ce nu se întorc?
Acum, ar fi bine să înţelegem conceptul de „a se întoarce". „A se întoarce definitiv" este un concept antic, depăşit. Nu mai există aşa ceva. În satul global de acum, nu mai trăieşti 365 de zile într-un oraş, chiar dacă el se numeşte Londra. „A se întoarce" înseamnă că o persoană care lucrează la Londra sau la Köln vine şi la Bucureşti în mod mai regulat. Atât! Cei care au posibilitatea să ajute la ridicarea nivelului general al muzicii româneşti vor să se întoarcă aici regulat. Ceva trebuie făcut şi trebuie făcut aici! Vârfurile pot să se ducă să lucreze la Londra sau New York, extraordinar!, dar să vină şi la Bucureşti. E adevărat, la Bucureşti sunt prost plătiţi. Dar şi asta o să se schimbe.
Dumneavoastră de ce reveniţi la Bucureşti?
Am plecat din România cu un bagaj extraordinar, pe care mi l-a dat şcoala românească de muzică. Era o şcoală foarte serioasă, din punct de vedere artistic, profesional sau al eticii muncii. Am plecat şi am devenit competitiv instantaneu pe meleagurile internaţionale, pe baza a ceea ce aveam din România. Nu mai suntem acolo cu şcoala românească. La un moment dat, ajungi în viaţă într-un moment în care vrei să mai dai şi înapoi. Aşa că aduc nişte idei, fac nişte proiecte, arăt nişte exemple. Fundaţia mea a fost creată tocmai pentru că aici, în România, există nişte probleme care trebuie rezolvate. Trebuie să punem umărul, că aşa nu se mai poate!
A fost greu să găsiţi suport aici pentru ce vreţi să faceţi?
Mi se pare important ca lumea afacerilor din România să conştientizeze că, totuşi, cultura este foarte bună pentru business şi că relaţia cultură-business este în avantajul celei din urmă. Cultura nu este un domeniu unde se vine cu mâna întinsă. Ea aduce multe avantaje - dividende economice şi dividende de imagine. De care, slavă Domnului!, avem nevoie, mai ales în străinătate. A avea o cultură care face parte din fibra societăţii îi ajută pe oameni să fie civilizaţi, să aibă o viaţă mai bună, iar asta aduce beneficii economice. Citeam, pe de altă parte, despre un studiu care s-a făcut în Franţa, unde s-a ajuns la concluzia că un euro de subsidii de la guvern pentru Luvru aduce un profit de 7 euro.
Cum au primit oamenii de afaceri români proiectul dumneavoastră?
Am vorbit cu destul de mulţi şi am făcut-o unu la unu. Am văzut că mulţi înţeleg. Bineînţeles, toată lumea vorbeşte de criză... Ştiu că este criză, însă nu trebuie uitat că au fost cazuri de renaşteri culturale care s-au întâmplat în momente foarte dificile din punct de vedere economic şi politic. Este într-adevăr un proces de conştientizare şi trebuie să oferim nişte exemple, cum sunt aceste evenimente artistice de înalt nivel, unde tinerii noştri cântă alături de mari artişti ai scenei muzicale internaţionale.
Îmi imaginez că aveţi în vedere un proiect pe termen lung.
Proiectul acesta pe care-l fac acum reprezintă un concept. Proiectele ulterioare nu vor avea neapărat de-a face cu mine, eu nu voi dirija totul. E chiar bine să fie şi alţii - muzicieni de afară. Nu pretind să fac eu singur totul, să am eu înţelepciunea finală. Îi invit şi pe alţii să vină. Proiectul meu e o platformă deschisă. Pot să vină toţi şi să participe, numai să vină cu idei creative, să aibă talent, să lucreze foarte serios şi să aibă o minte deschisă. Asta sună foarte simplu, dar nu se întâmplă întotdeauna. Deci sunt nişte criterii foarte clare, că altfel nu mergem înainte. Eu dau un fel de pornire, un fel de exemplu. În România, noi avem o mică problemă: ne gândim de fiecare dată la persoană, la conducător etc. Nu e sănătos să aştepţi să vină o anumită persoană care să schimbe lucrurile. Apropo de zicerea „te-ai întors în România definitiv"... Nu, îmi pare foarte rău. De fapt, o să fiu şase luni în Australia, nici n-o să mă mai vedeţi pe-aici între mai şi noiembrie. Dar asta nu înseamnă că proiectele nu pot continua fără mine. Nu le pretind artiştilor să vină să locuiască aici 365 de zile pe an, că nici nu-i sănătos! E mai bine, ca artist, să ai un orizont mai larg. Iar pe tinerii care au talent chiar îi îndemn să se ducă să lucreze pe-afară. Dar să se întoarcă în mod regulat şi la Bucureşti.
Credeţi că vor exista şi alte efecte ale acestor proiecte, dincolo de oferirea unei şanse pentru tinerii talentaţi din România?
Ceea ce mă interesează e să ajungem la o oarecare normalitate în România. Normalitate în privinţa scării de valori, în privinţa integrării culturii în viaţa de toate zilele. În plus, ne dorim ca Bucureştiul să devină un centru muzical important - ceea ce pe vremea când eram eu copil era.
"«A se întoarce definitiv» este un concept antic, depăşit."
"Ştiu că este criză, însă nu trebuie uitat că au fost cazuri de renaşteri culturale care s-au întâmplat în momente foarte dificile din punct de vedere economic şi politic."
Christian Badea, dirijor
Debutanţi şi nume grele, pe scena Ateneului
Duminică, la ora 19.00, tinerii interpreţi care au participat la proiectul Fundaţiei Române pentru Excelenţă în Muzică vor urca pe scenă alături de Remus Azoiţei (Academia Regală de Muzică din Londra), de Bogdan Zvorişteanu (Orchestra Suisse Romande din Elveţia), de Chris Richards şi Rod Franks (ambii de la London Symphony Orchestra) şi de Michael Cox, Richard Simpson, Martin Owen şi Julie Price (toţi patru de la BBC Symphony Orchestra).
Concertul se intitulează „London Bucharest Festival Orchestra" şi va fi dirijat de Christian Badea. Din program: „Octetul" de Felix Mendelssohn, „Serenada pentru suflători în mi bemol" de Antonín Dvořák şi „Simfonia a 7-a" de Ludwig van Beethoven.
Se încarcă comentariile...
