CASE CELEBRE

Palatul Cantacuzino a fost salvat de numele lui Enescu si de un testament bine facut Mai exista si astazi in Bucuresti cateva locuri ce amintesc de acel mic Paris al inceputului veacului trecut. In

Palatul Cantacuzino a fost salvat de numele lui Enescu si de un testament bine facut
Mai exista si astazi in Bucuresti cateva locuri ce amintesc de acel mic Paris al inceputului veacului trecut. In majoritate cladiri, acestea apar ca niste insule de frumusete in peisajul Bucurestiului. Pe Calea Victoriei, la numarul 141, se ridica una din cele mai interesante piese arhitecturale ale Capitalei, Palatul Cantacuzino sau Casa "George Enescu". Realizat de arhitectul Ioan Berindei la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, palatul, cu o valoare arhitecturala cu totul deosebita, face parte din acea categorie a cladirilor care parca "ascund" ceva, care au o incarcatura ce se suprapune peste minunatia constructiei si a decorurilor arhitecturale. In cazul Palatului Cantacuzino, incarcatura este mare, dupa cum am aflat din cele povestite de catre pianista Ilinca Dumitrescu, directorul Muzeului National "George Enescu". Constructia, inceputa in 1899, a fost comandata de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, personalitate politica importanta si unul dintre cei mai bogati oameni ai vremii, numit, din acest motiv, Nababul. Vrand sa aiba o casa "ca la Paris" nu s-a zgarcit cu nimic si de aceea i-a chemat, pentru a-i construi si a-i finisa resedinta, pe unii dintre cei mai importanti artisti ai vremii. Vorbesc despre talentul acestora stucaturile, vitraliile, picturile murale - toate acele elemente ce individualizeaza o constructie. Se spune ca Nababul ar fi vrut ca acoperisul sa fie din tigle aurite, insa acest "avant" i-ar fi fost temperat de catre rege. Din pacate, nu s-a putut bucura de pretioasa resedinta decat putini ani, deoarece a murit in 1913. Dupa moartea fiului lui Grigore Cantacuzino, Mihai, in urma unui accident, mostenitoarea legala a fost sotia acestuia, Maruca Cantacuzino, cea care va deveni sotia marelui compozitor George Enescu. Astfel s-a ajuns ca palatul de pe Calea Victoriei sa devina, in timp, o adevarata casa a muzicii, in care s-au intalnit personalitati ale muzicii romanesti si internationale. De locuit, marelui compozitor nu ii placea sa locuiasca in palat si prefera casa din spate, devenita, de cativa ani, Casa Memoriala George Enescu. Istoria nu a ocolit nici Palatul Cantacuzino, astfel ca in anii comunismului se pregateau, de catre puternicii vremii, tot felul de utilizari pentru frumoasa constructie. Pana la urma, la inceputul anilor '50, cu ajutorul lui Petru Groza, palatul a devenit sediul Uniunii Compozitorilor, pentru ca in 1956, dupa moartea lui George Enescu, palatul sa devina, printr-o Hotarare de Guvern, Muzeul "George Enescu". Incercari de a obtine cladirea pentru scopuri ce nu aveau nimic de a face cu muzica au existat in permanenta, insusi Nicusor Ceausescu dorind-o pentru resedinta personala. De la toate acestea, palatul a fost salvat de catre un testament facut de catre Maruca Cantacuzino Enescu in Elvetia, in acesta specificandu-se clar faptul ca palatul ramane pentru totdeauna in proprietatea statului roman, cu obligativitatea functionarii nelimitate a muzeului dedicat memoriei marelui muzician. Astfel, in acele vremuri in care multe bijuterii arhitecturale fie erau distruse, fie deveneau sedii de organizatii de partid, Muzeul "George Enescu" a fost salvat de un testament bine facut. Cu toate acestea, intre 1977 si 1991, in palat nu s-a intamplat nimic, acesta nefunctionand nici ca muzeu, nici ca sediu al Uniunii Compozitorilor, "urmele" lasate de ideile comuniste pe stucaturile si picturile murale fiind spoirea cu var a portretelor lui Grigore Cantacuzino si ale sotiei acestuia, precum si degradarea tavanelor unora dintre incaperi. Asa ca, dupa Revolutie, a fost nevoie de o munca de restaurare inaintea redeschiderii Palatului, in 1991, noua expozitie permanenta din muzeu fiind inaugurata in mai 1995. De atunci, acesta a reinceput sa fie o casa a muzicii, in care se sustin concerte si in care se regaseste lumea lui Enescu. Dupa cum ne-a declarat Ilinca Dumitrescu, aici sunt pastrate aproape toate manuscrisele lui George Enescu, unele dintre ele avand o istorie speciala, acestea fiind aduse in saci de la Paris, dupa moartea compozitorului. De asemenea, aici se afla si unele dintre pianele compozitorului, precum si biroul si cateva obiecte personale. Totul pentru a recompune atat dimensiunea academica, dar si pe cea umana, cum este de altfel normal, atunci cand vorbim despre un muzeu dedicat unei mari personalitati. S-ar putea spune ca Palatul Cantacuzino se pliaza perfect pe functia nobila pe care o are acum - aceea de a adaposti memoria celui mai mare compozitor roman. De asemenea, se poate spune ca, in acest caz, numele lui Enescu a ajutat enorm palatul, pentru ca acesta sa se pastreze asa cum a fost gandit de catre Cantacuzino si sa nu devina resedinta pentru mai marii unor vremuri in care distrugerea era cuvantul de ordine.