"Capitalul biologic, uman, al acestui popor este afectat"

Cand m-am intalnit cu Coca Bloos, in Bucuresti tocmai ninsese. Am mers pe jos de la Teatrul foarte mic pana in Piata Kogalniceanu, inotand cu greu prin zapada amestecata cu sare de pe "arterele"

Cand m-am intalnit cu Coca Bloos, in Bucuresti tocmai ninsese. Am mers pe jos de la Teatrul foarte mic pana in Piata Kogalniceanu, inotand cu greu prin zapada amestecata cu sare de pe "arterele" Capitalei. Prilej de meditatii cu tenta sociala si de marturisiri cu glas scazut despre revolta impotriva edililor, traita si de actrita, ca de oricare cetatean. De fapt, Coca Bloos chiar merita sa fie numita asa: ea este nu numai un artist, ci si o constiinta foarte vie, atenta la tot ceea ce se intampla in jur, meditand la viitorul acestui popor pe cale sa se transforme - din nebagare de seama, indolenta si lene - in populatie.
- La un moment dat in viata, in ciuda inclinatiei spre joc, pe care ati avut-o intotdeauna, ati decis sa deveniti ziarista. (...) Erati constienta ca nu poti ajunge un mare ziarist decat in conditii de libertate?
- Da, fiindca acum, daca ar fi sa aleg din nou... E o satisfactie nebuna pentru mine sa vad ca presa este cu adevarat o putere in stat. Are putere, sunt consecinte cand ea avertizeaza, in ciuda pumnilor pe care ii primeste in mod vizibil. Cred ca in acest moment si mult timp de acum inainte ziaristul, daca ia in serios ceea ce face, daca este profesionist si pastreaza regula jocului, poate schimba ceva in societatea asta. Nu vad alta institutie care sa aiba un asemenea efect. Se vede ca presa vrea sa schimbe ceva si are toate armele in mana pentru asta. Asa ca daca eu as mai avea anii de atunci mi-as sugruma dorinta asta de a evada, de a-mi lua sacul in spinare si de a pleca, iar in loc de asta as face presa. Oricum, n-as mai alege teatrul daca ar fi sa incep viata din nou. Cu siguranta nu.
- Pot sa va intreb de ce, dat fiind ca sunteti atat de sigura?
- Pentru ca l-am cunoscut. Pentru ca are limite. Cuvantul este mult mai puternic - scriitorul, presa - daca stii sa-l folosesti, sa-l respecti. Energia pe care o poarta cuvantul pe care il gandesti, il exprimi, il manipulezi este uriasa. In teatru drumul e mai dificil, actorul e manipulat de text, care nu ii apartine, de regizor, de alte elemente exterioare lui, foarte importante de altfel pentru realizarea unui spectacol. Singurul lucru pe care il poate controla actorul este emotia, puterea de a o transmite din pozitia de personaj. Impactul cuvantului este mult mai mare, are adancime, cade in tine, are efect, ecouri in timp, te poate modifica sau nu. (...)
- Ati observat o radicalizare a relatiilor intervenita dupa '89? Cum ati resimtit acest soc, personal si profesional?
- Dupa '89 toate tarele noastre au iesit la suprafata. (...) Eu cred ca nu saracia, intunericul sau frigul au fost problema noastra, ci imposibilitatea de a circula, de a vedea locuri noi, de a avea experiente, de a vedea cum traiesc altii. Pentru mine, aceasta izolare a fost cel mai mare chin. Dupa '90, ea a disparut, dar mentalitatea proasta a ramas. Noi am vrea tot confortul oferit de Occident, dar pastrandu-ne obisnuintele de dinainte. E fascinant cum poate un popor sa o tina tot intr-o sarbatoare! Daca e vreo libertate certa dupa '90, atunci aceasta este libertatea de a o tine tot intr-un week-end de vineri la pranz pana marti. Cateodata ma intreb cum de s-a realizat si putinul care s-a realizat in asemenea conditii. Ar fi comic ce spun, daca n-ar fi chiar tragic! (...)
Drama e ca ne este afectat capitalul biologic, uman, acest popor e slabit din punct de vedere psihologic. Am incercat sa vad si eu cum va arata drumul nostru, dar nu as fi banuit ca va fi asa dupa '89. Totul porneste de la faptul ca cetatea nu este aparata, nu este solida, asezata pe o avere, tradusa in dorinta oamenilor de a munci, responsabilitatea lor. Sa-ti incepi ziua pregatit pentru a-ti face treaba acolo unde esti menit, sa faci pentru tine, dar si pentru comunitatea in care traiesti, fara de care n-ai fi nimic. Asta e conditia ca o cetate sa prospere si sa dureze. Or, in Romania de azi s-a produs o fuga de aproape, inainte exista solidaritate, prietenie, respect, acum au disparut. (Textul integral in Adevarul literar si artistic)