Capcauni in carne si oase

- Corespondenta de la Magda Mihailescu

Orice am face, tot la presedintele juriului ne raportam. Ii place sau nu-i place lui Quentin Tarantino? Ceea ce stim sigur este ca nu are la inima politica. A si anuntat, de altfel, din capul locului: pentru nimic in lume nu va intra in calculele sale drept un criteriu. Hotarare admirabila, numai ca nu putem trece cu ochii inchisi pe langa politica. Si, chiar daca s-ar intampla astfel, tot ne-ar trage de maneca. Din unghiuri mai mult sau mai putin distorsionate, ea, politica, patrunde in festival, pe ecrane, in discutii, se instaleaza - am vazut - in strada. Desi "Viata este un miracol", splendidul film al lui Emir Kusturica - care continua sa domine la bursa cotatiilor critice - se impune ca o poveste de dragoste in vreme de razboi, autorul lui nu a scapat nici de data aceasta de reprosurile, unele de-a dreptul aberante, ale observatorilor pe cat de improvizati, pe atat de infatuati. Un ziarist "i-a atras atentia" ca ar fi timpul sa-si "clarifice pozitia" (parca am fi fost la sedintele noastre de partid de altadata), sa se hotarasca, o data pentru totdeauna, de partea cui este, avand in vedere originea sa de bosniac musulman. Dupa scandalul de acum noua ani, cand filosoful Alain Finkielkraut l-a atacat facandu-se de ras, fara sa-i fi vazut filmul "Underground", incununat cu La Palme d'Or, "intelighentia" franceza pare a nu se fi invatat minte. Iese din nou la atac cu demagogia intelectuala pe post de argument. "De ce ati asteptat atatia ani pentru a vorbi despre razboi?" - a fost luat la intrebari Kusturica. "Pentru ca eu nu fac filme care sa semene cu medicamentul numit Prozac, a raspuns cineastul. Le fac cu intreaga mea fiinta lovita de toti cei care continua sa-mi dea lectii despre ce s-a intamplat in tara mea, ele sunt o reactie la ranile capatate de pe urma istoriei, a consecintelor acesteia. Nu ma duc sa filmez in Bosnia in camasa alba, de matase, cu esarfa Chanel in jurul gatului si tunsoare perfecta". Toata lumea l-a recunoscut in aceasta descriere pe Bernard-Henry Levy, celalalt fost "nou filosof", un dandy al istoriei contemporane. Peste cateva ore, la Cannes politica nu va mai fi, insa, o aluzie. A aparut, deja, bombardierul numit Michael Moore, "dusmanul personal al lui Bush", omul al carui film "Bowling for Columbine" (un premiu la Cannes, un Cesar si un Oscar) cutremurase salile festivalului cu doi ani in urma. Documentarul de lungmetraj selectionat in competitie, "Fahrenheit 9/11" se anunta ca o "provocare extrema, un pumn in mutra tuturor celor din administratia Bush, cu presedintele in frunte, care dupa 11 septembrie au declansat razboiul din Irak". Programat initial in doua sali, filmul va beneficia si de o a treia, hotarare de ultima ora, probabil din cauza presiunii celor dornici sa nu scape spectacolul unui documentarist care pune la pamant politica si ii mai rade si in fata. Pe coperta interioara a caietului de presa este reprodus un dialog intre autor si presedintele Bush: "Sunt Michael Moore". Replica: "Domnule, de ce nu va gasiti dv. o slujba mai ca lumea?" Cu o zi inainte, un debutant, tot american, Niels Mueller ne-a pregatit, oarecum, pentru intalnirea cu celebrul sau coleg, invitandu-ne sa vedem, in sectiunea "Un Certain Regard", drama "Asasinarea lui Richard Nixon", povestea unui "miel turbat" (jucat de Sean Penn), a unui modest functionar exasperat de promisiunile mincinoase ale presedintelui din anii '70. Dupa cum se vede, America nu-si trimite la Cannes numai starurile stralucind de paiete sau fapturi animate pe calculator, ci si capcauni in carne si oase.