Bogdan-Mihai Simion, culegător de muzică tradițională: „Mia Braia a fost mai bărbată decât majoritatea bărbaților din industria muzicală“
0Spre deosebire de sora ei Ioana Radu, care a fost una dintre cântărețele preferate ale lui Nicolae Ceaușescu, Mia Braia a refuzat să adopte noua direcție artistică din România comunistă. Fată ce avea cultură muzicală și o voce inconfundabilă, ea a răspândit la noi romanța și tangoul.
Bogdan-Mihai Simion, erudit în ale muzicii vechi românești, dar și unul dintre ultimii cântăreți la cobză, a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre Mia Braia, cea mai vândută artistă română a perioadei interbelice, care s-a încăpățânat să nu aducă în muzica ei secera și ciocanul
„Weekend Adevărul“: Cum s-a născut pasiunea pentru muzică a Miei Braia? Cât de mult a contat mediul familial pentru viitoarea sa carieră?
Bogdan-Mihai Simion: Maria Braia a fost primul copil al unui craiovean, pe numele său Constantin Braia. Pe când avea 6 ani, în 1917, anul în care s-a născut sora sa Jana Braia, cea care avea să devină celebră sub numele Ioana Radu, tăticul ei și-a deschis o crâșmă la marginea Craiovei. Crâșma avea o denumire comică, se chema „La ieftenirea traiului“. Dacă stăm să ne gândim că primele melodii înregistrate în limba română le avem pe la 1910-1911, pe timpul acela la crâșmă nu exista altă șansă decât muzica. Putem spune că Mia Braia a crescut cu muzica, a luat contact cu muzica din prima. Seara, la localul tatălui ei, cântau Nea Limbă vioristul, Ion a lui Țache cobzarul, romi lăutari gorjeni care-și câștigau cu greu existența în locanta deținută de tatăl fetițelor Braia. Acolo a auzit Mia Braia pentru prima oară doi-trei oameni cântând împreună. Clienții ce veneau acolo erau din clasa de mijloc.
Muzică studiată, nu după ureche
Mia Braia a studiat actoria și era pregătită pentru... tragedie. Cum i s-a schimbat drumul artistic? Care ar fi cauzele?
Ea a plecat pe drumul către arte, către performing arts, cum se spune la americani, de când era foarte mică. Pentru că nenea Constantin, văzând-o că e pasionată de muzică, a hotărât să o înscrie la Școala privată de artă „Cornetti“. E important, pentru că este o școală ce a fost înființată la Craiova prin efortul financiar al boierilor Elefterie și Elena Cornetti, o familie foarte bogată din Craiova cu rădăcini grecești. La această școală, ea l-a avut profesor de teorie și solfegiu pe Ion Vasilescu, unul dintre principalii responsabili pentru nebunia tangoului ce avea să ia cu asalt România pe la începutul anilor 1930. Mia Braia era oarecum pregătită pentru show-business. Numai că așa se obișnuia în epoca respectivă, trebuia să fie artist complet – să fie și actriță, și cântăreață. Ea a fost pregătită pentru tragedie, cum se obișnuia în vremea respectivă. Și Radu Beligan era pregătit tot pentru tragedie. Mia Braia a făcut parte din prima generație care a descoperit show-businessul, loisirul, șampania, distracția. Ar fi fost frumos să facă tragedie, dar parcă era mai atrăgătoare scena, mai ales că avea și lumini electrice.
Cum și unde și-a început cariera?
Mia Braia este prima oară menționată – am găsit un afiș cu ea la Biblioteca Academiei Române – într-o comedie burlescă din 1924. Reprezentația ei a avut loc în restaurantul de lux Minerva din Craiova. Și putem presupune, fără a greși foarte tare, că patronul de la Minerva se cunoștea cu Constantin Braia și a facilitat cumva urcarea tinerei pe scenă. Mia Braia a și lucrat în Craiova. La sfârșitul anilor ’20 a fost prim-solistă a Corului Armonia. Numai că principala ei frică era să nu se plafoneze. Se certa constant cu tatăl său. Ea dorea să își continue studiile muzicale. Norocul a făcut ca localul deținut de Constantin Braia să crească și familia să își permită să o trimită în 1929 la Conservator în București. Acolo a studiat armonie cu celebrul dirijor Ion Nonna Otescu. Oamenii cu care a studiat Mia Braia erau fala Micului Paris, în sensul în care profesorii săi au fost formați la Paris. Așa se proceda în acele timpuri. Chiar erau niște oameni deosebiți la catedră și în același timp foarte bogați, trebuie spus și asta. În același timp, tatăl ei plătea din greu lecții particulare la canto. Ea a studiat cu Elena Drăgulinescu, o fală a țării în mediile artistocratice, o mare soprană care nu era profesoară la Conservator. Mia Braia a trebuit să învețe singură să își câștige traiul. Ea a rămas până în 1934 colaboratoare a Societății Corale „Carmen“ din București, lucrând coristă cu salariu lunar. A debutat la Radio București în 1936 absolut cinstit, prin forțele proprii. Și tot în același an a semnat un contract de înregistrări.
Printre primii români care au înregistrat
De la Craiova a venit direct la Capitală. Cât de mult a schimbat-o Bucureștiul pe Mia Braia?
A schimbat-o. Una e să cânți într-un restaurant de lux din Craiova, unde patron e un bun prieten al tatălui, și cu totul altceva e să ai carte de muncă în București pentru a te întreține după ce îți termini studiile. Constantin Braia a făcut eforturi supraomenești pentru a-i plăti chiria, meditațiile... Ei erau progresiști, erau moderni, erau niște cetățeni ai urbanului, care își doreau să se integreze cumva în marea societate europeană. Primul ei contract de înregistrări l-a semnat în 1936 cu Nathan Mischonzniki, un afacerist evreu foarte iscusit, care achiziționase din Germania niște utilaje vechi și deschisese în 1935 primul studio de înregistrări din București, studio ce se numea Electrecord. Acest studio era de fapt al casei germane de discuri Kristall, care i-a francizat cumva domnului Mischonzniki. Și printre primii artiști care au pășit în acest studio de înregistrări a fost Mia Braia. Eu îmi imaginez ce greu trebuie să fi fost pentru ea să negocieze cu domnul Mischonzniki, să își negocieze drepturile de autor în mod corect. Înainte de 1935 nu existau locuri unde să înregistrezi muzică în România. Toată muzica trasă în limba română înainte de 1935 este înregistrată în afara țării.
Primele discuri ale Miei Braia au înregistrat recorduri de vânzări, depășind soliste consacrate ale perioadei interbelice precum Maria Tănase ori chiar sora sa, Ioana Radu. Cum poate fi explicat acest succes de vânzări?
Într-adevăr, Mia Braia a lansat un disc în 1936, cu un tango superb scris de Ion Vasilescu. Este foarte interesant: fostul ei profesor de la „Cornetti“ era acum un super-producător, iar Mia îi lansa compozițiile lui. Artista a vândut 5.000 de exemplare dintr-un disc minunat cu două piese: „Banule, bănuțule“ și „Stau la poartă și aștept poștașul“. Mia Braia a devenit de departe cel mai bine vândută solistă din perioada interbelică. Cel mai bine vândut artist român din perioada interbelică este și va rămâne însă Cristian Vasile. Explicația recordului de vânzări al Miei Braia este că, spre deosebire de Maria Tănase și Ioana Radu, care au cultivat îndeosebi, cu niște excepții punctuale, cântecul popular, Mia Braia a cultivat cu precădere tangoul și romanța.
Informator: „Numita Mia Braia nu a făcut nimic pentru a își schimba repertoriul“
Din câte se știe, ea a avut probleme și cu cenzura după Al Doilea Război Mondial. De ce?
Mia a muncit între 1936 și 1947 în foarte multe locuri. La restaurantul Luther, unul dintre locurile unde a lucrat, a și început relația cu Petre Alexandru. Deși în perioada interbelică Mia Braia și Petre Alexandru reprezentau cel mai important cuplu de cântăreți, discurile lor de dinainte de 1947 nu mai supraviețuiesc. Au fost casate și distruse. Toate înregistrările cu Mia Braia și Petre Alexandru au fost realizate în 1950, pe un disc aprobat de comuniști ca fiind cu muzică ușoară. Discul e bun și Mia Braia nu e din categoria celor care au făcut pace cu dușmanul. Însă ca și critic al regimului, aparițiile ei până în 1960 au fost cel mai des cenzurate, era de multe ori scoasă din grila de programe a radioului, deși inițial era anunțată în grilă. Pe fondul celebrității surorii sale, Ioana Radu, care, spre deosebire de Mia, acceptase să cânte muzică populară marxist-leninistă, Mia Braia era încet-încet îndepărtată din cultura mainstream, deși era într-o activitate febrilă și compunea cântece. Public, i s-a prezentat o imagine de femeie ofilită, ca și spiritul „burghezo-moșieresc“ pe care îl reprezenta, asta în opinia comuniștilor.
Frumoasă, talentată și în același timp cumva dificilă, Mia Braia și-a găsit marea dragoste în Petre Alexandru. Cum au reușit cei doi să se înțeleagă? Prin faptul că au avut aceeași armonie a inimilor și vocilor?
Eu nu știu dacă a fost marea dragoste între ei. Eu nu cred că trebuie să se spună „marea dragoste“ doar pentru că au fost amândoi celebri. Ei au vândut primii povestea de „marea dragoste“. În 1938, ei trăiau deja de doi ani în concubinaj, ceea ce nu era prea acceptat în acea epocă. Făceau spectacole împreună, s-au căsătorit și legal. Ei au vândut primii imaginea de oameni care se iubesc și care cântă lângă o pianină și o masă de cazinou „Să nu ne pierdem vremea supărați“. E un lucru frumos, ce ține de partea romantică a Regatului României. Petre Alexandru era unul dintre artiștii care l-au influențat cel mai mult pe Gică Petrescu. Însă ulterior au divorțat brusc. Se spunea că ar fi fost vorba de niște neînțelegeri cu privire la colaborarea cu autoritățile. În plus, era și o direcție incertă a carierelor lor artistice, nu mai puteau vinde imaginea de soț și soție cu blană de haină scumpă, nu se mai potrivea vremurilor. Nu era „muncitorească“ imaginea.
Bătaie în culise
A existat mereu cumva o rivalitate între Mia Braia și sora sa, Ioana Radu. Cât este adevăr și cât este ficțiune privind aceste turbulențe familiale?
Stejărel Olaru a scris cel mai bine despre asta, în biografia Mariei Tănase. A extras printre altele din arhivele desecretizate nota unui informator care spunea despre Mia Braia că își critică sora pentru că are multă trecere la București la toți comuniștii. Nu știm însă dacă respectivul informator voia doar să se răzbune și nimic altceva. În 1964, Ioana Radu a primit, prin decretul Consiliului de Stat, titlul de Artist al Poporului pentru merite deosebite. Iar acest titlu însemna categoric și multe beneficii, inclusiv financiar. Nu spun că Mia Braia o ura pe Ioana Radu. Dar când a venit o informatoare care se dădea prietenă cu ea, a întrebat-o ce părere are despre faptul că sora sa Ioana Radu a primit titlul de Artist al Poporului, în timp ce ea nu era băgată în seamă. Eu cred că Mia Braia a înțeles perfect că nu va fi vreodată promovată în același fel în care a fost promovată sora ei Ioana Radu. Însă nu a cedat rigorilor impuse de către Partidul Comunist.
Totuși, s-a tot vorbit despre relația foarte bună pe care Mia Braia o avea cu Elena Ceaușescu...
Pe timpul acela, ca muzicant, era obligatoriu să îi cânți lui Ceaușeasca. Fronda nu putea fi fățișă. Mia Braia a devenit membră de partid prin 1947-1948, că altfel nu mai putea fi dată la radio. Asta nu însemna că erai convins comunist. Dar tot ea a fost exclusă din Partidul Comunist pe la jumătatea anilor ’50. Lucrurile sunt mai nuanțate și sunt de discutat. Mia Braia nu a cântat nimic cu „tractorul“ și „ogorul“, cum impuneau comuniștii, au cântat alții care sunt mult mai mari, și asta e important de subliniat. Mia Braia a refuzat total noile compoziții marxist-leniniste. În schimb, Gică Petrescu și Ioana Radu nu le-au refuzat. În 1963, un informator al Securității scria: „De câțiva ani, numita Mia Braia nu a făcut nimic pentru a își schimba repertoriul“. Mia Braia nu găsea nimic plăcut în cântecul născut din noile realități din țara noastră. Cred că relația ei turbulentă cu autoritățile comuniste poate fi rezumată printr-un singur incident. În turneul de la jumătatea anilor ’60, Mia Braia a bătut-o la propriu pe activista Silvia Achivei. Și după conflict, a strigat la ea, apare și în arhivele CNSAS: „Mă c..c pe tine și pe partidul tău!“. A fost suspendată șase luni din activitate. La New York, Mia Braia a ajuns stinsă, ca toți cei pe care regimul comunist i-a ținut cu forța în România. În America, artista a scris o carte. Nu e întâmplător cu Mia Braia că a ajuns în America, și că Emanuel Blaga a luat-o de mână și s-au dus amândoi acolo. E tot ce vreau să spun: mi se pare pur și simplu că într-acolo trebuia să se ducă.
Cum ar trebui să rămână Mia Braia în conștiința românilor?
Românii trebuie să o păstreze într-un colț al sufletului pe Mia Braia. Pentru că discurile sale vorbesc, restul sunt povești, nici nu contează. Repertoriul său golit de orice referință la partid, la secera și ciocanul, ar trebui să le arate românilor o femeie cu o voință de fier, care a demonstrat o bărbăție pe care nu foarte mulți bărbați din scena muzicală a epocii au fost în stare să o afișeze. Mia Braia a fost mai bărbată decât majoritatea bărbaților din industria muzicală, eu asta cred.
Se încarcă comentariile...
