"Aripa dreaptă" zboară de pe rafturi
0Mircea Cărtărescu a vândut într-o săptămână 5.000 de volume din ultima parte a trilogiei "Orbitor" După 11 ani de zel împins la limită, Mircea Cărtărescu a încheiat proiectul
Mircea Cărtărescu a vândut într-o săptămână 5.000 de volume din ultima parte a trilogiei "Orbitor"
După 11 ani de zel împins la limită, Mircea Cărtărescu a încheiat proiectul vieţii sale. Autorul a lansat, miercuri, la Librăria Humanitas Kretzulescu, "Orbitor. Aripa dreaptă", ultimul volum din trilogia începută cu "Aripa stângă" şi continuată cu "Corpul".
Pentru scrierea celui de-al treilea volum din trilogia "Orbitor", Mircea Cărtărescu a primit o bursă de un an lângă Stuttgart, la Schloss Solitude. Şi-a gândit în tihnă romanul, la un castel, departe de zgomotul lumii cotidiene. Iar efortul i-a fost răsplătit de vânzări pe măsură. Primul tiraj din "Orbitor. Aripa dreaptă", de 5.000 de exemplare, s-a epuizat deja în prima săptămână de la apariţia cărţii în librării. Editorii au fost nevoiţi să scoată un al doilea tiraj, tot de 5.000 de exemplare.
Mircea Cărtărescu, care a publicat primul volum din "Orbitor" în 1996, le-a spus celor peste o sută de persoane adunate în librărie că nu este "mândru" de romanul pe care l-a scris, ci doar "recunoscător". "Nu ştiu cum s-a scris această carte, această trilogie, mă simt ca un fel de medium care a primit-o din altă parte. Acea altă parte, pe care nu ştiu cum să o numesc, este adevăratul autor". Directorul editorial Humanitas, Lidia Bodea, consideră că apariţia volumului reprezintă "evenimentul editorial al anului 2007, evenimentul prozei româneşti al ultimelor decenii, construcţia românească cea mai solidă dată vreodată în proza românească".
O carte scrisă pe "jumătate"
"Citind această carte nu descifraţi mintea mea, ci, dacă ea este bună de ceva, descifraţi propria personalitate. Nu e nimic de înţeles în această carte, este doar de trăit. Nu e nimic de explicat, numai de mângâiat. Este o carte făcută pentru a fi mângâiată, e o carte senzuală într-un anumit fel. Eu am scris doar o jumătate, cealaltă jumătate e în mintea dumneavoastră", a mai spus Cărtărescu.
"Să nu considerăm că ceea ce se petrece azi este o faptă printre faptele obişnuite ale vieţii noastre. Eu sunt foarte convins că ceea ce a încheiat astăzi Mircea Cărtărescu la capătul a 11 ani de muncă reprezintă un tip de exemplaritate a efortului, a concentrării şi a creativităţii fiinţei umane, care nu este măsura obişnuită a oamenilor", a spus şi Gabriel Liiceanu, directorul Humanitas.
Pe urmele lui Marin Preda
Pe Mircea Cărtărescu cel mai mult l-ar întrista o lectură "pasivă" a acestei cărţi.
"Ea trebuie să fie un melanj de împotrivire şi de acceptare, de plinuri şi de goluri", a mai spus scriitorul. Gabriel Liiceanu a subliniat că "Orbitor. Aripa dreaptă" este o "ţâşnire a viitorului în prezentul nostru", una dintre marile cărţi ale lumii. "Bucureştiul nu a căpătat niciodată demnitate literară. Citind cartea aceasta, Bucureştiul a căpătat demnitate mondială".
În opinia lui Liiceanu, un alt merit al lui Cărtărescu ar fi că este "primul român, poate în afară de Marin Preda, care se hotărăşte să recupereze dimensiunea istoricului în literatură". Întrebat ce va face după "Orbitor", Cărtărescu a declarat că nu ştie încă şi că, deocamdată, se odihneşte.
"Orbitor" este un roman "ilizibil", după cum spune autorul, pentru că "nu se citeşte, se poate ghici" în el.
"Orbitor", în circuitul literar mondial
Romanele "Orbitor. Aripa stângă" şi "Orbitor. Corpul", apărute la noi în 1996, respectiv 2002, au fost publicate în mai multe ţări. Primul volum a fost tradus în franceză, suedeză, maghiară, italiană, ivrit şi bulgară, fiind în curs de apariţie ediţia în limba germană. Al doilea volum a fost tradus în bulgară, franceză şi suedeză.
La lansarea volumului au mai participat, printre alţii, Mircea Mihăieş, Ioan T. Morar, Dan C. Mihăilescu şi Tania Radu.
<> este o carte ilizibilă. Nu e o carte care se poate citi, aşa cum nu poţi citi o piatră sau nu poţi citi un nor
Mircea Cărtărescu,
scriitor
Cu "Orbitor" la mare
"Orbitor. Aripa dreaptă" va fi lansat şi la Vama Veche, pe 21 iulie. Volumul, de circa 570 de pagini, poate fi achiziţionat la preţul de 39 lei, iar toate volumele trilogiei costă, în total, 93 de lei. Celelalte două cărţi din serie sunt "Aripa stângă" (Humanitas, 1996, prima ediţie) şi "Corpul" (Humanitas, 2002).