Actorul Marius Manole: „Îmi plac nebunii frumoşi“

Marius Manole, în spectacolul "Însemnările unui nebun", în regia lui Felix Alexa FOTO: Maria Ştefănescu

Protagonistul spectacolului „Însemnările unui nebun“, de Gogol, în regia lui Felix Alexa, spune că exerciţiul de a rămâne cu mintea întreagă într-o lume anormală este un pariu greu de câştigat.

Înghesuială mare în weekend la premiera „Însemnările unui nebun“, de Nikolai Vasilievici Gogol, spectacolul care s-a jucat cu casa închisă, în trei reprezentaţii, la ArCuB.  În adaptarea după povestirea celebră a lui Gogol, scrisă în anul 1835, sunt implicaţi trei protagonişti de primă mână: actorul Marius Manole, violonistul Alexander Bălănescu şi regizorul Felix Alexa.

 Marius Manole, în vârstă de 34 de ani, este unul dintre cei mai în vogă actori din tânara generaţie, fiind celebru pentru rolurile sale de pe scena Naţionalului bucureştean , printre care  câinele Şarik  din „Inimă de câine “ ( Yuri Kordonsky, 2005), Lopahin din „Livada de vişini “ ( Felix Alexa, 2010) sau  Ion din  „Năpasta“ (Radu Afrim, 2012).

În spectacolul după Gogol, alături de violonistul Alexander Bălănescu, un alter ego al său, Marius Manole spune în rolul lui Poprişcin, timp de aproape două ore, poveştile pline de candoare ale  nebunului, care-şi exprimă dragostea şi frustrările cu umor şi înţelepciune. Monologul dificil al lui Manole este dublat de scrâşnetul viorii şi de câteva replici ale celebrului muzician.  

Pe 17 februarie,  regizorul Felix Alexa va începe repetiţiile la cel de-al zecelea spectacol pe care îl va face împreună cu actorul, Manole fiind personajul principal din  “Revizorul“ de Gogol , care va fi montat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Spectacolul  „Însemnările unui nebun“ se va  juca şi în această săptămână, vineri şi sâmbătă, de la ora 20.00. Biletele la spectacolele de  pe 7 şi respectiv, 8 februarie, costă între 16 şi 35 de lei.

„Adevărul“:  Cum a devenit violonistul Alexandru Bălănescu un alter ego al tău în spectacol?

Marius Manole: Suntem doi protagonişti  pe scenă, nu e un one-man-show, deşi monologul e doar al meu. E adevărat că Alexander Bălănescu nu are prea mult de vorbit, însă mă ajută foarte tare cu muzica din acest spectacol. Prin muzica sa, el creează un personaj tot atât de complicat şi de greu ca nebunul meu. Alexander Bălănescu cântă muzica  scrâşnitoare din capul personajului meu.

Cum aţi găsit simbioza dintre text şi muzică?

Alexander a compus muzica în timpul repetiţiilor, acordurile s-au născut din text şi pe măsura întâlnirii noastre pe scenă. El nu locuieşte în România, s-a repetat şi la Londra. Centrul cultural al Municipiului Bucureşti (ArCuB) a fost foarte înţelegător şi generos, un alt teatru nu şi-ar fi permis să facă acest proiect. Spectacolul şi-a ales locul.

FOTOGRAFII: Maria Ştefănescu

Care a fost cea mai mare provocare a acestui rol?

E înfiorător să nu văd ochii publicului din care de obicei mă încarc, e foarte greu că nu văd spectatorii - parcă intri pe teren de unul singur şi joci de unul singur.  E însă un exerciţiu util: te adresezi oamenilor, fără să te adresezi cuiva concret. Să vorbeşti de unul singur şi 300 de oameni să te urmărească  timp de o oră şi patruzeci de minute, mi se pare enorm şi foarte greu de dus.

După nouă spectacole, alături de regizorul Felix Alexa, există între voi o chimie cu totul specială.

Da,  după cele nouă spectacole pe care le-am făcut împreună (n.r. printre care „Visul unei nopţi de vară“ (2003), „Gândirea“ (2005), „Sinucigaşul“ (2009) sau „Livada de vişini“ (2010),  pe scena Naţionalului bucureştean), am ajuns la nivelul unei comunicări incredibile. Ne ştim foarte bine şi asta ne ajută enorm.

Uneori, la repetiţii, nu mai avem nevoie de cuvinte. Mă uit la Felix Alexa şi ştiu deja ce vrea să-mi spună, ce indicaţie vrea să-mi dea, ştiu ce vrea de la mine. S-a creat o empatie extraordinară între noi: împărtăşim aceeaşi pasiune şi acelaşi fanatism pentru teatru.

"NU VREAU SĂ DEVIN UN ÎNCHIPUIT"

Aţi avut un incident vineri seară, la finalul spectacolului. Ce s-a întâmplat?

 Doi domni au urcat pe scenă, după primul spectacol, şi au pretins că sunt nişte oficialităţi. Mi-au spus că sunt ambasadorii Ucrainei. Mi-au dat nişte flori şi mi-au zis că vor să ţină un discurs. Bineîneţeles, nu erau ambasadorii Ucrainei. Nebunii lui Gogol erau, aşadar, în sală, printre noi.

Te-ai gândit că, poate, nu vei rezona cu personajul tău şi nu îi vei găsi cheia?

Eu experimentez tot timpul. Dacă nu-ţi iese un rol, nu-ţi taie nimeni capul. Ştiu că textul e foarte dificil. Totuşi, nu mi-a fost frică. Ce se poate întâmpla? La fiecare personaj sunt lucruri care îţi ies sau nu îţi ies în rol. Personajul meu, Poprişcin, trăieşte într-o lume paralelă. Sunt mulţi oameni, printre noi, care trăiesc într-o lume ruptă de realitate. E uneori singurul refugiu şi singura salvare ca oamenii să supravieţuiască în haosul în care trăim acum.

Se aşteaptă foarte mult de la tine de fiecare dată. Cum ai înfrunta un eventual eşec al unui personaj pe care nu-l găseşti?  

Vreau să mă dezobişnuiesc ca actor să-mi creez propriile evenimente, să fac din spectacolele mele evenimente. Există pericolul în meseria asta, atât la regizori, cât şi la actori să devină închipuiţi. Sunt foarte multe cazuri printre noi. Nu vreau să ajung aşa. E un pariu pe care-l fac cu mine. Vreau să mă păstrez normal, vreau să fiu Marius Manole, cel care vine de la Iaşi şi care face unele lucruri mai bine, altele mai prost. Nu vreau să devin un închipuit.  M-am întâlnit cu acest text în momentul în care am înţeles că normalitatea o definim fiecare dintre noi.  

Despre spectacolul de la ArCub, regizorul Felix Alexa mărturiseşte:

„Ce poate fi mai potrivit decât «nebunia» gogoliană în 2013, când pare că lumea se răstoarnă cu totul? Un an în care necunoscutele sunt atât de mari, încât vrem cu toţii, într-un fel, să evadăm într-o lume paralelă. Eu nu am făcut spectacolul acesta în epoca în care l-a scris Gogol. El este cumva atemporal, un spectacol despre imaginaţie şi despre nebunie, în sensul în care nebunia devine foarte productivă şi creează lumi paralele. Eu cred că avem în ziua de azi foarte mare nevoie de aceste lumi plăsmuite, în care să ne izolăm de mizeria şi vulgaritatea atât de des întâlnite în zilele noastre.”  

Şi Tudor Chirilă l-a jucat la Teatrul de Comedie pe nebunul lui Gogol

Nikolai Vasilievici Gogol (1809 -1852) creează în celebrele povestiri „Nasul“, „Mantaua“, „Însemnările unui nebun“, romanul „Suflete moarte “ sau piesele de teatru „Revizorul “ şi „Căsătoria “, o lume în care absurdul şi concretul convieţuiesc în armonie.

Puternic influenţată de experienţele autorului, povestirea „Însemnările unui nebun“ descria,  în premieră la vremea respectivă (1835), simptomele schizofreniei, medicii inspirându-se din textul gogolian în cercetarea acestei afecţiuni.

„Pricina acelei veselii care s-a facut remarcată în primele mele scrieri se explică printr-o anume necesitate sufletească. Mă încercau accese de deprimare, inexplicabile chiar pentru mine însumi, care proveneau probabil din starea mea bolnăvicioasă. Ca să mă distrez, născoceam toate lucrurile comice de care eram în stare”, spunea Gogol.

Spectacolul „Ferdinand al VIII-lea, Regele Spaniei“ a fost montat de nenumărate ori pe scenele din ţară.

În ultimii ani, în Bucureşti s-a mai jucat spectacolul Iarinei Demian după aceeaşi povestire a lui Gogol -„Însemnările unui nebun“ .  Montarea a avut premiera în 2005 la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Tudor Chirilă (foto), care semnează şi ilustraţia muzicală a spectacolului, pune accent, în rolul principal al nebunului Poprişcin, pe tragicomedia din text.

"PrIma  data cand ne-am intalnit, Axenti Ivanovici m-a făcut să râd în hohote. Apoi m-a făcut să plâng. Într-un final,a tăcut. Am tăcut şi eu...Era liniştea lunii care luminează nesfarşita întindere a stepelor ruseşti...Este poate cel mai frumos cadou care mi s-a facut in ultimii ani, acest spectacol", mărturisea  actorul Tudor Chirilă. În spatele ambiţiei lui Axenti Ivanovici Poprişcin stau, spune regizoarea,  sărăcia, lipsa de libertate şi de fericire personală. El visează  cu” furie, la  o altfel de viaţă, dorinţele lui imposibile i se par  împlinite, visele lui-realitate.   Oglinzile Ştefaniei Cenean,  extravagante superbe şi nebune, au mărit spaţiul de joc şi au creat efecte optice impresionante. Am  gasit în Tudor Chirilă personajul  pe care l-am visat", sublinia Iarina Demian.