Cu dragostea la psiholog: eu, tu şi “eul”, noul trio amoros în tendinţe

Eu, tu şi "eul", astfel se poate rezuma relaţia de dragoste în care intervine psihoterapia. Sociologul Eva Illouz avertizează, în cadrul unui eseu, asupra tentaţiei de a cere ajutorul psihoterapeutului în orice aspect mărunt al vieţii de cuplu, dar şi asupra cazurilor în care unul dintre parteneri îl analizează pe celălalt, jucând rolul de terapeut.

"Iubitul meu nu şi-a rezolvat complexul oedipian", susţine o tânără franţuzoaică, citată de Le Figaro, care stăpâneşte vocabularul standard al psihologilor, deşi nu a fost niciodată pacienta unui "doctor de suflete". "Sigur, când îi spun asta, îl agasez", recunoaşte femeia, dar continuă, afirmând că : "în cei zece ani pe care i-am petrecut împreună, el nu a luat nici măcar o decizie fără să mă consulte. Chiar dacă era vorba despre schimbarea locului de muncă, alegerea unui film sau modul în care îşi împacheta cămăşile. A făcut un transfer afectiv. Am devenit mama lui. Aşa că am vrut să ştiu totul despre copilăria sa, despre traumele suferite, relaţia cu mama lui. Şi toate astea îl înnebuneau! Simţea că îi invadez intimitatea", se plânge franţuzoaica.

Relaţia celor doi s-a terminat, iar acum femeia are un nou partener şi susţine că se va abţine de la analize psihologice. "Cu el, trăiesc în prezent, nu meditez prea mult. Am înţeles că prea multă analiză poate îndepărta dragostea", recunoaşte ea.

Motivul pentru care oamenii tind să analizeze astfel atât propriile trăsături, cât şi pe cele ale partenerilor de viaţă sunt dintre cele mai diverse. Totuşi,când o relaţie sentimentală nu merge, acela este momentul în care majoritatea încearcă să disece şi să întoarcă pe toate feţele problema, în speranţa că, poate, eşecul sentimental are o cauză care poate fi îndepărtată.

"Să încetăm să mai căutăm motivele greutăţilor noastre amoroase în inconştient, în copilăria noastră traumatizantă", sfătuieşte Eva Illouz, profesoară la Universitatea de Studii Ebraice din Ierusalim.

"Sub pretextul că ne îmbunătăţim relaţiile, că scădem temperatura emoţională, asistăm la o invazie de utilizatori ai vocabularului psihanalitic în limbajul amoros. Concepte freudiene complexe sunt folosite pentru a raţionaliza dragostea. Nu spun că introspecţia şi efortul de a face relaţia să meargă sunt inutile în viaţa conjugală, dimpotrivă, dar deplâng faptul că psihologia a devenit singura grilă de lectură a sentimentelor noastre", nuanţează ea.

Ana, în vârstă de 40 de ani, este de profesie avocat şi susţine că nu poate funcţiona altfel, argumentându-şi poziţia. "Viaţa de cuplu este o oglindă care nu minte. Or, introspecţia în doi permite ieşirea din rutină, cunoaşterea unor dorinţe profunde.".

O altă femeie, citată de Le Figaro, care pretinde că analizează adesea comportamentul partenerilor săi, încercând să îi "dezbrace" emoţional, îşi justifică, de asemenea, obiceiul: "Analiza promite să ne ofere cheile către sufletul cuiva. Într-o societate speriată, ne arată că e posibil să nu îţi asumi niciun risc în dragoste.", arată ea.

Apogeul este atins atunci când încerci să afli absolut totul despre persoana iubită, fără a-i lăsa intimitate: se ajunge la citirea mesajelor personale, investigarea în amănunt a problemelor familiale delicate, disecarea tuturor întâmplărilor din copilărie.

Philippe Brenot, psiholog, mărturiseşte, cu referire la ceea ce specialiştii numesc "psihanaliză agresivă" : "Văd cupluri care se analizează unul pe altul de dimineaţa până seara. Se judecă, se evaluează, se învinovăţesc, toate acestea pentru a încerca să explice comportamentul care îi scoate din minţi al partenerului. Aşadar, pentru a pune capăt acestor drame, le spun să înceteze. Atitudinea asta e esenţială, dar e dificil să îl accepţi pe celălalt aşa cum este".

Ceea ce îngrjjorează însă cu adevărat experţii în domeniu este banalizarea lexicului profesional specific psihologilor, deşi aceştia nu sunt consultaţi cu privire la aspectele pe care cuplurile nefericite le dezbat. Acest lucru se întâmplă, spune psihanalistul Didier Lauru, deoarece oamenii caută o modalitate de a se apăra : "în loc să spună pe nume problemelor, preferă să se ascundă în spatele unor concepte abstracte". Nu este însă doar un mod de a se apăra, ci şi un atac la adresa celuilalt: "Reproşurile adresate sunt mai dureroase dacă poartă ştampila de expert", arată psihiatrul Stéphane Clerget.

Dorinţa de a deţine controlul, obsesia de a domina, înclinaţia spre a-l modela pe celălalt, complexul de superioritate, toate acestea, combinate cu ideea de transparenţă şi sinceritate în relaţie, pot face mai mult rău decât bine.

Psihologul Eva Illouz explică : "Acest exces de sinceritate are drept scop aplanarea conflictelor. Totuşi, observăm efectul contrar: este adesea o sursă de conflict. Cădem adesea în capcana declaraţiilor definitive şi irevocabile", arată ea.

Nicolas este un fotograf francez în vârstă de 48 de ani şi povesteşte că, la un moment dat, o fostă iubită l-ar fi ameninţat chiar că, dacă nu merge la terapeut împreună cu ea, îl va părăsi. Spune că a acceptat, în cele din urmă, iar rezultatul a fost neaşteptat, deoarece şedinţele de terapie l-au ajutat să iasă din ceea ce acum caracterizează drept o "relaţie toxică".

Întrebarea care se pune, scrie Le Figaro, este cum se poate convieţui cu o persoană care are tendinţa de a-şi psihanaliza partenerul şi de a pune, periodic, câte un diagnostic relaţiei.

Analiza relaţiei conduce la moartea sa, încă din faşă, arată Illouz , afirmând că relaţia "devine obiectul unui calcul nesfârşit. Nevoi, dorinţe ascunse, afirmarea sinelui: toate acestea se coagulează în jurul noţiunii de ego, de satisfacţie proprie, de menţinere a unei reciprocităţi fără cusur.".

Rezultatul este răcirea relaţiilor interpersonale şi raţionalizarea sentimentelor, aspecte negative, în condiţiile în care Illouz afirmă că "rolul pasiunii este acela de a da peste cap acea economie amoroasă pe care ne-o impunem şi de a ne scoate din infernul eului. Ne consumă pe deplin resursele şi ne spune mai mult despre cine suntem în lumea asta.".

"Cretin", "imbecil" , întregul arsenal de jigniri este cunoscut de oricine are drept intenţie admonestarea partenerului. Cu toate acestea, propunerile freudiene sunt mult mai rafinate, fără a-şi pierde efectul. Îşi sună mama de mai mult de trei ori pe zi ? Îl convoci pe Oedip, regele miturilor care zdruncină armonia relaţiei de cuplu. Narcis îl urmăreşte, de asemenea, îndeaproape în acest clasament. Refuză să îşi recunoască defectele ? Este "în negare". Este încăpăţânat? Înseamnă că e "infantil" şi nu a depăşit niciodată perioada copilăriei.

Dincolo de potenţialul pe alocuri comic al acestor constatări, psihologii atrag atenţia asupra faptului că astfel de cuvinte rănesc în profunzime, deşi, uneori, susţine psihanalistul Didier Lauru, ne referim chiar la noi înşine când folosim astfel de cuvinte, iar asta, susţin specialiştii, poartă numele de "efect bumerang" .