„Chiar înainte să mor”, proiectul care surprinde trăirile oamenilor în faţa morţii: „I-am spus lui Dumnezeu că nu sunt pregătită să trec dincolo”

Muzeul din Los Angeles găzduieşte în această săptămână expoziţia „Chiar înainte să mor”, prin care fotograful Andrew George încearcă să reflecte înţelepciunea oamenilor muribunzi, sperând să arate lumii care sunt adevăratele valori ale vieţii.

În urmă cu patru ani, fotograful Andrew George i-a făcut o propunere inedită directorului medical al unui spital din Los Angeles: dorea să fotografieze pacienţii care erau  pe patul de moarte şi să le afle poveştile. Prin intermediul acestui proiect şi-a propus să arăte oamenilor de ce este important să se bucure de viaţă, devenind conştienţi de valoarea acesteia. „ M-am gândit că aş putea face un proiect despre oameni excepţionali care au depăşit temerile pe care toţi le avem în viaţă. Apoi mi-am dat seama că cele mai bune sfaturi pot veni chiar de la pacienţii aflaţi pe patul de moarte”, a spus  George.

 Fotografiile au fost expuse în „Museum of Tolerance” din Los Angeles, colecţia ce poartă numele „Chiar înainte să mor” având un număr de 20 de fotografii, fiecare însoţită de scurte poveşti ce cuprind speranţe, vise, moment de firicire şi regrete, ale persoanelor aflaţi pe moarte, scrie dailymail.co.uk.

Deşi mulţi dintre cei care au acceptat să facă parte din proiect au declarat că nu le este frică de moarte, încă sperau şi erau nerăbdători să salute răsăritul unei noi zile.  

 „E o zi frumoasă. Mă uit cum frunzele se balansează înainte şi înapoi în vânt, iar eu sunt fericită că încă sunt în viaţă pentru a vedea asta”, a spus Irene, una dintre persoanele aflate pe patul de spital din Los Angeles.

În vârstă de 63 de ani, femeia spune că rezistă durerii şi istovitoarelor tratamente, din dorinţa de a-şi vedea familia. O altă pasiune care o ţine veselă este bucuria de a face karaoke, în zilele în care nu este epuizată din cauza dializeri.  

Femeia a trăit experinţa morţii, când viaţa ei mai atârna doar de un fir de aţă. Aceasta a povestit că a văzut lumina albă, amintindu-şi că în acel moment a crezut că era raiul:„I-am spus lui Dumnezeu că nu sunt pregătită să trec dincolo, deoarece copiii mei încă au nevoie de mine. Şi apoi m-am trezit”, a povestir  Irene zâmbind, în timp ce verifica fotografia care îi fusese făcută.  

 Josefina, pe parul de spital (foto principal), a spus că nu i-a fost niciodată frică să moară: „Dacă eşti mort, eşti mort. Asta e. Viaţa nu se reîntoarce şi nu cred în reîncarnare”, a spus femeia.

„Soţia mea nu a fost cea mai mare iubire a vieţii mele. Am iubit o fată japoneză pe care am cunoscut-o în anii '40”, este citat punând un bărbat pe nume Jack.

Întâmplător, expoziţia a fost deschisă la doar câteva zile după ce o femeie din San Diego, care suferă de boala lui Lou Gehrig (scleroza laterală amiotrofică) a dat o petrecere de adio, în care şi-a invitat toţi prietenii, iar apoi a încheiat socotelile cu viaţa prin sinucidere asistată.

René a spus cel mai mare regret al său este că nu a ţinut legătur cu fiica sa, care locuieşte în El Salvador. „Nu i-am dat dreptul să facă parte din viaţa mea”, a spus bărbatul.

Joe (foto) a scris doar aceste cuvinte scurte: „Ma simt  cel mai norocos om din lume. Am o soţie minunată, fiul şi fiica, nepoţii şi strănepoţii. Nimeni nu ar putea cere mai mult decât atât ”.

Dr. Ira Byock, fondatorul Institutului Providenţei pentru îngrijirea umană, care a sprijinit realizarea expoziţiei, refuză să ofere un aviz cu privire la sinuciderea asistată, spunând că profesioniştii din domeniul medical ar trebui să se concentreze pe a le face ultimele zile mai frumoase bolnavilor.

„Nu suntem un muzeu de artă, dar a fost ceva care a rezonat cu foarte mult cu mine şi temele importante ale muzeului nostrum”, a declarat Liebe Geft, director al Institutului dedicat păcii, toleranţei şi aducerii aminte a ororilor Holocaustului. Expoziţia aminteşte de capacitatea de rezistenţă a spiritului uman, darul preţios al vieţii, răspunzând la tot felul de întrebări despre cât de important este să fii în viaţă, care este scopul tău, îndemnându-ne să fim cât de buni putem”, a adăugat aceasta.